Compania de Drumuri face o nouă încercare pentru finalizarea lucrărilor pe lotul Suplacu de Barcău-Chiribiș, tronson de 26 de kilometri de pe Autostrada Transilvania. Este lotul cu viaductul construit de Bechtel la Suplacu de Barcău (jud. Bihor), viaduct de 1,6 kilometri, unul dintre cele mai lungi din țară. Pe Autostrada… Citește articolul complet
Companiile aeriene care au cele mai mari întârzieri
Un număr de 113 zboruri au înregistrat întârzieri mai mari de 60 minute pe Aeroportul ”Henri Coandă”, în intervalul 29 decembrie 2022 – 4 ianuarie 2023, mai mult de jumătate fiind ale Wizz Air. Citește articolul complet
Proiect pentru o pârtie de schi la Deda după obţinerea statutului de staţiune turistică de interes local
Primăria comunei Deda a câştigat o finanţare de 78.000 euro pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal care va cuprinde toate cerinţele unei staţiuni, inclusiv traseul viitoarei pârtii de schi, după ce comuna a obţinut statul oficial de staţiune turistică de interes local, în urmă cu câteva zile. “Ne-am dorit obţinerea statutului de staţiune turistică de interes…
Reghinul are o aplicație pentru sesizări: Ireport Reghin
Cu ajutorul unei aplicații mobile noi și ușor de utilizat, se eficientizează comunicarea dintre primărie și populație, anunță primarul Mark Endre. Aplicația iReport poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și Apple App Store. Dacă observați probleme/nereguli în zona orașului, puteți utiliza aplicația iReport pentru a sesiza rapid și ușor departamentele primăriei, îi îndeamnă…
Meci important sâmbătă pentru BC Sirius
În prima etapă din returul LIGII NATIONALE de Baschet Feminin BC Sirius joacă împotriva echipei CSU Olimpia Braşov, un meci foarte important pentru a accede în PLay Off. Meciul va avea loc în Sala Sporturilor din Tg. Mureş sîmbătă, 7 ianuarie cu începere de la ora 18,00.
Nu se declară încă gripă în România
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat într-o conferință că nu se declară, încă, existența unei epidemii de gripă în România, însă, autoritățile au ”intitulat” situația din prezent drept o ”stare de alertă epidemică”. Autoritățile sanitare au pregătit un set de recomandări la nivel național, pentru a preveni răspândirea gripei. Sunt vizate, în primul rând, școlile…
Cercetătorii au demonstrat existența crocodililor în sudul Transilvaniei
Un grup de cercetători ai Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca a demonstrat existenţa, pe teritoriul României, a unei specii de crocodil care a trăit aici în trecut şi care astăzi este prezentă în sud-estul Asiei. “Pe baza unor dinţi proveniţi din rocile de la Turnu Roşu (fostă Porceşti) din județul Sibiu cercetătorii specializaţi în cercetarea…
Pierdut certificat membru OAMMR
Subsemnata Sopterean Raluca in calitate de asistent medical generalist declar pierdut certificat membru OAMMR nr. MS 008760. Targu Mures
Atenție la comerțul gri! Curierii raportează livrările cu ramburs la ANAF
Agenția Națională de Administrație Fiscală a venit cu un anunț important pentru toate firmele de curierat din România. Începând cu data de 1 ianuarie 2023, companiile de curierat vor fi obligate prin lege să raporteze la ANAF toate livrările care au ca metodă de plată rambursul. Acest demers a fost instituit din dorința ca instituția să crească nivelul de încasare…
Incendiu la o casă din Luieru
În jurul orei 12:00, pompierii din cadrul Detașamentului Reghin au intervenit în localitatea Luieru, comuna Suseni, în urma producerii unui incendiu la nivelul unei case de locuit. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 8 mp din structura acoperișului, echipajele de intervenție acționând pentru limitarea propagării la întreaga locuință și lichidarea acestuia, respectiv pentru cercetarea…
