Fii informat! Județul Mureș și municipiul Tîrgu Mureș înseamnă pentru noi acasă. Acest lucru presupune rezolvarea problemelor comunității noastre. Îmi doresc ca pe această cale să vin în sprijinul cetățenilor, să găsim soluții, împreună, români și maghiari, pentru bunăstarea tuturor. Programările pentru audiențe se fac in timpul săptămânii, telefonic la nr. 0372651160…
Delgaz Grid sistează alimentarea cu gaze naturale la Văleni, miercuri, 29 ianuarie
Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de distribuție al gazelor naturale, compania este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale în localitateaVăleni, județul Mureș, miercuri, 29 ianuarie, la ora 11.00. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00. Compania…
Se sistează apa la Luduş şi Târgu Mureş
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 28.01.2020, între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone:• Târgu Mureș – str. Republicii nr. 1-17;• Ungheni – str. Principală;• Lechincioara;• Sânpetru de Câmpie. Compania AQUASERV S.A. Sucursala Luduş anunţă consumatorii că, din cauza unor avarii pe…
Tranzacţia prin care austriecii de la Leier preiau fabricile Siceram a primit acordul Concurenţei
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Leier ROM SRL preia compania Siceram SA. Deal-ul a fost anunţat în toamna anului trecut, însă abia acum a primit acordul Concurenţei. Aceasta a fost a doua mutare locală a austriecilor după ce la finalul lui 2018 grupul a achiziţionat şi producătorul de cărămizi Brikston Iaşi (fost Ceramica…
Ministrul Transporturilor: Marţi, Guvernul va anula parteneriatul public-privat pentru autostrăzile Comarnic-Braşov şi Unirii
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat că Guvernul va anula marţi parteneriatele public-private pentru autostrada Comarnic – Braşov şi pentru tronsonul Târgu Mureş – Iaşi al autostrăzii Unirii. Acesta a avut luni o întâlnire cu parlamentari PNL. “Am avut discuţii şi pe subiectul Comarnic – Braşov. Mâine, Guvernul va lua în discuţie şi va adopta…
Căţel surprins când traversează strada în mod regulamentar, în Târgu Mureş (Video)
Un căţel a fost surprins în municipiul Târgu Mureş în momentul în care traversează strada regulamentar, pe trecerea de pietoni. Căţelul ajunge în dreptul trecerii de pietoni şi aşteaptă să se asigure că şoferii opresc maşinile pentru a avea posibilitatea să traverseze strada fără a-şi pune viaţa sau integritatea în pericol. Conform martorului ocular, imaginile…
Judecarea pe fond a cererii fostului viceprimar, Makkai Grigore, ar putea fi amânată
Din cauza protestului grefierilor început azi, și continuat pe 28 ianuarie (prin întreruperea totală a activității pe tot parcursul zilei votului în Plen a proiectului de lege privind abrogarea pensiei de serviciu), judecarea pe fond a cererii fostului viceprimar ar putea fi amânată. Fostul viceprimar a depus două cereri. În prima a cerut suspendarea Hotărârii…
Ansamblul Artistic Mureșul continuă seria spectacolelor
Ansamblul Artistic “Mureşul” condus de BARABÁSI ATTILA – CSABA director și ȚOGOREAN TEODOR director adjunct contribuie la păstrarea şi valorificarea bogăţiei culturale a poporului nostru. După șirul de spectacole dedicate Unirii Principatelor Române de la 1859 pe care l-a susținut în Târgu Mureș și Luduș, Ansamblul Mureșul anunță o nouă serie de spectacole. Soliștii vocali…
Perfect funcționale, două ascensoare din Spitalul din Sighișoara, devin piese de muzeu
Spitalul din Sighișoara, organizat în sistem pavilionar funcționează în 10 clădiri, deschise în 1896. În cadrul Spitalului funcționează singurele lifturi manuale din România, care reprezentau la vremea respectivă cea mai modernă tehnologie pentru transportul pacienților pe targă. Unul din cele trei lifturi a fost scos din uz, dar celelalte două au funcționat fără întrerupere până…
Polițiștii mureșeni au reținut 64 de permise de conducere în recenta minivacanță
