Astăzi, în jurul orei 18.00, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe. B-dul 1 Decembrie 1918 din municipiul Târgu Mureș. Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că un bărbat, de 31 de ani, din comuna Sâncraiu de Mureș, în timp ce conducea un autoturism din direcția B-dul 1 Decembrie…
Sumă mare de bani, găsită și predată, își așteaptă proprietarul la Poliție!
În data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 09.00, Poliţia municipiului Târgu Mureş a fost sesizată prin Apel 112, de către o femeie, de 41 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiul Târgu Mureş, a găsit o sumă mare de bani. Banii găsiţi au…
Albina din capul meu, la Sala Mică
Când eşti încă doar un copil, când adolescenţa abia se întrezăreşte, iar lumea e un teritoriu necunoscut, plin de surprize, dar şi de ameninţări, chiar şi o zi obişnuită de şcoală poate deveni o adevărată provocare. Iar când părinţii, prietenii sau cunoştinţele nu îţi supraveghează paşii, singurul sprijin care îţi rămâne este albina din capul…
Lucrări de investiții la Spitalul Clinic Județean
Spitalul Clinic Județean Mureș pregătește amenajare curților interioare de la Clinica de Boli Infecțioase nr. 1 și la Clinica de Pneumologie. Investițiile au fost aprobate astăzi în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Mureș. Conform documentelor tehnice depuse, cele două spații vor fi amenajate cu locuri de parcare, alei pietonale, spații de relaxare pentru pacienți…
Protest până la respingerea sau retragerea proiectului de abrogare a pensiilor de serviciu
Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), Andreea Ciucă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că prin atitudinea clasei politice la adresa magistraţilor, poporul este învrăjbit împotriva acestei categorii profesionale. Magistraţii de la Curtea de Apel Târgu Mureş vor judeca doar cauzele urgente până când Curtea Constituţională a României se va pronunţa pe legea privind…
Doi pompieri militari au ieșit la pensie
Potrivit unei postări pe pagina de socializare, începând de azi, doi pompieri militari de la ISU ”Horea” Mureș au trecut în rezervă. ”Le-am strâns mâna, le-am urat pensie uşoară plină de bucurii şi multă sănătate colegilor noștri care de azi își iau rămas bun de la uniforma militară:– Sublocotent Victor Hărșan, 29 de ani vechime…
Majoritatea turiștilor care au vizitat județul Mureș anul trecut erau din Ungaria
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Statistică Mureș, în perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2019 județul nostru a fost gazda unui număr de 560.789 turiști. Acest număr reprezintă o creștere de 5,6% față de anul precedent. Durata medie a sejurului a fost 1,9 înnoptări per turist. După țara de origine 20,4% au fost din Ungaria,…
Concursul Internațional de Lupte Libere”-memorialul Ștefănescu&Benedek
A treia ediție a ”Concursului Internațional de Lupte Libere”-memorialul Ștefănescu&Benedek va avea loc la Reghin în data de 15 februarie, începând cu ora 10.00 la sala de sport din Parcul Tineretului. Evenimentul va fi organizat de CSS Reghin și echipa de lupte a anilor `80. ”Prima ediție a fost organizată în 2018, o ediție foarte…
PMP asumă eliminarea subvențiilor pentru partidele politice
Începând cu anul 2008, partidele politice primesc subvenție lunară de la bugetul de stat, în condițiile Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Astfel, în anul 2008, subvențiile plătite partidelor politice au fost în valoare de 8,1 milioane lei iar în anul 2019 acestea au fost în valoare de 253…
Se sistează apa
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 30.01.2020, între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •Târgu Mureș – B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 214-226 și 253-283, Apicultorilor, Pomicultorilor, Godeanu, Voinicenilor nr. 96 – 746 și 89A – 747, Benefalău,…
19 persoane evacuate din cauza unui incendiu la un apartament în Dâmbu