Incendiu la Șaeș, lângă Sighișoara
Azi, în jurul orei 10:20, pompierii Detașamentului Sighișoara au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la nivelul hornului unei locuințe din localitatea Saeș, strada Principală. La sosirea forțelor la fața locului incendiul se manifesta izolat în interiorul hornului, ca urmare a aprinderii depunerilor de funingine, fiind lichidat la scurt timp. Incendiul s-a manifestat fără propagare…
Campionatul Național de Polo Juniori U17 la Târgu Mureș
Vineri, 16 decembrie 2022 a debutat Turneul I al Campionatului Național de Juniori U17 la Oradea în Bazinul Crișul. Returul se va desfășura în perioada 13-15 ianuarie la Târgu Mureș. Târgu Mureș va fi reprezentat de echipa U17 Partizan Târgu Mureș. Iată programul: ETAPA I vineri 13 ianuarie 2023 ora 8.30 VIITORUL CLUJ – CRISUL…
Costul ochelarilor de vedere pentru cei care lucrează la un monitor trebuie decontat de angajatori DECIZIE ULTIMA ORĂ
Un avocat din Cluj a reușit să obțină o decizie favorabilă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), prin care angajatorii sunt obligați să asigure ochelari de vedere salariaților care lucrează în fața unui monitor. Citește articolul complet
Târgul de Crăciun a adus 10 milioane de euro pentru economia din Sibiu
Organizatorul Târgului de Crăciun de la Sibiu, Andrei Drăgan Răduleţ, estimează că acesta a fost vizitat de un sfert de milion de turişti din alte localităţi, ceea ce a dus la venituri de 10 milioane de euro pentru economia locală în lunile noiembrie şi decembrie 2022, bugetul mediu de cheltuieli pentru fiecare turist, pe zi,…
Autostrada Transilvania, două decenii de rateuri : trei loturi cu o lungime de 96 km. dintre Cluj Napoca și Oradea încep anul fără contracte semnate
Compania de Drumuri a început anul 2023 fără a avea constructori pe trei loturi ale Autostrăzii Transilvania, între Cluj Napoca și Oradea, dar cu perspectiva finalizării lucrărilor pe lotul Chețani-Câmpia Turzii (secțiunea Târgu Mureș-Cluj Napoca) la finalul anului într-un scenariu ultra-optimist și doar cu o mobilizare excepțională a constructorului Strabag…. Citește articolul complet
Incendiu la o firmă din Sângeorgiu de Mureș
În aceste momente, pompierii Detașamentului Târgu Mureș intervin în localitatea Sângeorgiu de Mureș, strada Argeșului, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la nivelul unei clădiri aparținând unui operator economic. La sosirea forțelor la fața locului s-a constatat fdaptul că incendiul se manifestă la nivelul acoperișului unei clădiri administrative, pe o suprafață de aproximativ 50 mp. Până…
Consultare publică pentru bugetul local pentru anul 2023 la Târgu Mureș
În conformitate cu prevederile art. 39* alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Târgu Mureș a inițiat procedura de consultare publică cu privire la Proiectul de buget al Unității Administrativ Teritoriale – Municipiul Târgu Mureș pentru anul 2023. Persoanele interesate pot trimite…
Romgaz și-a vândut producția de condensat de la Târgu Mureș pe următoarele 15 luni către principalul său concurent
Cel mai important producător de gaze din România, Romgaz, a vândut producția de condensat a sucursalei Târgu Mureș, pe următorul an și trei luni, către principalul său concurent, OMV Petrom. Prețul tranzacției este de 86,3 milioane de lei și vizează întreaga producție de condensat a sucursalei din perioada 01 ianuarie 2023 – 31 martie 2024….
