Stirile Punctul

Nouă cabinete de medicină de familie din județul Mureș, dotate cu aparatură medicală modernă

Nouă cabinete de medicină de familie din județul Mureș au fost incluse, în cele patru ediții ale programului „Primul pas spre sănătate”, prin care unitățile medicale beneficiază de aparatură și mobilier necesare diagnosticării, tratamentului și monitorizării mamelor și copiilor.

Cabinetele se află în localitățile Gornești, Băgaciu, Fărăgău, Târgu Mureș, Mica, Crăciunești, Vărgata, Apold și Chiheru de Jos.

Programul este implementat de Organizația Salvați Copiii și finanțat de Fundația OMV Petrom, având ca obiectiv îmbunătățirea accesului la servicii medicale primare, în special pentru femeile însărcinate, mamele și copiii mici din comunitățile rurale și defavorizate.

În Regiunea Centru, din care face parte și județul Mureș, au fost selectate în total 39 de cabinete, dotate cu 417 echipamente medicale. Printre acestea se numără ecografe portabile, electrocardiografe, defibrilatoare, pulsoximetre, aparate Doppler fetale și vasculare, analizoare pentru glicemie, colesterol și hemoglobină, cântare pentru nou-născuți, mese de consultație și truse de mică chirurgie.

La nivel național, programul „Primul pas spre sănătate” beneficiază de o finanțare de 3,5 milioane de euro și prevede dotarea a 223 de cabinete de medicină de familie. Prin realizarea consultațiilor la nivel local, programul urmărește reducerea distanțelor și a costurilor suportate de pacienți, dar și diminuarea presiunii asupra spitalelor județene și a unităților de primiri urgențe.