Ştirea zilei ar fi că prof.dr Nadia Raţă începând de azi, 22 noiembrie 2016 ar fi primit ordinul de numire în funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Mureș. Numirea venind după ce generalul Inspectoratului, Ştefan Someşan acuzat de abuz în serviciu în formă continuată se află în arest la domiciliu până pe 3 decembrie.
Nadia Raţă, fosta prezentatoarea știrilor Televiziunii Tîrgu-Mureș (TTM), fost inspector şcolar general adjunct din august 2012, cea care a adresat o scrisoare ministrului Educaţiei, (pe atunci Sorin Cîmpeanu), în octombrie anului trecut în care reclama abuzurile de la examenul din iulie care au blocat „accesul cinstit spre funcția de inspector școlar general celor care am îndrăznit să participăm la acest concurs, neavând carnetul partidului aflat putere, dar având competențele și profesionalismul necesare pentru o astfel de funcție într-un grad mult mai înalt decât contracandidații noștri, declarați abuziv câștigători” este actualul cadru didactic având ca specializare psihologia, la Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu” din Tîrgu Mureş şi consilier judeţean din iunie anul curent.
Căutând după un comunicat în numele transparenţei, pe siteul IŞJ Mureş ultimul comunicat de presă datează din 13 octombrie! Organigrama instituţiei îl are ca general tot pe (inculpatul) Someşan Ştefan. Mesajele de pe siteul instituţiei sunt semnate de inspectorii generali adjuncţi: prof. Lavinia Mureşan şi prof. Illes Ildiko.
Neputând fi contactată prof. Nadia Raţă, ştirea rămâne ca fiind pe surse: dr. prof. Nadia Rață (Șandor) şi-a început activitatea în funcția de inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mureș printr- o ședință de lucru despre prioritățile pentru perioada imediat următoare.
EM
Sursa foto Facebook
Câți ani are la catedra doamna?
Ce catedră? Inspectorii se aleg politic, nu trebuie să predea, o ruşine ce a ajuns înv. preuniversitar. Din prezentatoare tv la învăţământ…
Oricine ar fi la conducere, nu poate fi mai slab decat cei doi, Somesan si Matei!
Ii doresc succes doamnei, era vremea schimbarii! Sa speram ca nu e doar o marioneta a celorlalti.
Cu stima,
Bogdan