Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, alături de preşedintele Comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor, Marius Bodea, au analizat joi împreună cu liderii Asociaţiei “Moldova Vrea Autostradă” şi ai Asociaţiei “Împreună pentru A8” proiectele de infrastructură ce vor fi realizate în zona Moldovei. “Am urmărit şi urmăresc eforturile pe care membrii dumneavoastră le-au depus de-a lungul timpului…
Acordarea distincției ALAE pentru Szőcs Bernadette Cynthia și Klosz Péter
Consilierii județeni au decis acordarea distincției ALAE pentru Szőcs Bernadette Cynthia și Klosz Péter, două personalități remarcabile ale sportului din județul Mureș. Szőcs Bernadette Cynthia este cea mai tânără Campioană Europeană la tenis de masă, este multiplă campionă națională și europeană, în prezent fiind cotată numărul 2 în Clasamentul European, anterior până în august 2019…
Aproape 6 milioane de lei pentru reabilitarea drumurilor județene
Prin proiectul de rectificare bugetară adoptat astăzi la ședința ordinară a Consiliului Județean Mureș, bugetul Programului de drumuri 2019 a fost suplimentat cu suma de 617.000 lei. De asemenea, consilierii județeni au aprobat documentația tehnico-economică și a indicatorii tehnico-economici ai investiției „Reabilitare tronson de drum judeţean DJ135 Târgu Mureş – Sărăţeni – limita județ Harghita”….
Peste 5 milioane de lei investiți în infrastructura medicală
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Mureș din luna noiembrie au fost adoptate mai multe proiecte de hotărâre ce vizează derularea unor investiții la nivelul celor două unități medicale aflate în subordinea autorității județene, respectiv Spitalul Clinic Județean Mureș și Spitalul ”Gheorghe Marinescu” din Târnăveni. Astfel, prin proiectul de rectificare a bugetului județean, a…
Deputatul Marius Pașcan: ”Solicit Guvernului României să stopeze atacurile urșilor și omorârea oamenilor din județul Mureș”
În județul Mureș, urșii au ajuns să ucidă oameni. Doi oameni au fost omorâți de urși la interval de două săptămâni, iar un altul a fost grav rănit. Urșii apar noaptea iar uneori în plină zi în zone aglomerate urban, alerte privind prezența acestora fiind transmise repetat prin sistemul 112 chiar în municipiul reședință de…
Se strâng semnături pentru greva generală în Societatea Română de televiziune
Delegații prezenți la Adunarea Generală a MediaSind TVR au decis astăzi, 28 noiembrie 2019, cu unanimitate de voturi, declanșarea conflictului de muncă în Societatea Română de Televiziune și strângerea de semnături pentru organizarea grevei generale. De asemenea, participanții au decis sesizarea ITM pentru concilierea conflictului de muncă și notificarea Consiliului de Administrație al TVR și…
Habemus buget!
Ședința ordinară de consiliu local, convocată pe joi, 28 noiembrie, în urma unor lungi discuții și amendamente, după trei ore și jumătate în care a fost inclusă și o pauză de zece minute, președinta de ședință, dr. Theodora Benedek a putut anunța: Avem buget! Cu alte cuvinte s-a votat punctul 1 din ordinea de zi….
Moș Nicolae cu…surprize!
De Ziua Porţilor Deschise iubitorii de animale sunt invitați joi, 5 decembrie 2019 la Adăpostul de câini comunitari de pe str. Prutului nr. 24, între orele 9.00 şi 17.00. Toţi cei care doresc un prieten necuvântător pot vizita adăpostul, pot dona mâncare, pături sau alte textile, care vor fi utilizate pentru culcuşul animalelor. Nu se…
Surpriză pe piața imobiliară din Mureș
Deși la nivel național numărul de tranzacții imobiliare înregistrează o scădere de circa 8 procente, în județul Mureș se înregistrează o creștere. Ținând cont de evoluția națională, ascensiunea pieței imobiliare din Mureș este cu atât mai mult de apreciat. Conform datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în primele zece luni ale anului 2019,…
Proiectul Experience Transylvania, ce cuprinde 38 de unităţi de cazare, primeşte anual 1.000 de turişti
Proiectul care poartă numele de Experience Transylvania a început, după cum îi spune şi numele, în Transilvania, însă între timp au fost preluate şi case în Maramureş şi la Câmpulung, unde este administrată vila GolescuUn total de aproape 40 de case tradiţionale şi conace – amplasate în special în Transilvania, dar nu numai – găzduiesc…
De 1 decembrie, Ansamblul Mureşul în spectacol la TVR
