Prima etapă dintr-un proiect amplu derulat de Ministerul Sănătăţii prin Banca Mondială-Unitatea de Management a Proiectului APL II, demarat la sfârşitul lui octombrie 2012 a fost finalizată şi prezentată vineri, 16 mai 2014. La conferinţă de presă au participat managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJ) Tîrgu Mureş, dr. Claudiu Puiac, medic primar ATI, prof.univ. dr. Szabó Béla, şeful Clinicii de Ginecologie-Obstetrică din cadrul spitalului, inginerul Elisei Bidu din partea SC.Victor Construct SRL din Botoşani, directorul medical al SCJU, dr. Lörinczi Zoltán şi arhitectul P. Andrei.
Mândru de maternitatea de grad trei
În deschiderea informării asupra proiectului de reabilitare şi modernizare, managerul SCJU Tîrgu Mureş s-a declarat mândru că în cadrul spitalului s-au finalizat lucrările la reabilitarea Clinicii de Ginecologie-Obstetrică, unitate de elită şi în cadrul Regiunii Centru, fiind maternitate de grad trei. „Eu suntr mândru că fac parte din structură ca medic primar ATI”, a subliniat managerul continuând prezentarea investiţiei ce se ridică la 15 milioane de lei. Prin această investiţie blocul de naşteri a fost reabilitat în totalitate, „la ora actuală fiind cea mai modernă unitate de acest tip din judeţ”, potrivit managerul SCJU Tîrgu Mureş. Această unitate, acest bloc de naşteri asigură pacientelor un climat decent, mult mai sigur şi liniştit, ce oferă nu doar calitate actului medical, dar şi o creştere a confortului pacientelor, a mai spus managerul dându-i cuvântul şefului Clinicii pentru a prezenta aceste modernizări.
„Pur şi simplu creşte confortul pacientelor”
„Acest proiect a fost lansat de la început pentru reabilitarea secţiei de Obstetrică nu şi de ginecologie. E un proiect iniţiat mai de demult, a fost o cale lungă, nu intru în detalii, dar am umblat şi noi foarte mulţi ani la Bucureşti până s-a aprobat acest proiect. Proiectul viza două jumătăţi de etaje, practic patru aripi, din fericire noi am insistat şi ni s-a aprobat o investiţie în sensul că s-a mai făcut o supraetajare în aripa A. Practic prin asta nu creşte numărul de paturi din secţie, pur şi simplu creşte confortul pacientelor, care acum putem spune că se aliniază la standardele secolului XXI. Vreau să precizez că lucrările încă nu s-au terminat. S-a finalizat doar o etapă. Finalizarea întregii lucări depinde de două lucruri: de firmă şi de finanţare! De când au început lucrările ducem şi noi greul într-un fel, pentru că în loc de 100 de paturi funcţionăm cu 60 de paturi, a trebuit să ne restrângem activitatea, am predat ca şantier, front de lucru către Victor Construct două aripi, din aceste două aripi s-a finalizat o aripă şi s-a mai finalizat supraetajarea propriu-zisă, deci în momentul de faţă am trecut de o etapă foarte importantă, realizarea unui bloc de naşteri care să corespundă cerinţelor actuale”, a spus şeful Clinicii de Obstetrică-Ginecologie, dr. Szabó Béla, care speră că vor mai beneficia de nişte fonduri pentru a putea adapata şi mobilierul fix „cam bătut de soartă”, cu construcţia modernă.
Clinica de Obstetrică estre funcţională
Proiectul pentru etajul IX corpul A a presupus ample lucrări de reabilitare, aici fiind amenajate un bloc preoperator, o sală de operaţii, un salon postoperator cu 4 paturi, banca de sânge, camere pentru medici şi 4 săli de naştere cu „intimitate mai crescută”, dotate cu grupuri sanitare proprii. „Nu mai există salon de travaliu comun pentru toate gravidele, practic în fiecare sală de naştere va fi o singură pacientă, această sală de naştere asigură confortul necesar pentru o naştere la standardele actuale”, a mai spus dr Szabó. Astfel toate saloanele sunt prevăzute cu grupuri sanitare proprii, cu posibilitate de cazare în sistem „rooming in”, mama şi copilul în aceeaşi încăpere, intercall prin care pacientele pot alerta medici şi asistentele în caz de nevoie.
În bloc operator prevăzut cu uşi glisante automate a fost montat un sistem video de ultimă generaţiei care va transmite imagini din sala de operaţii în sala de curs (la etajul 10 corp A), medicii explicând în direct studenţilor cum decurge operaţia.
Sală de curs cu 70 de locuri
Despre dotările performante la etajele 8-9-10 a vorbit inginerul Elisei Bidu. „Practic nu vom avea niciodată pene de curent!”.Etajul 10 a fost supraetajat, având două corpuri A şi B. În primul au fost amenajate 4 saloane septice cu câte 3 paturi, depozit sanitar, sala de mese, oficiu, o cameră de tratament şi camere pentru medici şi asistente. Sala de curs cu 70 de locuri va fi dotată cu aparatura necesară pentru transmisii voce-date. În corpul B de la etajul 10 se vor găsi biblioteca, o cameră tehnică, camera pentru ecografii şi laboratoarele de genetică.
Există un sistem de sonorizare prin care se pot face anunţuri în interiorul secţiei, iar prin sistem TV comercial pot fi urmărite de paciente emisiuni medicale sau de divertisment.
Pe hol s-au montat tablouri de alarmare pentru gaze medicale, iar în fiecare încăpere sunt instalaţii pentru detectare de incendiu.
Evacuaţi clădirea în siguranţă!
După vizionarea unui filmuleţ „înainte” şi „post renovare” celor prezenţi s-a făcut şi o demonstraţie despre modul de funcţionare a sistemului de detectare a incendiului. Din difuzoare se auzeau comenzile rostite cu vocea calmă dar fermă, în timp ce luminile s-au stins, iar uşile s-au deschis automat, fără cartelă: „Atenţie! Atenţie! Un incendiu a fost raportat în clădire. Vă rugăm să vă pregătiţi pentru evacuare! Atenţie! Atenţie! Un incendiu a fost raportat în clădire. Vă rugăm să vă pregătiţi pentru evacuare!Atenţie! Atenţie! Evacuaţi clădirea pe la cea mai apropiată ieşţire în condiţii de siguranţă. Părăsiţi imediat clădirea. Nu folosiţi ascensoarele! Atenţie! Atenţie! Evacuaţi clădirea pe la cea mai apropiată ieşire în condiţii de siguranţă. Părăsiţi imediat clădirea. Nu folosiţi ascensoarele!”
Fiind vorba doar de un exerciţiu de alarmare, după o şedinţă foto pe acoperişul clădirii unde vin pe lume tîrgumureşenii, am părăsit clădirea folosind ascensoarele!
Erika MĂRGINEAN