In perioada 24 – 26 ianuarie a.c., polițiștii au intervenit la peste 200 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 600 de sancţiuni contravenţionale pentru ilegalitățile depistate și au fost constatate peste 50 de infracțiuni. În perioada menţionată, poliţiştii au acționat, la nivel judeţean, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei…
Anunt “Apă Termic Transport” S.A. Sighisoara
S.C. “Apă Termic Transport” S.A., cu sediul în Albeşti, str. Calea Baraţilor, nr. 11, judeţul Mureş, înscrisă la O.R.C. Târgu Mureş sub nr. J 26/229/30.03.1998, având C.I.F. RO 1225869 şi Cont IBAN RO69 RNCB 0191 0156 3771 0001, deschis la BCR Sighişoara, telefon 0265-774993 şi fax 0265-772487, email attsasighisoara@yahoo.com, organizează la sediul societăţii, licitaţie…
Se sistează apa
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 27.01.2020, între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone:• Târgu Mureș – str. Depozitelor, Gheorghe Doja nr. 22-34 și 11-17, Calea Sighișoarei nr. 20-40, Valea Rece, Pășunii. Compania AQUASERV S.A. sucursala Sighişoara anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor…
Prognozele salariale pe 2020. Pe ce loc se situează Mureș
Bucuresti, Cluj si Timis sunt judetele in care nivelul salariului mediu net va fi la cele mai inalte valori, in 2020, topul fiind condus, previzibil, de angajatii din Capitala. Aici, salariul mediu va urca in acest an cu aproape 400 de lei, la peste 4.500 de lei. Datele reies din previziunile Comisiei de Prognoza. Cele…
Maşină Tesla, transformată în taxi de un tîrgumureșean
Una dintre cele mai populare maşini ale momentului, Tesla Model S, circulă pe străzile din Târgu-Mureş după ce un român a avut ideea să o transforme în taxi, relatează EVmarket.ro.Sima Ovidiu, bărbatul din Târgu-Mureş care a dus astfel serviciile de taxi la un nou nivel, a cumpărat maşina Tesla cu o sumă de aproximativ 40.000…
Ce spune premierul Ludovic Orban despre Autostrada Unirii: Ordinul de execuţie a lucrărilor ar putea fi emis în aproximativ doi ani
Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, la Iaşi, că ordinul de execuţie a lucrărilor pentru Autostrada Unirii, Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, ar putea fi emis în doi ani. Şeful Guvernului a anunţat că proiectul va fi preluat de Ministerul Transporturilor de la Comisia de Strategie şi Prognoză. Prezent la Iaşi, la manifestările dedicate Unirii Principatelor, Ludovic Orban…
Accident cu victime la Periș?
În jurul orei 19 s-a produs un accident rutier la intrarea în Periș, dinspre Târgu Mureș. Nu avem alte detalii decât ce am înțeles din comentariile celor care au trecut pe acolo. Nu se circulă pe niciun sens, au scris internauții pe pagina de socializare. Două autoturisme au fost implicate. ”La 19,50 mașina roșie încă…
Accident mortal azi noapte, pe DJ 153, Beica de Jos
La data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 00.13, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DJ 153, în localitatea Beica de Jos. Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că un bărbat de 39 de ani, din comuna Beica de Jos, în timp ce conducea o…
Memorial de lupte libere Corund 2020
Într-o postare pe pagina de socializare, antrenorul Szőcs Attila a publicat rezultatele obținute de sportivii de la Lupte libere BSG, la competiția ce a avut loc în memoria lui Lőrincz Márton. ”Memorialul Lőrincz Márton Corund 2020 echipa de Lupte Libere BSG a obtinut următoarele rezultate: Man Ana locul 2, Sövér Hanna locul 2, medalia de…
Mara Togănel și-a dat demisia, a fost înlocuită cu Alexandru Lupa
În ședința extraordinară de Consiliu Județean din 20 ianuarie a fost aprobată demisia fostului consilier județean Mara Togănel, fiind numit prefect al județului Mureș. Locul de consilier județean devenit vacant a fost ocupat de Alexandru Lupa în vârstă de 55 de ani, șeful Autorității Rutiere Române din Județul Mureș, membru PNL din 2002. Sursa Ms
Au intrat cu mașina într-o casă nelocuită!