Duminică, 1 decembrie, Televiziunea Română va fi gazda unui spectacol intitulat ”Ziua României, Ziua Bucuriei”. În cadrul emisiunii ”Tezaur Folcloric” prin spectacolul susținut de Ansamblul Artistic Mureșul va fi prezentată zestrea folclorică a județului Mureș. ”Alături de solistii noștri vocali Maria Neag, Maria Sântean Faghiura, Dorina Grad, Dorina Oprea şi Leontina Pop, va urca pe…
Sistare apă la Târgu Mureş şi în localităţi învecinate
Compania AQUASERV S.A. anunţă consumatorii că, pentru executarea unor lucrări de investiţii în vederea extinderii/reabilitării sistemului de distribuţie apă potabilă, se sistează furnizarea apei potabile, îndata de 28.11.2019,între orele 09:00-14:00 (estimare),în următoarele zone: Târgu Mureş – str. Voinicenilor de la nr. 89 şi 96 până la capăt, Nagy Szabo Ferencz, Violetelor, Lalelelor, Garofiţei, Mărului, Pomilor,…
Programul dedicat Zilei Naționale a României la Târgu Mureș
Evenimentele dedicate Zilei Naționale a României, duminică, sunt organizate de Instituția Prefectului – Județul Mureș, în colaborare cu Garnizoana Târgu Mureș, Consiliul Județean Mureș și Primăria Târgu Mureș.Programul va începe cu o expoziție statică a structurilor locale din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională. Instituțiile vor expune tehnica militară/de intervenție/transport, precum…
Concert simfonic la ZOO
Sâmbătă, 30 noiembrie între orele 10 și 14, Grădina Zoologică va găzdui o audiție muzicală susținută de elevii Liceului Vocațional de Artă din Târgu Mureș. Profesori îndrumători: Lokodi Lehel János, pianist corepetitor Osváth Hunor, pianist corepetitor Rusu Anda, profesor de vioară Rusu Zenovia, profesor de vioară În program: Baroc: 1. 4 Cântece cu instrumente vechi…
“Auzul este un dar, nu îl ignora”- simpozion organizat de SCJU Târgu Mureș
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 29 noiembrie 2019, ora 16.00 în sala de evenimente Melodia Events, din cadrul Complexului Weekend, Târgu Mureş. Evenimentul va debuta cu un moment emoţionant, prilejuit de întâlnirea cu pacienţii, copiii şi adulţii care au fost trataţi în cadrul Programului Naţional de Sănătate de “Tratament al surdităţii prin…
Ursul tratat la Zoo va fi lăsat liber acolo unde a fost găsit!
Ursul lovit de o mașină pe E60 în zona localității Bălăușeri a fost transportat într-o cușcă specială la Grădina Zoologică din Târgu Mureș. Medicul veterinar și angajații Grădinii îl supraveghează zi și noapte. În urma tratamentului cu antibiotice, antiinflamatoare și hidratare ursul-femelă de aproximativ 2 ani- a dat semne că se va face bine. Dacă…
Cercul de Donatori Mureș – ediția noiembrie 2019
Realizarea a trei proiecte noi este în vizorul Cercului de Donatori Mureș, inițiativă care se desfășoară cu sprijinul Fundației Comunitare Mureș. Pe data de 28 noiembrie 2019, de la ora 18 sunt așteptați la casa Teleki-Köpeczi (str. Revoluției nr.1) acele persoane, care printr-o donație doresc să contribuie la dezvoltare comunității noastre. În cadrul evenimentului se…
Traficul rutier pe podul din Târnăveni se deschide duminică la ora 13.30
Podul centenarului” va fi deschis duminică 1 Decembrie 2019 de la ora 13.30 după inaugurarea oficială. Momentele festive vor începe de la ora 12.00 și se vor desfășura în fața Centrului Victoria. ” Vă aștept de la ora 12 să inaugurăm podul peste Târnava Mică și să ne prindem apoi în Hora Unirii, în fața Centrului…
Costul concertelor “gratuite”
Trupa Taxi a anuntat ca isi va anula concertul pe care trebuia sa-l sustina la Casa Tineretului. “ Ditamai” sala cu cca 300 de locuri, iar concertul anulat din cauza lipsei biletelor vândute. Loredana anunta, din aceleasi motive, o amanare a concertului pentru luna februarie, poate va mai vinde ceva, desi avem mari dubii. Recentul…
Petiţie pentru problema urşilor înaintată parlamentului european
Preşedinţii Consiliilor Judeţene Mureş, Harghita şi Covasna au înaintat marţi o petiție Parlamentului European cu privire la problema creșterii numărului atacurilor urșilor. Am semnat petiția alături de președinții Consiliului Județean Harghita și Covasna și vicepreședintele Consiliului Județean Brașov,și prin acest document solicităm Parlamentului European să intervină la Guvernul României, încât acesta să facă pașii necesari…
Ce faci dacă ai devenit victimă a violenţei în familie?
