9 mai este ziua în care sărbătorim Ziua Independenței de Stat a României, proclamată în anul 1877, Ziua Victoriei – 1945, ziua în care Aliaţii din cel de-al Doilea Război Mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste și Ziua Europei care se serbează pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului…
Unu’ Mai Altfel, din nou, în Cetate
Târgumureșenii sunt invitați de Ziua Muncii în Cetatea medievală din Târgu Mureș, la a doua ediție a evenimentului Unu’ Mai Altfel. Muzica e asigurată de Oamenii dimineții, dar și Ovidiu Mita și Radio Son. Mai multe, în interviul de mai jos, realizat cu organizatorul evenimentului, Cristina Manoilă. Reporter: Cum v-ați gândit să realizați acest eveniment?…
(P) Spitalele regionale: PNL a găsit soluția, PSD nu vrea Verde de la Comisia Europeană, roșu de la Guvern
Promisiunea spitalelelor regionale din programul de guvernare al PSD a rămas doar o vorbă scrisă pe hârtie. În aproape 2 ani și jumătate nu s-a avansat nicio etapă în realizarea lor, deși 150 de milioane de euro sunt pe masa Comisiei și așteaptă doar să fie cheltuiți. Proiectele privind spitalele regionale din Cluj, Craiova și…
SALVAMONT vrea sediu nou
Serviciul Public SALVAMONT SALVASPEO Mureș s-a mutat în chirie, după ce Apele Române nu i-a mai prelungit contractul de închiriere, șeful Serviciului, Kovacs Zoltan, declarând într-un interviu acordat Punctul și Radio Son că speră ca în curând să înceapă construcția unui sediu nou. “Din păcate, sediul vechi era al Apelor Române, ei au avut un proiect…
Idei pentru Mureş: Green Spots, „copacii de încărcare” au fost testați la Cluj
Green Spots, o soluție multi-funcțională pentru orașele inteligente, un încărcător solar și o platformă urbană, botezați și “copaci de încărcare”, a fost desemnată câștigătoarea etapei naționale a competiției PowerUp! organizate de EIT InnoEnergy, care a avut loc la București, pe 18 aprilie 2019. Cluj-Napoca este primul oraș din România care a apelat la încărcătoarele stradale…
Cum este distribuit capitalul privat românesc în Mureş
Capitalul privat românesc este minoritar în cele mai mari judeţe din punctul de vedere al cifrei de afaceri din România: Timiş, Argeş, Braşov, Prahova, cu excepţia Clujului, unde ponderea capitalului privat românesc a coborât la 50%, faţă de 52% în anul anterior. În Bucureşti, care are o pondere în totalul cifrei de afaceri a companiilor…
CSM Tîrgu Mureș, campion Național la Polo feminin U16
Echipa antrenorului Cristian Ispir a reușit cucerirea titlului de Campion Național la Polo feminin, categoria junioare sub 16 ani, în urma unui turneu de cinci etape. La sfârșitul săptămânii trecute în bazinul de la Tîrgu Mureș, fetele au reușit să se impună în fața tuturor adversarelor. Componența echipei campioane a fost următoarea: Diana Popoviciu, Kovács…
Faza Națională a Concursului Internațional ”Robots_Boost_Skills”,la Tîrgu Mureș
La sfârșitul săptămânii trecute, în perioada 19-21 aprilie, Colegiul Național UNIREA – Tîrgu Mureș a organizat Faza Națională a Concursului Internațional de Robotică ”Robots_Boost_Skills”, în cadrul unui proiect de promovare a domeniilor STEM finanțat prin Programul European Erasmus+.Concursul a fost organizat în sala de evenimente a Companiei LATERAL, str, Gh. Doja 62-64La concurs au participat…
Pe ce se va cheltui bugetul local?
Potrivit unor estimări ale consilierilor locali, prea mult se cheltuie pentru angajații primăriei. Salariile angajaților ar acoperi 30% din buget, spun ei. Pentru cei 1280 de angajați, primăria cheltuie anual, în medie, 78.125 lei din buget. Restul de 70% împărțit pe cap de locuitor rezultă 1581 lei anual. Inechitabil. 18 milioane de lei sunt preconizați…
A picat proiectul garajului subteran!
