O tânără kenyancă a venit să spună ‘mulţumesc’ preotului din Luduș şi românilor care i-au schimbat destinul

Într-un colţ uitat de lume din nordul Kenyei, unde plouă o singură dată pe an şi unde lipsa apei aprindea odinioară conflicte între triburi, un proiect născut dintr-un impuls umanitar la Luduş a schimbat destinele a mii de oameni.

Zilele acestea, roadele acestei misiuni au prins chip şi glas chiar în România, prin vizita lui Talaso Denge Gorai – care a primit numele Tereza după botez -, o tânără de 24 de ani din deşertul Chalbi, care a venit să spună „mulţumesc” în numele poporului ei.

Totul a început pe 4 august 2018, cu o lacrimă şi o fotografie postată pe internet. Preotul greco-catolic Valer Sorin Russu, care slujeşte de aproape trei decenii în Biserica Greco-Catolică „Sfântul Apostol Petru” din Luduş – fiind a şaptea generaţie de preoţi din familia sa, dintr-o stirpe cu 54 de slujitori ai altarului consemnaţi încă din 1736 -, a iniţiat atunci proiectul „Kenya – apă pentru oamenii deşertului”.

„Atunci am făcut primul – şi îmi dau lacrimile – primul transport de apă într-o comunitate, la Mangudo, unde erau 4.200 de oameni, dintre care 2.500 erau copii. În fiecare zi mureau 10-20 de copii din cauza lipsei apei. Şi atunci am decis să intervenim. Aveam banii pentru un prim transport de apă. Eu am postat noaptea imaginile şi până dimineaţă am avut adunaţi bani pentru încă patru transporturi, iar asta a început să se multiplice de la patru la 10, la cele 10”, îşi aminteşte părintele Valer Sorin Russu.

Ce a pornit ca o intervenţie de urgenţă, menită să stingă setea şi chiar să prevină conflictele dintre triburi în perioadele de secetă cruntă, s-a transformat, prin colaborarea cu preotul misionar Aurelian Herciu (din partea Diecezei Romano-Catolice de Bucureşti, aflat în misiunea din Hurri Hills) şi părintele Cristi, într-un amplu program de reconstrucţie comunitară.

Astăzi, din donaţiile românilor, în deşertul Chalbi au fost instalate rezervoare permanente de apă, s-au ridicat şcoli şi grădiniţe, se trimit alimente şi se acordă zeci de burse şcolare.

A ajunge însă cu ajutoarele în inima deşertului este o aventură care depăşeşte orice imaginaţie europeană. Drumurile nu sunt doar anevoioase, ci poartă nume care vorbesc de la sine despre pericolele locului: drumul leilor, drumul hienelor, drumul oaselor.

„De cumpărat, se pot cumpăra, bani se pot aduna, dar să ajungi cu ele în mijlocul deşertului este deja o altă poveste. Pentru că treci prin drumul leilor, prin drumul hienelor, prin drumul oaselor – sunt denumiri sugestive pentru ceea ce s-a întâmplat până acum în zonele respective. Şi atunci există o doză de pericol permanent. Dar sigur că, fiind misionar, depăşim absolut tot şi mergem în zonele respective”, ne explică preotul din Luduş.

În comunităţile izolate din Demo şi Burgabo, unde misionarii români au pătruns în ultimii doi ani, oamenii nu mai văzuseră niciodată un om alb sau o maşină. Cu toate acestea, legătura s-a sudat instantaneu. Într-un loc în care oamenii nu au aproape nimic, părintele Sorin Russu a descoperit o filosofie de viaţă dezarmantă.

„Îmi spunea unul dintre bătrânii satului: ‘Noi cunoaştem două realităţi: dimineaţa răsare soarele şi seara apune soarele, ce se întâmplă între ele e voia Domnului’. Asta e o filosofie foarte simplă, chiar simplistă, dar foarte profundă, pentru că, într-adevăr, nu există aşteptări şi dacă nu ai aşteptări, poţi să trăieşti o viaţă în bucurie. Nimeni nu are ce împărţi cu celălalt, pentru că nu au absolut nimic. Nu există discuţii pe niciun fel de teamă că omul vrea mai mult şi altul vrea mai puţin. Iar bucuria lor este pe un principiu foarte interesant: dacă avem apă, avem animale; dacă avem animale, avem şi mâncare; dacă avem ce mânca, putem vinde restul animalelor să trimitem copiii la şcoală”, a afirmat preotul.