În această dimineață trei pasageri la bordul unui autoturism au intrat într-o casă din satul Sânișor, comuna Livezeni. Casa nu este locuită din fericire, iar persoanele din autoturism au scăpat cu răni ușoare. Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. Polițiștii cercetează cauzele care au dus la producerea accidentului. Sursa…
Trei persoane rănite în accidentul în afara localității Răstolița
Astăzi, în jurul orei 08.15 , polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN15 E578, în afara localității Răstolița. Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că o femeie, de 42 de ani, din localitatea Reghin, în timp ce conducea un autoturism, în direcția Reghin- Toplița, nu ar…
Familia pacientului care a murit, după ce a fost operat la Spitalul Târgu Mureş, vrea să depună plângere
Familia pacientului care a decedat la 24 de ore după ce a fost operat în luna septembrie a anului trecut de doctorul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş care opera fără un contract de muncă vrea să depună plângere la Parchet în urma speculaţiilor apărute în spaţiul public. Îmediat după deces, medicii…
𝗜𝗻𝘀𝗽𝗶𝗿𝗮ț𝗶𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝟮𝟬𝟮𝟬 – Săptămâna Internațională a Networkingului la Târgu Mureş
La fiecare început de an sărbătorim împreună puterea networkingului printr-un eveniment dedicat Săptămânii Internaționale a Networkingului. Este o excelentă ocazie de a ne arăta aprecierea și a ne spune „𝗺𝘂𝗹𝘁̦𝘂𝗺𝗲𝘀𝗰” pentru sprijinul reciproc în dezvoltare prin schimbul de referințe. Pentru că în octombrie a fost atât de apreciată organizarea evenimentului național la Brașov, am ales…
97 de persoane originare din Republica Moldova s-au stabilit în județul Mureș
97 de persoane originare din Republica Moldova și-au stabilit domiciliul la 6 adrese din Târgu Mureș, Sighișoara, Luduș şi Sovata.Din cele 97 de persoane înscrise în listele nominale au fost verificate 71 de cereri și documente care au stat la baza eliberării actelor de identitate, iar pentru restul de 26 persoane, situaţia este următoarea: pentru…
2230 persoane au intrat în legalitate înainte de alegeri
În perioada 11.03.2019-15.03.2019, reprezentanţii Arhivelor Naţionale Serviciul Judeţean Mureş au efectuat control de fond pe linie de arhivă. În cadrul acţiunii de control nu s-au constatat nereguli în activitatea de constituire, ordonare, inventariere, selectionare, păstrare şi conservare a documentelor. Arhivele Naţionale, prin Serviciul Judeţean Mureş, a avizat un nou nomenclator arhivistic, are a fost aprobat…
Consilierii reghineni s-au întrunit în ședință ordinară
Consilierii reghineni s-au întrunit azi, 23 ianuarie, în ședință ordinară, având pe ordinea de zi 12 proiecte de hotărâre și punctul Diverse. Printre proiectele aflate pe ordinea de zi s-au numărat prelungirea unui act de comodat, aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Modernizare, extindere și amenajare cabinet medical din sala de clasă la clădirea…
Recomandările polițiștilor pentru o minivacanță în siguranță
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative şi asigurarea fluenţei traficului rutier, poliţiştii vor acționa cu 7 autospeciale dotate cu aparate de monitorizare a traficului şi înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor, precum şi cu aparate radar tip pistol, pe toate sectoarele de drum din judeţ. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş recomandă conducătorilor auto ca, în…
Un mureșean, cel mai tânăr episcop catolic din lume
Sfântul Scaun a anunțat ieri, 22 ianuarie, acordul Papei Francisc cu privire la alegerea făcută de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma prin care părintele Călin Ioan Bot și mureșeanul, părintele Cristian Dumitru Crișan au fost aleși Episcopi. Până în prezent cel mai tânăr episcop din lume era Stepan Sus, episcop Greco-catolic din Ucraina….
Consiliul Minorităților Naționale cere demisia primarului Dorin Florea
Într-un comunicat al Consilului Minorităților Naționale (CMN) citat de mediafax, se arată că la inițiativa UDMR și a Partidei Romilor Pro-Europa membrii consiliului au adoptat o declarație comună prin care cer demisia primarului de Târgu Mureș, Dorin Florea. Afirmațiile primarului instigă la ură, contravin prevederilor Constituției, de aceea ”Am căzut de acord că Dorin Florea…
Spectacol folcloric la Casa de Cultură, în Ziua Unirii Principatelor Române la Reghin
Vineri, 24 ianuarie 2020, cu începere de la ora 17, scena Casei Municipale de Cultură ”Eugen Nicoară” din Reghin va fi gazda unui mare spectacol folcloric, dedicat Zilei Unirii Principatelor Române. Ciprian și Mihaela Istrate , grupul instrumental ”Ceterași de pe câmpie”, Ansamblul de dansuri populare ”Doina Mureșului” vor susține un spectacol alături de invitații:…