Noi pavilioane de detenție la penitenciarul din Târgu Mureș
Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţă pe SEAP licitaţie în vederea construirii unor pavilioane de detenţie, a câte 100 de locuri, în regim deschis, pentru 12 penitenciare din ţară şi un centru de detenţie. Valoarea totală …
România a înregistrat cea mai mare creștere din UE a numărului de autoturisme la 1000 de locuitori într-un deceniu
În 2022, numărul mediu de autoturisme la 1000 de locuitori în UE era de 560. În deceniul 2012-2022, numărul mediu a crescut cu 14,3% (de la 490 la 560 de autoturisme la 1000 de locuitori), …
Lucrările de reabilitare a Palatului Culturii, în valoare de peste 10,9 milioane lei, se încheie în februarie
Preşedintele Consiliul Judeţean (CJ) Mureş, Peter Ferenc, a declarat, miercuri, că lucrările de reabilitare a Palatului Culturii, în valoare totală de peste 10,9 milioane lei, se vor încheia în luna februarie, ca urmare a unor …
Investițiile de extindere ale Aeroportului Târgu Mureș vor fi finalizate în vara acestui an
În cadrul conferinței de presă suținută astăzi, președintele CJ Mureș s-a referit la lucrările începute și realizate în mare proporție la Aeroportul Transilvania Târgu Mureș. “Este un proiect de mare importanță și care are o …
Mureș a intrat în top 10 al județelor cu cele mai multe tranzacții imobiliare
2023 s-a încheiat cu un mic record pe segmentul tranzacțiilor cu apartamente: decembrie a fost luna în care s-au tranzacționat cele mai multe unități individuale din tot anul, peste 17.000. Spunem mic record pentru că …
Hrănirea urșilor din zona Brașovului se va realiza cu ajutorul funicularelor IRUM
IRUM a demonstrat încă o dată că este un pioner în domeniu și se adaptează după cerințele din piață. Deținerea propriului Centru de Cercetare și Dezvoltare, dar și a secțiilor de producție integrate, permit producătorului …
Spitalul Clinic Judeţean va avea propria fabrică de oxigen, după o investiţie de peste 24 milioane de lei
Proiectul „Creşterea siguranţei pacienţilor în structuri spitaliceşti publice care utilizează fluide medicale” de la Spitalul Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, în valoare de peste 24 de milioane de lei, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, …
Rata abandonului școlar la final de gimnaziu de 3 ori mai mare la sate
Rata abandonului școlar la sfârșitul gimnaziului a atins, în anul 2021-2022, cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu, însă, în mediul rural, este de aproape 3 ori mai mare, o diferență care s-a accentuat față …
Promovarea produselor drept bio, eco, organice sau biodegradabile, interzisă fără dovezi
Fără dovezi de la autorități, niciun produs, fie care vorbim de alimente, haine sau detergenți, nu mai poate fi promovat drept bio, eco, organic sau biodegradabil. Este o nouă directivă europeană care interzice orice fel …
Parcarea de la Spitalul de Urgență din Târgu Mureș așteaptă avizele de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română
Realizarea parcării din spatele Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) din Târgu Mureș (str. Gheorghe Marinescu nr 50) de către Consiliul Județean Mureș căruia i-a revenit în proprietate acel teren în urmă cu trei ani, …
Reabilitarea drumului județean Târgu Mureș – Sâncraiu de Mureș – Band are finanțare
Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc a făcut precizări despre principalele proiecte de infrastructură rutieră pe care instituție le va derula în acest an. Cel mai important anunț …
Ministerul Mediului va lansa programul „Rabla pentru sobe”
Ministerul Mediului va anunța miercuri, 17 ianuarie, programul Rabla pentru sobe și va prezenta bugetul pentru programele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), pentru anul 2024, transmite instituția într-un comunicat de presă. „Ministrul mediului, apelor și …
