Pe ordinea de zi a ședinței din 25 februarie a Colegiului Prefectural al Județului Mureș au fost prezentarea activității desfăşurate la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş în anul 2019, cu principalii indicatori privind evoluţia criminalităţii la nivelul judeţului Mureş, Informare privind starea generală economico-socială a judeţului Mureş în anul 2019 și prezentarea activității desfăşurate…
18 persoane din Valea Rece beneficiază de 12 lei/zi la Cantina Socială
Potrivit unei informări privind sprijinirea populației de etnie romă din Valea Rece, directorul executiv al Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, Maier Mihaela, 477 de persoane beneficiază de diferite ajutoare sociale. Astfel: Ajutor social (venitul minim garantat) în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare:39 dosare ( 103 copii). Se…
Primul tău act de identitate, la 14 ani!
În termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, minorul însoţit de unul dintre părinţi, sau, după caz, de reprezentantul său legal, are obligaţia să solicite punerea în legalitate cu un act de identitate la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor care deserveşte localitatea de domiciliu. Cetățenii români aflaţi temporar…
Fiscul nu face controale în apartamente!
Un articol apărut zilele trecute pe siteul unui ziar online anunța că ” Inspecțiile fiscale vor viza din ce în ce mai mult persoanele fizice. Orice bun, venit, cheltuială care vă este solicitată de Fisc trebuie să aibă în spate documentația” . Articolul semnat, pe lângă numele autoarei avea și o paranteză cu o misterioasă…
Circulară către unitățile de învățământ de stat din Târgu Mureș
Circulara a fost adresată unităților de învățământ preuniversitar din municipiul nostru și postat pe pagina de socializare de viceprimarul av. Sergiu Vasile Papuc, pentru a atrage atenția asupra metodelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu Coronavirus. Regulile principale sunt cele ce țin de bun simț. Spălatul mâinilor cu apă și săpun, folosirea batistei de unică folosință…
Se sistează apa joi 27 februarie
Compania AQUASERV S.A. anunţă consumatorii că, pentru executarea unor lucrări de investiţii în vederea extinderii/reabilitării sistemului de distribuţie apă potabilă, se sistează furnizarea apei potabile, în data de 27.02.2020,între orele 09:00-16:00 (estimare),în următoarele zone: Târgu Mureş – str. Parângului nr. 2-4, 1-13, str. Măgurei nr. 2-38, 1-27. Aceste investiţii pentru extinderea/reabilitarea sistemului de distribuţie apă…
Percheziții în Mureș în dosare de evaziune fiscală cu autovehicule second-hand
Poliţia Română face marţi 175 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în 20 de judeţe, în cadrul a cinci dosare penale în care sunt cercetate fapte de evaziune fiscală în domeniul comerţului intracomunitar cu autovehicule second-hand, prejudiciul cauzat fiind de peste 35.000.000 de lei. ”La data de 25 februarie 2020, poliţiştii Direcţiei de Investigare a…
Se sistează apa marți 25 februarie
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 25.02.2020, între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •Târgu Mureș – str. Stelelor colț cu Rozelor;•Sângeorgiu de Mureș – str. Căminului.Atragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca…
Turda – primul și singurul oraș din România care a instalat dispensere cu dezinfectanți în mijloacele de transport în comun!
Primăria Municipiului Turda, prin compania de transport public, a implementat un proiect menit să protejeze populația și să ofere cetățenilor o metodă eficientă de igienă în mijloacele de transport în comun. Astfel, în toate autobuzele electrice au fost montate dispensere cu dezinfectant pentru mâini. „În contextul actual este foarte important să luăm măsuri concrete de…
(Video) Mureșul în varianta pentru turiști
Județul #Mureș este una din cele mai importante zone turistice ale Transilvaniei. Județul are un mare potențial de dezvoltare în turism, iar acest sector contribuie în mod semnificativ la consolidarea sa economică.Asociația Visit Mureș a realizat un scurt film de prezentare al județului Mureș.
