În județul Mureș, la data de 26 martie, ora 13.00, se înregistrează 3.711 persoane autoizolate la domiciliu și 141 de persoane aflate în spațiile de carantină. 10 persoane au ieșit din autoizolare la domiciliu și 20 din spațiile de carantină, în ultimele 24 de ore. De asemenea, 30 de persoane sunt internate în județul Mureș…
153 de cadre medicale infectate în țară
Conform datelor raportate din teritoriu către Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile, în acest moment la nivel național sunt 153 de cadre medicale și personal auxiliar confirmate cu COVID-19, după cum urmează: 70 Medici 50 Asistente 15 Infirmiere 1 Îngrijitoare 17 Personal auxiliar 10 cadre medicale de la…
Femeia agresată de concubin a decedat la spital
Astăzi, în jurul orei 08.40, un echipaj de jandarmi s-a sesizat din oficiu cu privire la producerea unei agresiuni, pe o stradă din municipiul Târgu Mureș. La fața locului s-au deplasat de îndată polițiștii, iar din primele cercetări efectuate s-a stabilit faptul că o femeie, de 30 de ani, din comuna Livezeni, ar fi fost…
(P) 60 de voluntari vin in ajutorul varstnicilor din Targu Mures
Aproape 60 de voluntari au răspuns apelului nostru în cadrul programul „Am nevoie de ajutor!” pentru sprijinirea persoanelor în vârstă. Inițiativa lui Soós Zoltán și a echipei sale este un mare succes în Târgu Mureș, deoarece în doar câteva zile foarte mulți voluntari și organizații s-au alăturat deja demersului. La această acțiune participă UDMR Mureș…
Scriitorul Paul Goma, răpus de Covid-19
Născut în 1935, Paul Goma scriitor român, anticomunist, liderul Mișcării pentru drepturile omului din 1977 în România, acuzat de antisemitism, refugiat politic la Paris, a decedat ieri, răpus de noul virus Covid-19. A scris despre răul comunist la Europa Liberă, a făcut pușcărie pentru ideile lui. a fost turnat, ocolit de prieteni. A fost obligat…
Actualizare, ora 23. Situația Covid-19, joi, ora 13
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică au fost înregistrate încă 5 decese confirmate cu COVID-19. 19. Bărbat, 56 ani, din judetul Dâmbovița 20. Bărbat, 49 ani, din judetul Timiș, neinternat. Confirmat pe data de 26.03.2020, decedat în aceeași dată. Avea boli cronice preexistente 21. Femeie, 70 ani, din judetul Neamt, internată în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamt-Nefrologie…
Dispecerat dedicat #reghinsolidar
O postare pe pagina de socializare atrage atenția reghinenilor despre deschiderea unui diospecerat dedicat solidarității. Iată mesajul: ”Până astăzi inclusiv, aceste apeluri și livrări au fost gestionate de cei de la serviciul Asistență Socială cu sprijinul altor colegi din instituție. Preconizăm că numărul solicitărilor va crește exponențial în perioada următoare și tocmai de aceea am…
De azi se suspendă zborurile spre/din Ungaria
Din cauza Covid-10 zborurile din și spre țara vecină vor fi suspendateîncepând de azi, 26 martie până pe 1 Mai 2020. Miercuri încă zborurile s-au desfășurat conform graficului, deși numărul călătorilor a scăzut simțitor, marți doar 19 persoane au venit de la Budapesta. Deasemenea au fost suspendate zborurile Târgu Mureș – Memmingen (26 martie -12…
Marius Pașcan, președinte executiv PMP: Domnule prim-ministru Ludovic Orban, anulați ordinul care le interzice prefecților să comunice!