In aceasta noapte au avut loc doua interventii: In jurul orei 23:30 a avut loc un incendiu la acoperisul unei case in loc. Livezeni, s-au deplasat la locul interventiei pompierii militari de la Detasamentul Targu Mures. Ajunsi la locul solicitat au constatat ca ardea aproximativ 50-60mp din acoperisul casei, incendiul a fost lichidat, nu au…
La Reghin, oamenii au donat sânge într-o sală de fitness
De la desființarea de acum câțiva ani a punctelor locale de donare de sânge, misiunea recoltării lichidului vital e o provocare tot mai mare. Asta deşi ţara noastră se confruntă cu un deficit semnificativ. În judeţul Mureş, o asociaţie a venit în ajutorul Centrului Regional de Transfuzii şi a organizat o acţiune de colectare inedită,…
Culoarul Bătrânelor Doamne, care asigura accesul pietonal în Cetatea Sighişoarei în secolul XVIII, va fi restaurat
Primarul din Sighişoara, Ovidiu Mălăncrăvean, a anunţat, miercuri, că urmează să înceapă restaurarea Culoarului Bătrânelor Doamne, un trotuar ingenios gândit în Evul Mediu, dotat inclusiv cu material antiderapant în condiţii de iarnă sau de ploaie, construit în secolul XVIII pentru a facilita accesul pietonal în Cetatea Medievală, după ce o firmă specializată în restaurări a…
Reținut pentru înșelăciune
Poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore, ieri, un tânăr bănuit de comiterea infracţiunii de înşelăciune. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Târgu Mureş. Din cercetările efectuate de poliţişti, a reieşit că, în cursul lunii decembrie 2019, un tânăr de 21 de ani, din judeţul Mureş, în calitate…
Se modifică tarifele la apă
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană țara noastră și-a asumat să crească standardele serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare – epurare, în ceea ce privește: răspândirea teritorială/disponibilitatea acestor sisteme, calitatea și siguranța apei potabile produse și distribuite, calitatea și siguranța apelor uzate epurate deversate în natură etc. Investițiile necesare pentru a se…
“Comision” de 2 milioane de euro?
Din şase firme, cinci descalificate! Câştigător: Cel care a ofertat cu 50.000 de euro în plus/autobuz Vorbim de cele 41 de autobuze noi care ar trebui sa sosească în Târgu Mureş în următorii 2-3 ani. În urma unui proiect UE, municipalitatea a achiziţionat 41 de autobuze noi, în baza unei licitaţii cel puţin dubioase. În…
Poluarea în Târgu Mureș: fără rahaturi inutile
de Cristian Teodorescu Ultimii ani ne-au fost presărați cu de toate: de la proteste împotriva celui mai important poluator industrial din zonă – Azomureș până la discuții și dezbateri interminabile în cloaca on-line numită Facebook privind sursa principală, industria, mijloacele de transport sau centralele termice. Punctul.ro a decis să sape puțin la temelia acestui subiect…
Au intrat în vigoare noile prevederi în domeniul ordinii și siguranței publice
La 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, adică pe 26 ianuarie 2020 au intrat în vigoare modificările și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice. Astfel, în caz de legitimare, polițistul are dreptul: să solicite persoanei să țină mâinile la vedere și, după caz, să renunțe temporar la mijloacele…
Sindicatul jurnaliștilor cere demiterea ”groparilor” Televiziunii Române
Sindicatul Jurnaliştilor MediaSind din TVR a luat act de votul din data de 28 ianuarie 2020 privind adoptarea bugetului pentru anul 2020. Membrii Consiliului de Administrație apropiaţi preşedintelui-director general al SRTV, Doina Gradea (foto) au propus şi votat un buget care poate provoca blocarea activităţii în cea mai mare instituţie de presă a statului, cele mai afectate vor fi studiourile teritoriale, întrucât…
Metoda ”mașinilor de cusut” ar putea face noi victime
Mașinile vechi de cusut sunt folosite de escroci în tentativa de a obține sume importante de bani de pe urma credulilor. Autorii înşelăciunilor cu maşini de cusut pot susţine că sunt colecţionari şi oferă preţuri foarte mari pentru maşini de cusut vechi. În spatele acestor anunţuri se pot ascunde firme fictive sau persoane care folosesc…