Printre sutele de suflete încreştinate în deşertul Chalbi se află şi Talaso Denge Gorai, o tânără de 24 de ani dintr-o familie cu şase fraţi, care la botez a primit numele Tereza. Dacă la începutul proiectului, visul ei de a studia părea imposibil, astăzi Tereza este absolventă de studii superioare, stăpâneşte calculatorul, contabilitatea şi muzica şi este cel mai important translator al misionarilor români, traducând din limba swahili în dialectele locale ale fiecărui trib.

„De când a fost încreştinată, Tereza este omul de bază al comunităţilor româneşti misionare din Kenya. Este interpretul şi liantul între ceea ce preotul transmite credincioşilor creştini din comunităţile tribale, retransmiţând în dialectul tribal al fiecărui trib”, spune cu mândrie părintele Valer Sorin Russu, adăugând că „dorinţa ei, înainte de a se căsători – anul viitor are nuntă -, a fost să facă o vizită în România, despre care a auzit foarte mult, dar niciodată n-a văzut nimic. A fost aşa un fel de cadou, pentru că, într-adevăr, fiind un om de bază, am zis că trebuie răsplătit”, a spus Russu.

Vizita în România a venit însă şi cu un şoc termic uriaş. Obişnuită cu temperaturi de 35-40 de grade Celsius, Tereza a aterizat în plină toamnă târzie, la minus 4 grade.

„Acum dumneavoastră o vedeţi îmbrăcată ca europenii, dar ştiţi ce luptă a fost s-o conving să renunţe la hainele tradiţionale? Doar frigul a făcut-o să renunţe la acele haine. Şi am echipat-o pentru -4°C. Eu mă mir că suportă aşa de bine”, râde părintele.

În cele două săptămâni petrecute în România, Tereza a vizitat şcoli, printre care şi Colegiul Naţional „Unirea” din Târgu Mureş, ai cărui elevi din clasele primare au strâns bani pentru manualele a 600 de copii din Kenya, a intrat în casele românilor şi a participat la slujbele duminicale, unde a cântat, a dansat şi a depus mărturie în faţa credincioşilor.

„Sunt impresionată de oameni, de bunătatea lor şi de inima lor bună. M-am întâlnit cu elevii de la şcoală, am vizitat câteva familii la casele lor. Da, îmi place această ţară şi mi-ar plăcea să rămân, dacă ar exista această posibilitate”, ne-a mărturisit Tereza.

Pentru ea, întâlnirea cu misionarii români a fost linia de demarcaţie dintre stagnare şi viitor.

„Înainte să îl cunosc pe preotul misionar în Kenya, terminasem liceul şi stăteam acasă, deoarece nu îmi puteam permite să merg mai departe la studii. După ce preotul misionar a ajuns în Kenya, acela a fost momentul în care am reuşit să merg mai departe, la colegiu, iar mai târziu să lucrez alături de ei în munca de misiune. Acum sunt catehet în Dieceza de Marsabit, în zona deşertului Chalbi. Programul zilei începe cu Sfânta Liturghie de dimineaţă în parohie, iar mai târziu călătorim către filialele noastre, pentru a ne întâlni cu oamenii, pentru a ne ruga împreună cu ei”, a afirmat Tereza.

Dincolo de propria poveste, Tereza a adus cu ea recunoştinţa a mii de oameni din parohiile Turbi, Maikona şi Bada Hurri, pentru care apa înseamnă supravieţuire.