La ședința extraordinară de Consiliu Local de marți, 23 aprilie, a fost aprobat bugetul orașului. Suma de 343 milioane de lei din care se va gospodări orașul este aproape la fel cu bugetul anului trecut. Proiectul garajului subteran a primit vot negativ. La propunerea lui Peti Andras, suma de 42.100.000 lei împrumutată de la bancă…
Accident fără victime, circulație îngreunată la intrarea în Tîrgu Mureș
În urmă cu puține minute pe strada 22 decembrie 1989 din Tîrgu Mureș, s-a produs un accident rutier, fără victime. Un camion încărcat cu cărbune căruia i-a explodat și apoi i s-a aprins un cauciuc din spate a acroșat ușor un autoturism Golf. In incendiu a ars un cauciuc fără propagare la încărcătura camionului. Drumul…
Dulciuri, sucuri și parcare, din nou la Platoul Cornești
În urma unei hotărâri, marți, la ședința extraordinară de Consiliu Local, buticurile vor fi reamplasate la Platoul Cornești. Astfel vizitatorii vor putea cumpăra din nou înghețată, dulciuri, mici și răcoritoare în apropierea terenului de joacă. Deși hotărârea a apărut ieri, reamplasarea chioșcurilor se află în toi. Pungile de nylon negru încă acoperă semnele de parcare,…
Și fără înregistrare se primesc pelerini la vizita papei
Organizatorii au anunțat că pelerinii care nu s-au înregistrat până la data limită de 22 aprilie pentru a participa la liturghia susținută de papa Francisc, la Șumuleu ciuc, pot urmări evenimentul transmis pe plasme, ceva mai de la distanță. Până la data limită, peste 110 mii de persoane s-au înregistrat, dintre care 75.674 persoane vor…
Incendiu la Luduș
Pompierii de la punctul de lucru din Luduș intervin în aceste momente la lichidarea unui incendiu în localitate. Ard 8mp de acoperiș la o hală, fără posibilitate de propagare, transmite purtătorul de cuvânt ISU Mureș, mr., Virag Cristian Petrică.
Peste o mie de sancțiuni contravenționale, într-o săptămână
În perioada 15-21 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au desfăşurat activităţi suplimentare pentru creșterea siguranței rutiere, fiind prezenţi pe principalele artere rutiere din judeţ, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma activităților desfășurate în trafic, polițiștii au constatat 1319 sancțiuni contravenționale, 1288 dintre acestea fiind…
(P)Marius Pașcan, președinte executiv PMP, de la tribuna Camerei Deputaților: UNIȚI ÎN EUROPA!
Guvernanții și actuala putere politică, aflați vremelnic la putere, se cred veșnici și, sub pretextul luptei cu statul așa-zis paralel, susțin modificarea legislației penale, astfel încât să-i protejeze pe infractorii din politică… Aceiași împrumută miliarde de euro în numele României, pe seama cetățenilor săi, îndatorându-i pe români iresponsabil pe zeci de ani de acum încolo….
”Împreună pentru comunitate”- târg ONG ajuns la ediția XVII
Târgul organizaţiilor neguvernamentale „Împreună pentru comunitate”, ediţia a XVII-a se desfășoară în perioada 8 și 11 mai 2019. Sub egida Târgului ONG au loc următoarele activități: – În data de 8 Mai de la ora 18.00 la Ansamblul Muresul Trupa de dans al dansatorilor cu dizabilități BB Dance al Asociației HIFA-ROMANIA prezintă un spectacol de…
Lapte, sana, mere, biscuiți și corn pentru elevi, din luna viitoare
Consiliul Județean Mureș a finalizat în cursul lunii aprilie procedurile de achiziție în vederea încheierii de contracte pentru distribuirea produselor din cadrul Programului pentru Școli al României. Ca urmare a acestor proceduri au fost încheiate trei acorduri cadru pentru o perioadă de doi ani de zile pentru achiziția și distribuirea produselor aprobate prin hotărârea Consiliului,…
Nevoie de investiții în electricitate. Peste 1.700 de gospodării din județ nu sunt racordate la rețea
Infrastructura de electricitate trebuie reabilitată, ca să facă față solicitărilor, prefectul de Mureș, Mircea Dușa, exprimându-și într-o ședință de Colegiu prefectural nemulțumirea față de întreruperile aproape zilnice ale alimentării cu energie electrică și precizând că a avut o “discuție serioasă” cu reprezentanții Electrica, referitoare la nevoia de investiții în acest sens. Prefectul a arătat că…
Reghinenii invitați să participe la Proiectul Regreen
Proiectul Regreen – Compost de cartier a fost lansat la Reghin zilele trecute. Din echipa de proiect fac parte doi tineri reghineni, Răzvan Ilieș și Cristian Man. Ei lucrează deocamdată cu preponderență în sistem de voluntariat, dar își doresc să atragă și alți voluntari în proiect. ”Ideea pentru proiect a încolțit în urmă cu trei…
42 de milioane de lei, credit de angajament pentru achiziția de autobuze noi
Consilierii locali tâgumureșeni au votat într-o ședință extraordinară bugetul pe anul 2019, cu venituri totale de 356.476.048 de lei și cheltuieli totale de 323.212.768 de lei, în care au cuprins și un credit de angajament în valoare de 42.145.680 de lei. Creditul respectiv era propus pentru amenajarea unei parcări în zona centrală, însă, la propunerea…
Aparatul dentar- un accesoriu modern. Cum sa il porti cu stil?