Anunţă Poliţia, depune o plângere! Prezintă-te la Institutul de Medicină Legală pentru a-ţi fi eliberat un certificat medico-legal; acesta dovedeşte leziunile provocate prin agresare şi este important pentru încadrarea juridică a faptei; Adresează-te Direcţiei Generale Pentru Protecţia Drepturilor Copilului, dacă sunt copii implicaţi; Cere ajutorul organizaţiilor care oferă consiliere, sprijin, adăpost; Solicită, dacă este cazul,…
România nu și-a dat acordul pentru programul maghiar de subvenționare al fermierilor din Transilvania
Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta, i-a transmis public vicepremierului maghiar Zsolt Semjen, într-un eveniment desfășurat la Bekescsaba că Programul guvernului Ungariei pentru subvenționarea fermierilor din Transilvania nu a fost discutat cu guvernul României și că România nu şi-a dat acordul pentru implementarea acestor măsuri. Este pentru prima oară când un oficial român spune în…
112 Coffee & Co. mai aproape de studenți
Iată că a venit timpul, la mai bine de un an distanță de inaugurarea primei cafenele specialty coffee din Târgu Mureș, să se deschidă și cea de-a doua, tot sub marca 112 Coffee & Co. Echipa 112 Coffee & Co. au decis să aducă cafeaua de specialitate și mai aproape de studenți, într-o manieră constantă,…
Bărbat cercetat pentru act sexual cu un minor
Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) din Târgu Mureş, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T – S.T. Târgu Mureş, au identificat un tânăr suspectat de producere, deţinere şi distribuire, fără drept, de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice şi act sexual cu un minor….
Adrian Despot, Ștefan Pălărie și Bogdan Rațiu la Târgu-Mureș de 1 Decembrie
Duminică 1 Decembrie 2019, începând cu ora 12.30 va avea loc, în Sala Mare a Palatului Culturii, concertul de folclor ”Uniți sub Tricolor” care reunește voci îndrăgite ale muzicii populare românești, precum: Laura Lavric, Nicoleta Voica, Ciprian și Mihaela Istrate, Radu Ciodaș, Ioan Cristian Țăran, Ina Todoran, Ovidiu Furnea precum și soliștii și dansatorii Ansamblului…
”Tensiuni” în premieră la Camera K’ARTE
Camera K’ARTE vă invită vineri, 29 noiembrie 2019, ora 18:00 la deschiderea expoziției „Tensiuni”, un proiect experimental ce le reunește pe artista Camilia Filipov (Cluj) și curatoarea Georgiana Buț (Cluj) în spațiul expozițional de la Târgu Mureș. Tensiuni se desfășoară în termeni spațiali și temporali. Substanța lucrării-instalație este procesul, iar producerea lucrării implică întregul corp….
Ansamblul Artistic ”Mureșul” a scris istorie la București!
Ansamblul Artistic Profesionist ”Mureșul” a scris istorie, sâmbătă, 23 noiembrie la Sala Palatului din București, cu un spectacol intitulat ”Tradiții și obiceiuri”, în regia maestrului coregraf Marin Barbu, sărbătoritul zilei la cei 50 de ani de joc. Spectacolul a unit oameni din toate zonele țării și a început cu o horă memorabilă în holul Sălii…
O nouă specie de reptilă zburătoare descoperită în România: Albadraco – ‘dragonul zburător’ din Transilvania
Cu câteva zile în urmă, în binecunoscuta revistă științifică Cretaceous Research a apărut un articol semnat de o echipă de cercetare româno-americană (Alexandru Solomon – Muzeul Județean Mureș și Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca [UBB], Vlad Codrea – UBB Cluj-Napoca, Márton Venczel – Muzeul Țării Crișurilor și UBB Cluj-Napoca și Gerald Grellet-Tinner – CONICET, Argentina, Muzeul de…
Femeie salvată de la sinucidere!
Astazi, in jurul orei 10.00, Politia municipiului Tg.Mures a fost sesizata prin apel 112 cu privire la faptul ca o femeie ar incerca sa se sinucida in zona trecerii la nivel cu calea ferata de pe strada Secuilor Martiri din Tg.Mures. La fata locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Politiei municipiului Targu Mures, care…
Herbio, by Zillmann Zsuzsanna: “ Visul meu, un târg la Palatul Culturii cu alți oameni creativi”
Produsele cosmetice Herbio au apărut în urmă cu câțiva ani în Târgu Mureș. Realizate din ingrediente vegetale, produsele Herbio se găsesc la târgul lunar Local Farmer’s Market din localitate. Creatoarea acestor produse cosmetice este Zillman Zsuzsa, terapeutul care ne prezintă gama Herbio, în interviul acordat în exclusivitate siteului punctul.ro Reporter: Pentru început explicați-ne ce înseamnă…