„Trăim cu lipsa apei. Avem apă doar în sezonul ploios, iar pentru noi, în deşertul Chalbi, ploaia vine o singură dată pe an. Îi mulţumim părintelui Sorin şi ‘Proiectului Kenya’, deoarece transportul şi aducerea apei, care înseamnă viaţă, se realizează prin acest proiect, în colaborare cu preoţii misionari părintele Cristi şi părintele Aurelio. Ajutorul vostru, ca popor român, este un real beneficiu pentru noi. Este o binecuvântare, este un har deschis”, a subliniat Talaso Denge Gorai.

Rezultatele celor peste şapte ani de proiect sunt astăzi palpabile. Aproximativ 70-80 de burse şcolare şi universitare au fost acordate copiilor din cele două mari triburi ale zonei, Gobora şi Gabra, părintele Sorin având grijă să dubleze fiecare transport de apă şi fiecare bursă pentru a menţine pacea şi echilibrul între cele două comunităţi.

„Acolo, un elev care primeşte o bursă o exploatează la maximum, în sensul că stă şi învaţă. Nu există copii de nota cinci şi de şase, există doar copii foarte buni. Avem deja absolvenţi de medicină la nivel de medic, la nivel de asistentă medicală, profesori, învăţători, educatori, agricultori, avem un inginer în agricultură, avem chiar prima noastră bursieră care a terminat agronomia şi care a ajuns să lucreze în Ministerul Agriculturii de la Nairobi”, a precizat preotul.

La rândul ei, Tereza confirmă acest val de speranţă cu veşti proaspete de acasă.

„Chiar ieri am primit un mesaj de la o tânără care a terminat Universitatea Egerton, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei. I-a scris părintelui: ‘Sunt foarte recunoscătoare. Acum îmi termin studiile şi absolv cu multă speranţă’. Slavă Domnului, va lucra ca profesoară. Avem, de asemenea, un tânăr din Forole care studiază pentru a deveni asistent medical şi alţi doi studenţi. Iar eu, stând aici, în faţa voastră, sunt la rândul meu o beneficiară a ‘Proiectului Kenya’ „, a afirmat Tereza.

Dincolo de cifre şi construcţii, misiunea poartă şi poveşti profund umane, precum cea a unui tânăr paraplegic din deşert, respins de propria comunitate tribală din cauza infirmităţii sale. După ce a fost dus la Nairobi pentru operaţii multiple, misiunea românească i-a plătit doi ani de şcoală de frizerie şi i-a amenajat o mică frizerie chiar în sat. Astăzi, oamenii vin să se tundă la el, iar tânărul nu mai trăieşte din milă, ci este respectat şi integrat în comunitate.

Întrebat cum reuşeşte să mobilizeze atâţia oameni, părintele Valer Sorin Russu, care are în spate 20 de ani de experienţă ca director de filială Caritas, spune că totul se bazează pe încredere construită în timp.

„Sunt oprit pe stradă de necunoscuţi, mi se dau bani în mână pentru ‘Proiectul Kenya’, în staţii de benzină, în magazine. Nu ştiu cine sunt, dar ei ştiu că banii merg acolo. Celor care mă întreabă de ce nu ajut copiii din România, le spun că 20 de ani m-am ocupat de copiii cu dizabilităţi, de oamenii în vârstă, de cantina socială şi centrul de îngrijire la domiciliu de aici. Oamenii ştiu ce fac. Umblu cu aceeaşi maşină amărâtă de mulţi ani. Noi suntem ca o picătură în ocean, dar ce putem să rezolvăm şi este la îndemâna noastră, rezolvăm”, ne-a spus preotul.

În curând, Tereza se va întoarce în căldura deşertului Chalbi pentru a-şi pregăti nunta şi pentru a-şi continua munca de catehet. Dar legătura dintre România şi acele comunităţi izolate rămâne vie, pecetluită prin rugăciune.

„Ne rugăm pentru voi toţi, cei care ne ajutaţi. Sâmbăta este o zi specială dedicată binefăcătorilor, în care ne rugăm la Sfânta Liturghie pentru toţi cei care ne sprijină. Iar când mă voi întoarce în Kenya, voi depune mărturie despre bunătatea, generozitatea şi oamenii minunaţi pe care i-am întâlnit în România”, a conchis Talaso (Tereza) Denge Gorai. AGERPRES