Decizia UMFST privind situația epidemiologică legată de infecția cu coronavirus
Ca urmare a situației epidemiologice create de răspândirea cazurilor de coronavirus, Consiliul de Administrație al UMFST G. E. Palade din Târgu Mureș hotărăște următoarele: Studenții și cadrele didactice care au revenit în țară în ultimele 14 zile după o călătorie în zonele menționate mai jos (Punctul B – Caz suspect) vor rămâne la domiciliu în…
Apel la ordine și curățenie în Valea Rece
Luni, 24.02.2020, reprezentanții comunității din Valea Rece au fost convocați la primărie, ocazia cu care le-am transmis că autoritatea locală va lua măsuri ferme, deoarece gunoaiele și mizeria din zonă sunt lucruri ce nu mai pot fi tolerate la nesfârșit. Comunitatea de acolo, în primul rând, trebuie să-și păstreze curățenie la domiciliu și în împrejurimi,…
DSP monitorizează 18 persoane izolate la domiciliu
Potrivit unei postări pe pagina de socializare a Instituției Prefectului – Județul Mureș au fost stabilite o serie de măsuri de pregătire în combaterea amenințării coronavirusului.Astfel, au fost identificate spații de carantinare în județul Mureș, spații care să asigure izolarea pentru 14 zile a persoanelor asimptomatice (dacă astfel de situații vor exista), care provin din…
Programul lunii martie la ”Ariel”
Teatrul pentru copii și Tineret Ariel din Târgu Mureș, strada Progresului nr.4 prezintă în zilele de 2,3,4,5,6. 9, 10, 29, 30 și 31 martie, de la orele 9,30 și11,00 piesa ”Bicicleta Roșie.” Spectacolele încep de la orele 9,30 și 11 la sediul Teatrului.âÎn 8 martie vor prezent piesa Crăiasa din povești, în 22 martie ”Albă…
În weekend, polițiștii au reținut 36 de permise de conducere
În perioada 22-23 februarie a.c., poliţiştii rutieri mureşeni au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, urmărind, în principal, prevenirea accidentelor de circulație produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. În urma activităților desfășurate în trafic, poliţiştii au aplicat 412 sancţiuni…
Ordin de protecţie provizoriu emis de poliţişti
În data de 22 februarie a.c., în jurul orei 20:40, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au fost sesizați de o tânără, de 22 de ani, din Târgu Mureş, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în locuința comună, soţul acesteia, un bărbat de 31 de ani, ar fi agresat-o fizic,…
Bărbat de 28 de ani, încarcerat pentru conducere fără permis și uz de fals
La data de 22 februarie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Târgu-Mureş, privind un bărbat, de 28 de ani, din Târgu Mureş, condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis…
Depistați în trafic: șoferi fără permis, sub influența alcoolului sau a altor substanțe
În ultimele trei zile polițiștii au depistat în trafic pe 21 februarie, ora 21,25: pe DC146, pe raza comunei Sântana de Mureş, un autoturism, condus de un bărbat, din aceeaşi comună, fără permis de conducere. pe 22 februarie, ora 02.00, Târnăveni, bărbat, de 23 de ani, cu 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, în…
Maratonul de artă la UAT, în săptămâna porților deschise
Facultatea de Arte în limba română din strada Köteles Sámuel nr. 6 își deschide porțile în perioada 25 februarie-1 martie 2020. Intrarea este liberă, iar după program studenții și profesorii stau la discuții cu vizitatori. MARȚI, 25 FEBRUARIE 2020 ORA 17 – SALA nr. 8 – GO West! Examen Coregrafie – Anul II, Coregrafie COORDONATOR:…
COMUNICAT SISTARE APĂ REGHIN
Compania AQUASERV S.A. Sucursala Reghin anunţă consumatorii că, din cauza unor lucrări programate pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile,în data de 26.02.2020, între orele 10:00 – 16:00(estimare),în următoarea zonă: Reghin – str. CFR, Salcâmilor, Gurghiului. Atragem atenţia consumatorilor că la repunerea în funcţiune a reţelei, din cauza antrenării depunerilor din conducte, apa…
”Primăvară în șezătoare” la Reghin