Depistat în trafic cu permis de conducere fals
La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 17.00, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Miercurea Nirajului au surprins în flagrant delict, un tânăr, de 24 de ani, din comuna Ernei, în timp ce conducea un autoturism, pe DC 27, pe raza comunei Vărgata, fără a deţine permis de conducere. Conducătorul…
Ce amendă riști dacă fumezi în locul unde fumatul e interzis
Pe parcursul zilei de 27.01.2020, pe timpul de patrulare, jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi Târgu-Mureș au constatat 9 fapte de natură contravențională, pe care le-au sancționat cu 2 amenzi și 7 avertismente scrise. Astfel 2 persoane au fost surprinse în timp ce fumau în interiorul unei instituții de învățământ iar conform Legii 349/2002, art.3 alin.1(1^1)…
Tânărul fotbalist Szabolcs Kilyen, de la Sovata la Dinamo, via CS Mioveni
Clubul de fotbal Dinamo Bucureşti a anunţat că l-a transferat pe tânărul jucător Szabolcs Istvan Kilyen, de la Viitorul Constanţa. Jucătorul în vârstă de 21 de ani a sosit în „Groapă” sub formă de împrumut, cu opţiunea clubului Dinamo de a-l cumpăra definitiv. Kilyen, care joacă fundaş dreapta (la nevoie, şi mijlocaş lateral) e originar…
Se sistează apa la Târgu Mureş, Corunca şi Ungheni
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 29.01.2020, între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone:• Târgu Mureș – str. Bărăganului nr. 2B;• Corunca – str. Principală, Rezervorului;• Ungheni. Atragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca pentru scurt…
Şedinţă despre gripă la Prefectură
Prefectul județului Mureș, Mara Togănel a convocat marți, 28 ianuarie, o ședință de lucru pe tema măsurilor de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor prin gripă, precum și pregătirea unui set de măsuri de intervenție în cazul apariției îmbolnăvirilor cauzate de noul coronavirus. Alături de prefectul județului Mureș au fost prezenți reprezentanții instituțiilor cu atribuții pe…
Trafic blocat la Ungheni
Un autoturism a intrat miercuri dimineata intr-un cap de pod pe DN15 in localitatea Ungheni. Victima este o femeie de aproximativ 38 de ani care a fost preluată de echipajele de intervenție cu cod galben.
Autostrada Unirii și Spitalul Regional Târgu Mureș transferate la ministerele de resort
Guvernul a aprobat prin ordonanţă de urgenţă modificarea OUG 39/2018 privind parteneriatul public-privat astfel încât sunt eliminate competenţele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză ca unitate centralizatoare a procedurilor de parteneriat public-privat şi transferate împreună cu proiectele de investiţii la ministerele de resort, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. “Un alt proiect de act…
S-a mai aprins un autobuz
In jurul orei 23:30 a avut loc un incendiu de autobuz in Municipiul Tg. Mures, str. Libertatii, s-au deplasat la fata locului pompierii militari de la Detasamentul Tg. Mures, ajunsi la fata locului au constatat ca incendiul se manifesta la compartimetul motor, cauza probabila de aprindere a fost: efect termic (scurgeri de combustibil pe toba…
Sindicatul Mureșul solicită înființarea Gărzii de Ape
Sindicatul Mureșul din Apele Române SMAR a adresat o scrisoare deschisă Președintelui României, dl. Klaus Iohanis, primului ministru al României dl. Ludovic Orban, ministrului Apelor, Pădurilor și Mediului, dl. Costel Alexe, precum și directorului general al Administrației Naționale Apele Române, dl. Ervin Molnar, în care solicită următoarele: definirea prin lege domeniul gospodăririi apelor ca fiind…
”Eficiență și deschidere față de cetățeni”, a cerut prefectul la ședință
Marți, 28 ianuarie, a avut loc ședința Colegiului Prefectural al Județului Mureș. Ordinea de zi a cuprins Raportul de activitate al Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș pentru anul 2019, Informare privind Implementarea Strategiei Naționale Anticorupție de către Serviciul Județean Anticorupție Mureș, precum și Raportul de activitate al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș…