„Muncă, muncă şi iar muncă. Pasiunea nu este suficientă să pui bazele unui business“, spune Vlad Niculici, unul dintre fondatorii businessului The Cheesecake House, o cofetărie din Târgu-Mureş care relizează în prezent 35 de sortimente de cheesecake. Împreună cu sora sa Sabina Niculici şi prietena lor Anca Hintea, tinerii şi-au propus să redea consumatorului cheesecake-ul…
Se sisteaza apa miercuri 11 noiembrie
Compania AQUASERV S.A. Sucursala Luduş anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 11.11.2020 între orele 08:30 – 14:00 (estimare), în următoarele zone: •Luduş – str. Eroilor, Horei, Liniștii, Lungă, Păcii, Castelului , Părăului Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute…
Premiera spectacolului ”Villa Dolorosa” al Companiei ”Liviu Rebreanu”, în variantă live streaming
Compania “Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu Mureş a anunţat, marţi, că premiera spectacolului “Villa Dolorosa” după Rebekka Kricheldorf, programată pentru data de 14 noiembrie, ora 19,00, va fi transmisă în variantă live streaming. “Apreciatul regizor Theodor-Cristian Popescu revine la Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania “Liviu Rebreanu” cu un spectacol provocator, izvorât din universul…
Portal lansat de Comisia Europeană pentru facilitarea comerțului internațional pentru firmele mici și mijlocii
La data de 16 octombrie 2020 Comisia Europeană a lansat portalul gratuit Access2Markets pentru a sprijini comerțul întreprinderilor mici și mijlocii dincolo de granițele Uniunii Europene. Noul portal răspunde solicitărilor părților interesate de a explica mai bine acordurile comerciale și de a ajuta companiile să se asigure că produsele lor sunt eligibile pentru reduceri de taxe. Uniunea…
Doar 5 s-au vindecat, dar n-a murit nimeni de ieri până azi!
De ieri până azi: 71 cazuri noi, 7 reconfirmate, 30 internate, 2 externate la cerere și 5 vindecate în spitalele din județ. Până astăzi, 10 noiembrie, în județul Mureș au fost confirmate 7.423 cazuri de persoane infectate, adică 183 cazuri noi, iar 23 persoane au fost reconfirmate pozitiv în județul Mureș. 7423-7240 (ieri)=183 cazuri noi…
23 de sancțiuni pentru nerespectarea Legii 55/2020
În cursul noptii trecute, politistii din Mures, impreunã cu forte de ordine, au desfasurat o actiune cu carcter preventiv, urmãrindu-se informarea populatiei, cu privire la introducerea noilor mãsuri instituite ca urmare a modificãrilor si completãrilor aduse prin HG 935/2020. In acest context, au fost aplicate 25 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 3.900 de lei,…
Abateri constatate în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate în sistem integrat, noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19. La activităţi au participat…
O persoană și-a pierdut viața într-un incendiu în Sânvăsii
Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Miercurea Nirajului, de la Detașamentul de Pompieri Târgu Mureș și pompierii voluntari de la Serviciul de Voluntari pentru Situații de Urgență din comună au intervenit la un incendiu izbucnit în satul Sânvăsii, comuna Gălești. O casă de chirpici de aproximativ 80 de mp a fost cuprinsă de flăcări….