Evenimentul intitulat ”Primăvară în șezătoare”, organizat de Municipiul Reghin în colaborare cu Muzeul Etnografic ”Anton Badea” se va desfășura în 3 martie, astfel: Între orele 16.00-16.40, Deschiderea expoziției temporare “Costumul popular- fereastră spre cer”, colecție Jiga Marioara; Între orele 16.50 – 20.00 Arta borangicului, în șezătoare, invitată familia de sericicultori Niculescu. ”Șezătoarea este o activitate…
Tir răsturnat la ieșirea din Ungheni
Circulația la intrarea pe autostradă între două sensuri giratorii la ieșirea din Ungheni, este blocată pe ambele sensuri din cauza unui tir răsturnat. Potrivit primelor informații camionul nu era încărcat și nu sunt victime. Pompierii asigură măsuri de prevenirea și stingerea incendiilor. La locul accidentului se deplasează și Serviciulde Voluntari pentru Situații de Urgență. Foto:…
Moda masculina – 5 idei de a combina puloverul pentru a merge la birou
Reprezentantii sexului masculin au inceput sa fie tot mai cocheti, asa ca nu e de mirare ca se intereseaza de moda si de ce se poarta in fiecare sezon in parte. Mai ales barbatii care merg zi de zi la birou vor sa arate foarte bine si sa atraga privirile celorlalti, sa culeaga complimente din…
(Video) Vântul puternic a provocat pagube în Mureș
Luni dimineața au început solicitările pentru pompierii mureșeni. Un acoperis de atelier, de 30 mp a fost luat de vant in municipiul Tg.Mures, pe str. Hunedoarei. Un copac a cazut pe DJ 151 D intre localitatile Nicolesti si Ilieni, circulatia fiind blocata pe un sens de mers. A intervenit SVSU Acatari. Un panou publicitar inclinat…
Incendiu la Cristești
Pompierii de la detașamentul din Târgu Mureș au intervenit luni dimineața pentru stingerea unui incendiu produs la o magazie de pe strada Gostatului din Cristești. Incendiul se manifesta in interiorul podului, cu degajari mari de fum. Nu mai este pericol de propagare la cladirile vecine, se lucreaza pentru localizarea si pentru stingerea incendiului. Din primele…
O firmă de recrutare vrea să umple Ardealul cu angajați din Venezuela
Ciprian Voinescu, proprietarul unei firme de recrutări, s-a specializat în a aduce în țară forță de muncă doar din Venezuela și are deja contracte cu hoteluri, restaurante, firme de construcții și companii de transport din Ardeal. El spune că venezuelenii se adaptează în România mult mai ușor decât asiaticii, nu fug de la locul de…
Săptămâna porților deschise la UAT
În perioada 25 februarie – 1 martie 2020, Facultatea de Arte în Limba Română din cadrul Universității de Arte din Târgu Mureș vă invită la a doua ediție a Maratonului de Artă II – Săptămâna Porților Deschise. Studenții și profesorii Facultății de Arte în Limba Română din cadrul Universității de Arte din Târgu Mureș vă invită…
Se sistează apa luni 24 februarie
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 24.02.2020, între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •Târgu Mureș – b-dul 1 Decembrie 1918 nr. 102-124;•Ungheni – str. Principală nr. 240-282.Atragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil…
Primele accidente la început de săptămână
In această noapte, în jurul orei 23:30, ISU Horea a fost solicitat să intervină pentru a asigura măsuri PSI la un accident rutier în localitatea Silivașu de Câmpie. Nu au fost victime. Au intervenit pompierii militari de la Secția Sărmașu. In aceasta dimineață pompierii au asigurat masurile PSI la un TIR intrat in coliziune cu…
Ziua Libertăţii Secuilor din acest an, dedicată în primul rând colectării de semnături pentru iniţiativa cetăţenească
Potrivit preşedintelui Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Ziua Libertăţii Secuilor din acest an îi va fi dedicată în primul rând colectării de semnături pentru iniţiativa cetăţenească europeană privind regiunile naţionale. Evenimentul va avea loc la data de 10 martie, la Târgu Mureş,la fel ca în anii anteriori, şi îi va fi dedicată solidarităţii şiangajamentului secuilor faţă…