Punctul negru pentru escrocii care continuă să înșele persoane în vârstă prin metoda Accidentul
Se caută proiecte de finanțat la Târgu Mureș
Vă puteți înscrie la cel de-al 11-lea Cerc de Donatori cu o inițiativă locală care să aibă impact în Târgu Mureș și împrejurimile sale, și care face viața mai bună comunității – fie că este vorba de o inițiativă individuală, de un subproiect în cadrul unui proiect mai mare, de o organizație cu experiență sau…
Control declanșat la McDonalds și KFC. Porțiile de cartofi erau mai mici decât gramajul afișat
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au declanșat un control la restaurante McDonalds și KFC din București, unde au constatat că porțiile de cartofi erau mai mici decât gramajul afișat sau că paharele cu sucuri erau umplute sub nivelul înscris. Au fost date amenzi de 15.000 de lei și s-a decis suspendarea temporară a activității, potrivit…
Despăgubiri pentru daunele provocate de sălbăticiuni
La propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Executivul a aprobat, în sedinţa de joi, hotărârea de Guvern privind modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele şi/sau daunele produse de speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele nr. 1 şi 2 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 şi unele măsuri…
În Harghita funcţionează puţine pârtii, doar cu zăpadă artificială
Şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Ors, le recomandă prudenţă celor care schiază pe puţinele pârtii funcţionale din judeţ, în contextul în care acestea sunt acoperite cu zăpadă artificială, care este mai periculoasă. “Zăpada artificială îngheaţă mai repede, se înmoaie mai repede, este mai tare, deci trebuie să fim mai atenţi. Din…
Minime istorice de zăpadă şi maxime istorice de căldură în zona turistică Bâlea
La peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, la staţia meteo Bâlea Lac situată în zona turistică cu acelaşi nume, primele zile din 2023 au adus valori istorice, fiind înregistrate recorduri de căldură şi cel mai mic strat de zăpadă din ultimii 45 de ani de când se fac măsurători, a precizat miercuri, pentru…
Primăriile NU vor mai cere copii legalizate. Dosarul cu șină, interzis complet, XEROX gratis LEGE
Primăriile, obligate și ele să nu mai ceară copii legalizate sa după acte ale administrației. Dosarul cu șină, interzis complet. Formulare electronice Citește articolul complet
Mai mulți parlamentari propun întoarcerea la impozit de 5% pe dividende și la plafonul de 1.000.000 de euro cifră de afaceri pentru încadrarea ca microîntreprindere
Mai mulți parlamentari USR și neafiliați propun întoarcerea României la impozit de 5% pe dividende, după ce începând cu data de 1 ianuarie 2023 cota a crescut la 8%, și la plafonul de 1.000.000 de euro cifră de afaceri pentru încadrarea ca microîntreprindere, după ce anul acesta a scăzut la… Citește articolul complet
Concertele Re Revelionului la Târgu Mureș
Concertul de Re-Revelion va fi reluat în data de 12 ianuarie și vineri, 13 ianuarie, anunță Filarmonica din Târgu Mureș.Dirijorul acestor concerte va fi Shinya Ozaki (Japonia), iar solistă va fi soprana Gebe-Fügi Renáta.
Poșta Română anunță ca va începe repede livrarea pensiilor
Compania Națională Poșta Română anunță că joi, 5 ianuarie, începe distribuirea tuturor drepturilor sociale, cu o zi mai devreme față de termenul anunțat inițial, potrivit unui comunicat de presă. În luna ianuarie a fiecărui an, ca urmare a începutului de an bugetar, Poșta Română primește cu o întârziere de câteva… Citește articolul complet
Circulară a Ministerului Educației către școli pentru recuperarea zilelor libere nou introduse de Guvern
Ministerul Educației a trimis o circulară către toate școlile în care precizează că, pentru zilele libere nou introduse de Guvern, profesorii și elevii vor recupera orele pierdute înainte sau după datele respective, potrivit documentului obținut de Edupedu.ro. Adresa este semnată de secretarul de stat Sorin Ion și vine după ce, pe 28 decembrie 2022, Executivul…
Primul spectacol al anului: „Take, Ianke şi Cadâr“ readuc umorul la Sala Mare
Unul dintre cele mai populare spectacole ale ultimelor stagiuni dă startul noului an la Sala Mare a Teatrului Naţional Târgu-Mureş: *„Take, Ianke şi Cadâr“ de Victor Ion Popa, în regia lui Nicu Mihoc *– un spectacol pentru întreaga familie – se va juca *joi, 12 ianuarie, de la ora 19.00.*