Primăria Târgu Mureş adoptă deszăpezirea ecologică, bugetul fiind suplimentat cu 2,3 milioane de lei
Primăria Târgu Mureş va adopta din acest an deszăpezirea ecologică prin folosirea de soluţie apoasă pe bază de clorură de calciu şi va renunţa cea cu nisip combinat cu sare, iar pentru acest lucru Consiliul Local a aprobat, luni, o suplimentare de buget cu 2.300.000 de lei. “Am rugat să fie analizată şi aplicarea şi altor tipuri…
Se sistează apa marti 10 noiembrie
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 10.11.2020 între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •Târgu-Mureș – Bdul 1 Decembrie 1918 nr.107-175, Petru Dobra nr.19-27•Sângeorgiu de Mureș – str.Râtul Morii•Sânpetru de Câmpie – str.Dispensarului•Ceuașu de Câmpie Atragem atenţia consumatorilor că…
Drumeţie în pădure pentru copii, în Târgu Mureş
Există viaţă şi în afara oraşelor, iar copiii sunt primii care ar trebui să se bucure de ea. La Târgu Mureş, cei mici au fost invitaţi la o drumeţie în pădure. Nu a fost o totuşi o excursie obişnuită, ci una plină de surprize care s-a încheiat cu o vânătoare de comori. Pe parcurs, tinerii…
Topul celor mai mari 1.000 de producători de medicamente la nivel global
În ultimele zece luni de la izbuncnirea pandemiei la nivel global, atenţia s-a mutat spre „big pharma“, giganţii din producţia de medicamente, pentru o soluţie la criza sanitară generată de COVID-19. Banca de investiţii Torreya, cu sediul la New York, a realizat un studiu privind primele 1.000 de companii farmaceutice din lume dipă valoarea de…
Microstagiune aniversară online la teatrul independent Yorick Stúdió între 10 și 15 noiembrie
La Târgu Mureș se află unul dintre cele mai longevive teatre independente din țară: Yorick Stúdió a împlinit anul acesta 15 ani de activitate. Înființat de actorul și regizorul Sebestyén Aba, teatrul de limbă maghiară își are sediul într-un spațiu neconvențional, la subsolul Bastionului Măcelarilor din Cetatea Târgu Mureș. El funcţionează, începând din 2005, ca…
Schimbări privind munca la domiciliu: Inspecția Muncii a lansat un ghid care îți vine în ajutor
Având în vedere Hotărârea nr. 52/5.11.2020 privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Inspecția Muncii a elaborat un ghid menit să îndrume angajatorii care își vor desfășura activitatea în regim de muncă la domiciliu/telemuncă sau prin aplicarea un program individualizat de muncă. Ghidul vine în…
Atenție sporită! A început sezonul urșilor!
La ora 20,40 trecute fix, am executat un semi salt mortal, la auzul sunetului strident, ce venea din buzunarul meu! Nu știu cum o fi pe la pădure, dar în zona noastră, între ape, e o ceață ca la Podul Înalt, pe vremea lui Ștefan cel Mare. Sunetul infernal,(pentru care ar trebui să aduc mulțumiri,…
Expoziție fără vernisaj la Camera K’ARTE
Expoziția se va desfășura în concordanță cu normele de siguranță sanitară în vigoare. Accesul în Camera K’ARTE este posibil doar în limita a două persoane în același timp, cu mască sanitară si verificarea temperaturii la intrare. EXPOZIȚIA NU VA BENEFICIA DE VERNISAJ, dar poate fi vizitată în intervalul 9-30 noiembrie 2020, de luni până sâmbătă,…
Radu Vancu, pentru o zi, profesor de literatură( online) la Papiu
Toate lucrurile frumoase au un sfâșit, iar proiectul Scriitori la școală 2020 nu face excepție. Protagonistul ultimei întâlniri dintre elevi și autori contemporani va fi Radu Vancu. Acesta va vorbi despre literatură, creație și lectură cu elevi ai Colegiului Național „Alexandru Papiu Iarian“ din Târgu Mureș. Scriitorul se va întâlni, online, cu elevi din 3…
UMFST în fața unei noi provocări: 1.033 de studenți la examenul de rezidențiat
Ministerul Sănătății organizează la data de 15 noiembrie 2020 concursul național de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Examenul se va desfășura în condiții speciale, impuse de contextul epidemiologic actual.Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” se confruntă cu o mare provocare în ceea ce privește organizarea acestui…
Cifrele din județ: 1043 vindecați, 1134 asimptomatici externați, 247 decedați până azi de la începutul anului
Până astăzi, 9 noiembrie, în județul Mureș au fost confirmate 7.240 cazuri de Covid-19. Față de ieri sunt 112 cazuri noi de persoane infectate,16 persoane au fost reconfirmate pozitiv în județul Mureș. Potrivit informațiilor DSP Mureș, la această dată sunt internate 473 persoane confirmate pozitiv în spitalele din județul nostru. 1.043 de persoane s-au vindecat…
Terasele temporare din zona publică pot fi acoperite cu prelată!