Din data de 21 martie 2020, prefecților li s-a interzis să comunice orice informații referitoare la criza generată de pandemie și situația specifică la nivelul județelor țării. Printr-o adresă parafată de secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Gheorghe Sorescu, li s-a transmis Instituțiilor Prefectului că orice comunicare pe subiecte privitoare la pandemie și…
Un singur pasager in Taxi. Modificări la transportul public
În cadrul ședinței din 25 martie 2020, a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al municipiului Târgu Mureș s-au discutat următoarele aspecte: 🚍Pentru transport public local❗️Începând cu data de 26 martie 2020, circulația mijloacelor de transport public se va desfășura, zilnic, în intervalele orare: 5.00-8.30, 10.30-16.00, 21.00-23.00, din 30 în 30 minute.🚍Transportul interurban se va…
Noua centrală de la Iernut a Romgaz nu va fi gata decât la finalul anului. Guvernul schimbă legea pentru a nu pierde finanțarea UE
Noua termocentrală pe gaze de la Iernut a companiei de stat Romgaz nu va fi gata decât la finalul acestui an și nu la jumătatea lui, cum se preconiza anterior, iar Guvernul se vede nevoit să modifice legislația în vigoare pentru ca investiția să nu piardă finanțarea nerambursabilă de peste 320 milioane lei acordată pentru…
Au început testările la Târgu Mureș
Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) “George Emil Palade” din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că Centrul de Cercetări Avansate Medico-Farmaceutice a început determinările specifice de laborator pentru diagnosticul infecţiei cu noul coronavirus SARS-COV-2. “A început prelucrarea testelor primite de pe raza sistemului sanitar din judeţul Mureş. Pentru…
Mai multe linii telefonice la DSP Mureș
Direcția de Sănătate Publică Mureș a suplimentat liniile telefonice puse la dispoziția mureșenilor pentru informații sau sesizări legate de situația Covid-19. DSP Mureș răspunde la următoarele numere de telefon: 0265 2611520731 338 0570731 338 0640790 011 8720790 011 8740790 011 873
Se suspendă toate zborurile de la Târgu MUreș
Începând din 26 martie, toate zborurile de pe Aeroportul Transilvania sunt suspendate în urma măsurilor luate pentru limitarea răspândirii coronavirusului COVID-19. Ordonanța Militară nr. 3 prevede suspendarea tuturor zborurilor către și dinspre Germania, astfel cursa Dortmund-Târgu Mureș este anulată începând din 26 martie pe o perioadă nedeterminată. În 24 martie, Compania WizzAir a anunțat deja că, în contextul…
Call Center pentru informații cu privire la șomajul tehnic
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a organizat un call-center intern şi a stabilit un număr unic de apel la care cetăţenii pot suna pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la modalităţile de acordare a şomajului tehnic. Angajatorii care doresc să obţină informaţii suplimentare cu privire la acordarea şomajului tehnic, pot apela:…
OncoGen începe testele de laborator pentru Vaccinul anticoronavirus!
Următorul mesaj a apărut azi pe pagina de socializare : ”O zi importantă pentru OncoGen: avem Vaccinul (echivalentul a 1000 de doze). Astăzi începem testele. P.S. Ieri am terminat sinteza vaccinului. Azi incepem testele! Important: Acest vaccin este doar pentru testare in laborator (deocamdata).” Vă reamintim că la sfârșitul lunii ianuarie cercetătorii de la OncoGen din…
Compania AQUASERV S.A. pune la dispoziţia publicului toate formularele online
În condițiile măsurilor de protecție pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19, pentru a reduce la minim contactul direct, Compania AQUASERV S.A.pune la dispoziţia publicului toate formularele necesare, online, la adresa https://aquaserv.ro/clienti/formulare. Îndemnăm pe cei care apelează la serviciile noastre, să descarce, completeze şi să scaneze în prealabil documentele necesare, acestea putând fi trimise apoi prin e-mail….
Rectificare bugetară extraordinară, anunțată acum
Președintele României, Klaus Iohannis a anunțat că în actuala situație fără precedent în care se află țara, avem nevoie de o rectificare bugetară extraordinară: avem nevoie de bani pentru sănătate și bani pentru șomajul tehnic. Totodată a anunțat că Guvernul este gata să dea, mâine, o Ordonanță de Urgență pentru amânarea plății ratelor la bancă,…
La mulți ani, Poliția Română!
În aceste zile polițiștii alături de poliția locală, jandarmi și cadre ale forțelor armate, polițiștii se află la datorie în lupta noastră comună, împotriva inamicului invizibil, Covid-19. Poliția Română este sărbătorită în fiecare an, pe 25 martie. Ziua Poliţiei Române a fost desemnată 25 martie, prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002. Alegerea acestei…
45 de tone de echipamente medicale vin în țară
Grupul de Comunicare Strategică transmite: un Transport aerian cu 45 de tone de echipamente medicale din Coreea de Sud, sosește în țară cu o aeronavă NATO. Ministerul Apărării Naționale a solicitat Capabilității de Transport Aerian Strategic a NATO, care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria, desfășurarea unei misiuni aeriene de urgență, pentru transportul…
Actualizare:Covid-19, pe 25 martie, ora 13
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în urma centralizării datelor la nivel național, inclusiv al Municipiului București, în țară au fost confirmate 906 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Actualizare 25.03.2020, ora 17h00: A fost înregistrat decesul cu numărul 14. Este vorba despre un bărbat de 52 ani internat în Spitalul Clinic Județean…
Primăria Gurghiu vine în sprijinul persoanelor în vârstă de peste 65 de ani
Au fost identificate toate persoanele peste 65 de ani din comuna Gurghiu și li s-a transmis că începând de azi, Primăria comunei Gurghiu, prin primarul Laurențiu-Dumitru Boar, va acorda sprijin în achiziționarea alimentelor persoanelor care nu au susținători, pentru evitarea părăsirii domiciliului în scopul cumpărăturilor de strictă necesitate. Le-a fost adus la cunoștință că produsele…
Mugur Gorea:” Eu nu mai înțeleg nimic!”
