Biciclist accidentat pe trecerea de pietoni la Chețani
Un bărbat în vârstă de 41 de ani a condus un autoturism pe E60 dinspre localitatea Chețani înspre localitatea Luncani, iar la un moment dat a surprins și accidentat un bărbat în vârstă de 68 …
Un bărbat în vârstă de 41 de ani a condus un autoturism pe E60 dinspre localitatea Chețani înspre localitatea Luncani, iar la un moment dat a surprins și accidentat un bărbat în vârstă de 68 …
Un grup de elevi din clasa a XI-a C a Colegiului Naţional “Alexandru Papiu Ilarian” Tg. Mureş însoţiţi de prof. Daniela Pogăcean şi prof. Dr. Petru Istrate, au realizat o vizită în campusul Universităţii „Dimitrie …
Săptămâna viitoare se aşteaptă un nou anunţ privind investiţia BMW de la Debrecen, care va conţine mai mult faţă de cele prevăzute anterior, a declarat vineri, la München, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al …
B.E.J. Vintila Marius- Andrei cu sediul în Târgu Mureş, str. Bolyai, nr. 6, sc. B etaj 1, ap. 2, jud. Mureş, prin executor judecătoresc Vintila Marius- Andrei, vinde prin licitaţie publică organizată, la sediul său, …
Guvernul Ungariei măreşte de câteva ori sprijinul financiar pentru educaţie pe care îl primesc maghiarii de peste graniţele ţării, a anunţat vicepremierul ungar Zsolt Semjén, la conferinţa de presă de după reuniunea Conferinţei Permanente Maghiare …
Vineri, Consiliul Local Târgu Mureș a aprobat o hotărâre privind modificarea taxei de salubritate pentru persoanele juridice din municipiu. Astfel în loc de 2.906 lei/m3/punct de lucru/ sediu/lună taxa va fi de 592,07 lei tonă. În …
La sfârșitul acestei săptămâni s-a desfăşurat la Cluj finala Campionatului Național de U23, seniori.Sportivii clubului nostru s-au clasat toți pe treapta a doua a podiumului:Lirca Georgiana, Csíki Ervin şi Monai Alexandru au punctat și la echipe, …
Interviu cu Claudiu Damian, directorul sucursalei de distribuție energie electrică Mureș
27 de sportivi, 3 antrenori și 2 arbitri au reprezentat cu mândrie echipa și au adus la Tg. Mureș de la acest campionat un total de 42din care 9825 și titlul de ,,Cel mai bun …
V-ați pus vreodată întrebarea „Care e cea mai mare avere a unei țări”? Mulți ar avea în vedere doar valorile materiale și ar spune că e vorba de rezerva ei de aur. Grupul Vocal Ram din Târnăveni …
În perioada 7 – 8 noiembrie 2022, s-au desfășurat la Sala Polivalentă din București, sub egida Federației Române de Modelism (FRMd), campionatele naționale de zbor liber de interior clasa Maxindoor, respectiv F1N, individual și pe …
Primăria Bistriţa nu va mai acorda, începând din acest an, autorizaţii pentru vânzarea de materiale pirotehnice pe domeniul public şi nici în pieţele municipiului, în perioada sărbătorilor de iarnă, a anunțat, miercuri, 16 noiembrie, primarul …
Sportivi JAGUARI au cucerit 6 medalii la Cupa României ART Sebeș după cum urmează : Astelean Alexandra speed kick – 10 ani feminin. Iclanzan Alexandru speed kick – 10 ani masculin. Cotarlici Daian luptă jun. …
În acest weekend a avutr loc Campionatul Național U23 ,2022 – Cluj la lupte. Iată rezultatele obținute de sportivii de le CSS Târgu Mureș: Gombos Erik loc 1 CSS Matea Alex loc 2 CSS Csiki …
In urma conditiilor meteorologice din ultima perioada, Salvamont Salvaspeo Mures recomanda turistilor care vor parcurge trasee turistice in zona montana a judetului Mures sa foloseasca incaltaminte si haine de iarna intrucat de la 1400-1500m s-a …
Toate documentele despre Transilvania din Arhivele Naţionale de la Budapesta au fost cuprinse, pentru prima dată, într-un ghid bilingv româno-ungar, a anunţat joi, la Oradea, în sala mare a Primăriei Oradea, directorul Arhivelor Naţionale ale …
În Centrul universitar din Târgu Mureș s-au înscris 905 candidați: 490 la domeniul Medicină, 197 la domeniul Medicină dentară și 218 la domeniul Farmacie. Mult succes tuturor candidaților în cel mai important examen din cariera …
„Din 18 noiembrie și până în 31 decembrie, Piața Unirii din Cluj va fi gazda relaxării, a luminițelor, veseliei, zâmbetelor, cadourilor, cântecelor, colindelor și a poveștilor la gura sobei. După un an lung și plin, …
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a anunţat sâmbătă că pe întreaga autostrada Sebeş-Turda se circulă la regim de 4 benzi. „Pe întreaga autostradă Sebeş-Turda (A10) se circulă de …
Consilierul ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor Porzsolt Levente a anunţat, vineri, la Târgu Mureş, în conferinţa PRIA Agriculture – Gala Fermierilor din România, că săptămâna viitoare va fi lansat Ghidul de finanţare pentru schema de …
Joi a fost inaugurat Centrul Legacy, cea mai noua facilitate de la Băile Figa, care poate concura cu orice aquaparc din țară. Acesta practic a diversificat serviciile de la Figa și promite să îi țină …
Îi urez dlui primar Dumitru Moldovan bun venit în echipa noastră! Pentru mine este important să văd că oameni serioși, hotărâți, cu bun simț și bună intenție ni se alătură în această construcție politică pentru …
Au început lucrările de amenajare a unui patinoar, cu o suprafață de 600 de metri pătrați, în Sâncraiu de Mureș. Acesta va fi amplasat în spatele Casei de Cultură Sâncraiu de Mureș și va fi …
Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș continuă, acțiunea de primire a cererilor – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire aferent sezonului rece 2022 – 2023 și a suplimentului pentru energie. Aceste două …
Comunicat de presă S.C. Administrator Imobile și Piețe S.R.L. informează pe această cale locuitorii municipiului Târgu Mureș, din zona pieței Diamant faptul că, începând cu data de 21.11.2022, vor începe lucrări de reabilitare a pieței. Ne …
Municipiul Târgu Mureș a fost timp de două zile gazda ședinței lunare a comitetului director al Federației Transportatorilor Urbani și Suburbani și Metropolitani de Călători. Primarul Soós Zoltán, prezent la eveniment, a adresat felicitări celor …
Sâmbăta aceasta, pe data de 19 noiembrie 2022, Sinagoga Status Quo Ante din Târgu Mureș (str. Aurel Filimon, nr. 21) va găzdui un concert acustic cu adevărat special, susținut de trupa de rock alternativ Jurjak! …