Consiliul Local Municipal Târgu Mureș a decis, în ședința extraordinară de astăzi, o serie de măsuri pentru susținerea operatorilor economici în această perioadă. ”Potrivit hotărârii C.L. Târgu Mureș, terasele temporare din zona publică pot fi acoperite cu prelată, iar în funcție de starea vremii se pot feri în acest fel părțile laterale ale acestora de…
Colectarea deșeurilor vegetale la Reghin
Dată fiind preocuparea constantă a municipalității pentru dezvoltarea activității de gestionare a deșeurilor și implicit pentruprotejarea mediului înconjurător, R.A.G.C.L. S.A. împreună cu Primăria Municipiului Reghin au implementat un sistem decolectare a deșeurilor vegetale, în plus față de cel de colectare a deșeurilor menajere și a echipamentelor electrice șielectronice.Activitățile specifice curățeniei de primăvară/ toamnă implică pentru…
Ședința extraordinară a Consiliului Local: fonduri suplimentare la salubritate!
Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș, întrunit luni, 9 noiembrie 2020 în ședință extraordinară, a aprobat rectificarea de buget pe anul curent, prevăzând, la capitolul “Protecția mediului”, fonduri suplimentare pentru salubritate și deszăpezire. Suplimentarea de buget la acest capitol se ridică la 2.300.000 de lei, suma pe întreg anul ajungând astfel la 68.160.140 de lei….
Piețele se redeschid și nu se închid în județ!
Începând de mâine, marți, 10 noiembrie piața săptămânală din orașul Sângeorgiu de Pădure se redeschide ( a fost suspendată activitatea pieței din cauza răspândirii corona virusului după 20 octombrie). ”Se pot vinde numai alimente (legume, fructe etc.), flori și cereale. Vânzarea de îmbrăcăminte, animale sau alte produse nu este încă permisă. În funcție de reglementările…
Se sisteaza apa luni 9 noiembrie
Compania AQUASERV S.A. sucursala Sighişoara anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 09.11.2020, între orele 9:00 – 14:00 (estimare), în următoarele zone: •Sighişoara – str. Inului Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea…
Câteva dintre măsurile importante care se aplică începând de luni, 9 noiembrie
-purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, măsura fiind aplicabilă la nivel național. -în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00—5.00. Excepții: deplasare în interes profesional asistență medicală…
Telemunca din mijlocul fermei, afacerea unui antreprenor din Mureş
Pandemia ne-a schimbat viaţa la 180 de grade. Nimic din ce ştiam până la începutul acestui an nu se mai aplică acum. Am învăţat să limităm întâlnirile cu prietenii, să comandăm online aproape tot ce avem nevoie sau să lucrăm de acasă. Dacă la începutul acestei perioade telemunca părea mai degrabă o relaxare, uşor, uşor,…
Cum funcționează ferma de păsări pășunate după model suedez
”Ferma de păsări pășunate este una dintre puținele ferme avicole care nu produc externalități negative. Ne concentrăm foarte mult pe regenerarea solului și acordăm o grijă deosebită bunăstării animalelor care sunt implicate în procesul de producție, iar asta rezultă într-un produs, respectiv carnea de pui, de o calitate superioară”, povestește Cosmina despre proiectul la care lucrează,…
Intervenție în derulare, incendiu în localitatea Neagra!
Un incendiu a izbucnit cu puțin după ora 17 în localitatea Neagra, comuna Lunca Bradului. Este vorba de trei case de locuit, în apropierea unui depozit de cherestea, care ard pe o suprafață totală de 90 de mp. Din fericire nu sunt victime. Intervin pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Toplița și din cadrul Punctului…
Acțiunea inițiată de polițiștii mureșeni a lăsat 32 de șoferi vitezomani fără permis
Ieri, 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au acționat pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, în sistem cascadă, în colaborare cu polițiști rutieri din județele limitrofe, respectiv Sibiu, Brașov și Harghita. Acțiunea a fost inițiată de polițiștii rutieri din Mureș. Activitățile desfășurate au vizat, totodată, verificarea…
Tânăr polițist, învins de coronavirus
Azi, polițiștii mureșeni, alături de polițiști din întreaga țară, au păstrat un moment de reculegere, în semn de respect și recunoștință față de colegul lor, care din nefericire și-a pierdut viața în cursul acestei săptămâni. Acesta a activat în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov- Poliția Transporturi. Subcomisar de poliție, șef al Biroului de Investigații…