Multe persoane poarta in ziua de astazi un astfel de dispozitiv, din diferite motive, la recomandarea medicului ortodont. Cei care nu au o dantura perfecta trebuie sa foloseasca acest dispozitiv pentru ca indreapta dintii si reuseste cu succes sa ofere incredere in propria persoana. Se stie deja faptul ca o dantura frumoasa este practic cartea…
(P)Patrioții cu gura versus patrioții cu fapta
Primarii liberali readuc la viață patrimoniul românesc A sosit momentul să punem capăt unei imposturi nerușinate. Cuvinte mari precum identitate și demnitate națională, patriotism n-au ce căuta în gura fariseilor de la PSD. Cei care îi umilesc pe români nu au nicio cădere să dea lecții de iubire de țară, să pozeze în ”patrioți în…
Lipsa precipitațiilor a afectat culturile de primăvară de primă urgență
Cantitățile reduse de precipitații căzute în această primăvară au afectat culturile de primăvară de primă urgență, precum ovăzul și orzoaica, care au o răsărire neuniformă, însă reprezentanții Direcției Agricole și pentru Dezvoltare Rurală Mureș speră în căderea mai multor precipitații, în următoarele săptămâni. Directorul executiv al DADR Mureș, Ioan Rus, a declarat marți presei că…
Au înflorit bujorii de stepă de la Zau de Câmpie, singurul loc de pe continent unde au supravieţuit
Au apărut deja primele flori ale bujorilor de stepă (Paeonia tenuifolia) în Rezervaţia botanică de la Zau de Câmpie, judeţul Mureş, singurul loc din Europa în care această floare a supravieţuit, iar în doar câteva zile au fost înregistraţi peste 2.000 de turişti veniţi să îi vadă, însă numărul acestora va creşte considerabil până la…
Trupa de dans K-boom din Sighișoara, campioană mondială
Trupa de dans K-boom de la Clubul Copiilor Sighișoara e campioană mondială. Dansatorii sighișoreni pregătiți de profesor Cornel Câmpian, au participat în perioada 18-22 aprilie 2019 la Campionatul Mondial de dans din Barcelona. Prezenți pentru prima dată la un campionat mondial, au reușit să obțină performanțe extraordinare. La acest campionat mondial au participat numeroase țări,…
Reținut pentru 24 de ore pentru conducere fără permis
Luni seara, în jurul orei 19 , pe strada Gării din Reghin , polițiștii rutieri au reținut un bărbat de 40 de ani care conduce un autoturism având permisul de conducere suspendat.Față de bărbatul în cauză polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii…
Scandalul între vecini la Suplac s-a lăsat cu dosar penal
Secția de Poliție Rurală nr. 11 Tirnaveni a fost sesizată prin apel 112 luni, după -masă că pe raza comunei Suplac are loc un scandal intre vecini. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a constatat că cele sesizate se confirmă și s-a intervenit în vederea aplanării conflictului, sens în care s-a…
Se mai întâmplă și așa
Cu puțin după ora 16 pompierii de la Detașamentul Tîrgu Mureș au fost alertați la un incendiu izbucnit în localitatea Curteni. Ardea un horn. Din fericire proprietarii au reușit să lichideze incendiul, iar echipajul se întoarce la bază, ne informează purtătorul de cuvânt al ISU Mureș, mr. Virag Cristian Petrică. [
Raportul CJ de apărare împotriva incendiilor pe anul trecut
Consiliul Judeţean Mureş, în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 îşi face publică intenţia de a aproba printr-o hotărâre Raportul de analiză a capacității de apărare împotriva incendiilor în județul Mureș pe anul 2018 și stabilirea măsurilor de optimizare a acesteia. Proiectul de hotărâre este publicat, din data de 19 aprilie 2019, pe site-ul Consiliului Judeţean…