Punctul.ro

Două cămine de bătrâni din Harghita riscă închiderea, întrucât nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu

Două cămine de bătrâni, care găzduiesc aproximativ 80 de vârstnici, riscă retragerea licenţei de funcţionare, întrucât nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu, arată un raport prezentat luni, la şedinţa Colegiului Prefectural Harghita, de Agenţia …

Probe pentru circulația trenurilor cu viteza de 176 km/h pe o cale ferată modernizată Sighișoara – Teiuș

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA a efectuat probe pe rețeaua feroviară modernizată de pe Coridorul IV Pan-European pentru circulația reală a trenurilor cu viteza de 176 km/h, a anunțat CFR SA. Aceste probe …

Microîntreprinderile ar putea scăpa de obligația de a avea un angajat. Noul prag de impozitare ar putea schimba și această regulă

Planul Bugetar-structural național pe termen mediu 2025-2031, documentul care conține măsurile asumate de guvern pentru reducerea deficitului sub 3% până în 20231, conține și măsuri analize prin care microîntreprinderile ar urma să nu aibă obligația …

Undă verde pentru ca șoferii să poată urmări online traseul documentelor reținute de polițist

Guvernul este de acord ca în cazul reținerii de către polițistul rutier a permisului de conducere și/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora, titularul să primească …

Hidrocentrala de la Răstolița, Mureș a primit Acord de mediu. Primul proiect hidroenergetic de mare capacitate construit după 1990

Hidrocentrala de la Răstolița, din județul Mureș, primul proiect hidroenergetic de mare capacitate construit după 1990, amplasat pe teritoriul administrativ al comunelor Răstolița, Lunca Bradului, Deda și Vătava, a primit, azi, Acord de mediu, de …

Declarația Unică va fi înlocuită cu un formular precompletat trimis persoanelor care au venituri din activități independente

Agenția Națională de Administrare Fiscale (ANAF) ar urma să trimită persoanelor cu venituri din activități independente un formular precompletat cu veniturile realizate și taxele aferente. Aceasta Declarație Unică Digitală va înlocui formularul denumit Declarație Unică …

Toate măsurile reformei fiscale din 2025. Impozitarea microîntreprinderilor se va schimba. Se va modifica și impozitarea veniturilor și a proprietăților

Planul Bugetar-structural național pe termen mediu 2025-2031 este de vineri seara, 25 octombrie, cel mai important document fiscal pentru România în perioada următoare. Planul cuprinde reformele fiscale pe care statul român și le asumă pentru …

Sistemul RO e-Transport va fi modificat: Transportatorii riscă confiscarea mărfii după a treia sancțiune

Pentru a îmbunătăți controlul asupra transportului de bunuri și a reduce riscurile de evaziune fiscală, Ministerul de Finanțe dorește să aplice noi măsuri legislative prin Sistemul RO e-Transport. În acest sens, ministerul de resort a …

Bărbat din Miheșu de Câmpie reținut după ce a amenințat cu o armă deținută ilegal o altă persoană

La data de 26 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Mureș au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 48 de ani, din comuna Miheșu de Câmpie, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor …

Niculae Havrileț alături de alți investitori își propun proiecte fotovoltaice în Harghita și Covasna unde sunt cele mai reduse capacități

Harghita și Covasna se numără printre județele României cu cele mai reduse capacități locale de producție de energie electrică, potrivit datelor publice disponibile. Ștefan Gadola, unul dintre fondatorii grupului clujean EnergoBit, specializat în echipamente, instalații, …