Printre atâtea știri proaste, iată una care ne poate da speranța că se poate și altfel, decât ne e dat să auzim zilnic că se întâmplă prin țară. Într-o postare pe pagina de socializare, un strop de normalitate, prezentat de Mugur Gorea. ” Sunt de șapte zile în #autoizolare oficială, împreună cu soția, la #Ibănești, și încă mă…
Tratament antiviral experimental în 10 spitale
Prin donația companiei Unifarm SA, aparținând Ministerului Sănătății, peste 8.000 de pacienți români infectați cu coronavirus vor beneficia de un tratament antiviral experimental pentru COVID 19. Medicamentele vor fi distribuite în 10 spitale, conform Planului Alb realizat de către Ministerul Sănătății printre care și Spitalul Clinic Județean de Boli Infecțioase Tg. Mureș. Medicamentul a fost…
Program relații cu publicul SERVICIUL DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR
erviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Târgu Mureș informează cetățenii, că începând cu data de 24 martie 2020, activitatea de deservire a publicului va fi limitată în intervalul orar 1000 – 1400 fiind soluționate exclusiv cererile persoanelor care solicită emiterea actului de identitate in baza programării online. De asemenea, informăm cetățenii cu privire la faptul că, vizele de…
Program modificat la marile magazine din Târgu Mureș
Conform Ordonanței Militare nr.2/ 21.03.2020 și având în vedere situația epidemiologică curentă, magazinele Centrului Comercial vor rămâne închise pentru o perioadă nedeterminată, cu excepția farmaciilor și a magazinelor alimentare care vor funcționa în continuare. Vă rugăm să utilizați doar cele 2 intrări din fața Auchan pe durata condițiilor excepționale de funcționare.Vom continua să comunicăm prin social media și pe…
Cum putem să ne creștem șansele de angajare în această perioadă
Scrisoarea de intenție, care pe vremuri era într-adevăr o scrisoare, trimisă prin poștă cu plic și timbru, acum, păstrează același nume, dar a luat drumul poștei electronice. Și este tot atât de importantă. Unii specialiști în recrutare îi oferă chiar mai mult credit, căci trebuie făcută cu multă atenție, fiindcă, de multe ori, este citită…
Medicament antiviral folosit în tratamentul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus donat și la Târgu Mureș
Ministerul Sănătăţii anunţă că peste 8.000 de pacienţi vor beneficia de tratament pentru COVID 19, după ce compania biofarmaceutică AbbVie România şi-a anunţat intenţia de a dona Ministerului Sănătăţii un număr de aproximativ 4.000 cutii dintr-un medicament antiviral folosit în tratamentul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. Printre spitalele beneficiare se află și Spitalul Clinic Judeţean…
Start-up-ul clujean Gumzzz cu programări stomatologice, evaluat la 1 milion de euro, ajunge și la Târgu Mureș
Start-up-ul Gumzzz din Cluj-Napoca, fondat de antreprenorii Vlad Şuteu şi Dan Suciu, a investit circa 50.000 euro pentru dezvoltarea iniţială a unei platforme online prin intermediul căreia pacienţii să poată accesa servicii şi pachete stomatologice din diferite ţări. Ce face însă mai exact platforma Gumzzz? Aceasta le pune la dispoziţie utilizatorilor servicii stomatologice de la…
Ordonanţa Militară 3 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 – publicată în Monitorul Oficial
Ordonanţa Militară nr.3 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 a fost publicată, în noaptea de marţi spre miercuri, în Monitorul Oficial, Partea I. Ordonanţa prevede extinderea restricţiilor de circulaţie a persoanelor şi între orele 6,00 – 22,00, cu unele excepţii. Totodată, ordonanţa militară mai prevede că persoanele care au vârsta de peste 65 de…