Stirile Punctul

Muzică live în fiecare seară și food trucks: programul complet al Bilbor Offroad Fest

Cei care doresc să participe ca spectatori la Bilbor Offroad Fest, programat între 21 și 23 august în comuna Bilbor, județul Harghita, pot ajunge la festival dinspre Toplița, pe DN15, urmând apoi drumul județean DJ174A. Organizatorii au anunțat că va exista o zonă de parcare special amenajată la intrarea în zona festivalului.

Vizitatorii vor avea acces, pe durata celor trei zile, la trasee 4×4 pe niveluri de dificultate, la o zonă de food court cu 12 food trucks, la 15 standuri comerciale și la o expoziție auto cu 10 exponate. În fiecare seară sunt programate concerte live și seturi DJ, iar sâmbătă va avea loc concursul 4×4 pe traseu cu obstacole, urmat de un bonfire cu muzică până dimineața.

Organizatorii estimează o afluență de 500 până la 1.000 de vizitatori pe zi. Informații suplimentare despre program și acces pot fi găsite pe site-ul oficial al festivalului, offroadfestbilbor.ro, sau pe pagina de socializare @bilboroffroadfest.