Percheziții DNA la Prefectura Covasna
Serviciul Teritorial Braşov al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care a efectuat în cursul zilei de marţi percheziţii la sediul Prefecturii Covasna, dar şi la domiciliul prefectului Raduly Istvan, cercetează investiţiile legate de renovarea sediului Prefecturii …
S-au reluat lucrările la centura Clujului de la Tureni care va ușura viața șoferilor mureșeni
Legătura de la Tureni cu A3 va permite șoferilor care vin de la Târgu Mureș să intre mai ușor în Cluj evitând localitatea Florești. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că …
Szőcs Bernadette și-a aflat adversarele de la mondiale
Campionatul Mondial de tenis de masă seniori, echipe, va avea loc în Busan, Coreea de Sud, în perioada 16-25 februarie. Naționalele României de tenis de masă şi-au aflat, marţi, adversarele din grupele Campionatului Mondial din Coreea …
(Video) Momentul când un șofer de TIR pierde controlul volanului și distruge o casă în Crăciunești
Moment dramatic surprins de o cameră de supraveghere. Un șofer de TIR pierde controlul mastodontului într-o curbă, intră pe contrasens și se izbește în două case aflate pe marginea drumului. Una dintre ele este aproape …
O magazie a ars la Reghin în această noapte
În această dimineață, în jurul orei 02:30, Detașamentul Reghin a fost solicitat să intervină în municipiul Reghin, pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins o magazie cu destinație de depozitare situată pe strada Mihai Viteazu. …
Incendiu la o casă din Filpișu Mare
În această noapte, în jurul orei 22:30, pompierii Detașamentului Reghin au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, în urma izbucnirii unui incendiu la nivelul unei case de locuit din localitatea Filpișu …
Prima victorie la futsal
A venit şi ziua în care băieţii noştri au adus zâmbetul pe buzele lor, pe ale antrenorilor şi suporterilor! După o primă jumătate de campionat în care doar au fost aproape de rezultate …
Turul ciclist al Sibiului trece și prin județul Mureș. Vezi traseul
Ediția a 14-a a Turului Ciclist al Sibiului se desfășoară anul acesta între 6 și 9 iulie, pe un traseu de peste 673 de km împărțiți în cinci etape, cu două finișuri în cățărare și …
În 16 ianuarie se marchează Sânpetru de Iarnă, miezul iernii pastorale
Sânpetru de Iarnă, sau miez de iarnă, este asemenea lui Sântandrei un stăpân al lupilor. Sânpetru de Iarnă este văzut ca un apărător al gospodăriilor țărănești dar și un distrugător, care reglează comportamentul prădător al …
Huskytours Harghita, o zi distractivă în peisaje de iarnă uluitoare
În județul Harghita poți încerca o plimbare în natură cu câini Husky siberieni fără a fi nevoie să călătorești până la Laponia! O echipă de Husky așteptă cu nerăbdare să te transporte într-o lume de …
Precizari cu privire la accesul spectatorilor in tribune la antrenamente la Bazinul Olimpic
In atentia utilizatorilor Bazinului Olimpic CS Muresul Referitor la decizia luata la nivelul Clubului Sportiv Muresul, prin care accesul spectatorilor in tribune la antrenamente si competitii nu este permis temporar, venim cu cateva precizari: Bazinul …
Copiii sub 14 ani, maghiarii de peste 65 de ani și cei de peste graniță vor călători gratuit în Ungaria de la 1 martie
De la 1 martie vor rămâne 22 din cele 65 de tipuri de facilități, iar transportul în comun va fi gratuit pentru cei sub 14 ani și peste 65 de ani. De la 1 martie, …
Nu sunt blocate drumuri în Mureș
INFORMARE IPJ MUREȘ În contextul manifestărilor ocazionate de protestul ,,transportatorilor/fermierilor” în județul Mureș și din punct de vedere al traficului rutier, până în acest moment, nu sunt înregistrate rute pe care circulația se desfășoară alternativ, …