”Ia atitudine. Pentru a școală fără bullying” s-a numit evenimentul organizat joi, 4 aprilie de către Municipiul Reghin, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Organizația Salvați Copiii și Inspectoratul de Poliție Județean. Bullying-ul este o formă de violenţă foarte des întâlnită în şcoală, dar şi în grupurile de cartier. Prin bullying înţelegem un comportament…
STOP INCENDIILOR DE VEGETAȚIE, ELE PRODUC VICTIME
Pentru informarea și conștientizarea populației asupra măsurilor de prevenire și a măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor agricole, a vegetației uscate și resturilor vegetale. Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de vegetație uscată, miriști și resturi vegetale pot avea consecințe grave asupra comunității prin pierderi de vieți omenești, importante…
20 de elevi din Târgu-Mureş vor beneficia de o excursie tematică la Tekirdag, Turcia
20 de elevi ai Liceului Teologic Romano-Catolic “II. Rákóczi Ferenc” din Târgu Mureş, însoţiţi de 3 cadre didactice, vor putea participa în toamna acestui an, în cadrul Anului memorial Rákóczi, la evenimentele organizate de Secretariatul de stat pentru politici naţionale din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei, în Turcia la Tekirdag şi Istanbul. Anunţul a fost făcut…
”Only Voters”, un bar special la festivalul AWAKE
În perioada 15-18 august , pe domeniul Teleki din Gorneșți, județul Mureș, ”festivalierii” AWAKE sunt recompensați într-un mod inedit, dacă au fost la vot pe 26 mai 2019. Ați înțeles bine: organizatorul de tip butic Awake vă asigură acces liber la barul ”Only voters”, unde veți găsi mâncare și băutură la prețuri mai mici, anunță…
Persoană carbonizată în Dubiștea de Pădure
Astăzi, în jurul orei 13.00, polițișii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.8 Petelea au fost sesizati prin Apel 112, de catre un barbat din comuna Hodac, sat Dubistea de Padure, despre faptul ca în gradina unui imobil din aceeasi localitate, o persoana se afla cazuta la pamant. La fata locului s-au deplasat politistii, precum…
Partidul Național Liberal Mureș susține menținerea pensiilor de serviciu pentru militari
Pensiile militare de stat există și în celelalte țări membre NATO și în acord cu tratatele internaționale și cutuma existentă, PNL reafirmă opinia președintelui Ludovic Orban, conform căreia “susținem, ca țară membră NATO, pensiile de serviciu pentru militari”. Pentru a diferenția categoriile și cuantumul pensiilor speciale, față de pensiile de serviciu pentru militari, reamintim că…
Micii karateka mureșeni s-au întors medaliați!
În weekendul 30-31 martie 2019, 12 sportivi ai clubului C. S. Juvenes au participat la Campionatul Național de Karate Shotokan, desfășurat în Pitești. Un total de 14 medalii reprezintă munca și determinarea sportivilor, pe care ii felicităm și cărora le urăm mult noroc în viitor! O medalie de aur i-a revenit campioanei Natalia Miclea (9…
Atenție! Viteza ucide!
În această săptămână, polițiștii rutieri din toate statele Uniunii Europene acționează simultan, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală. Săptămâna 01-07 aprilie 2019 este dedicată controalelor T.I.S.P.O.L. Speed și vizează respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condițiilor de drum și a celei excesive….
O despărțire neanunțată. 2.UPDATE. 1.UPDATE
Directorul executiv al Teatrului Național Tîrgu Mureș, cunoscutul Gáspárik Attila a postat un comunicat de serviciu pe pagina sa de socializare, în urmă cu o oră. Motivul comunicatului de serviciu trebuie căutat în zecile de telefoane și mesaje, pe care le-a primit de aseară, de la fanii care îl întrebau ce s-a întâmplat cu îndrăgita…
Incendiile de vegetație, un pericol pentru sistemul de distribuție a gazelor și curentului electric
Delgaz Grid s-a confruntat în această primăvară cu o serie de probleme, datorate incendiilor de vegetaţie, preponderent în zone rurale, ce au afectat reţelele de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice. Cele mai grave situaţii au fost în judeţele Bacău şi Iaşi, unde 25 de mii de consumatori nu au beneficiat de energie electrică…
ACTIVITATEA SERVICIULUI PUBLIC POLIŢIA LOCALĂ SIGHIŞOARA TRIMESTRUL I 2019
Poliţia Locală Sighişoara îşi exercită activităţile privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, a prevenirii şi descoperirii infracţiunilor, în următoarele domenii: ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor; circulaţia pe drumurile publice; disciplina în construcţii şi afişajul stradal; protecţia mediului; activitatea comercială; evidenţa persoanelor; alte domenii stabilite prin…
EXPOZIȚIE DE ARTĂ CONTEMPORANĂ TURNUL FIERARILOR – “THE REBELS”, TARA VON NEUDORF și LILIAN THEIL
În data de 11 aprilie 2019, ora 18.00, la Turnul Fierarilor din Sighișoara, va avea loc vernisajul Expoziției de artă contemporană ”The Rebels” organizată de artiștii Tara Von Neudorf și Lilian Theil. Artiștii, între care există o diferență de vârstă de aproape jumatate de secol, ambii transilvăneni, aparținând unui spațiu cu o încărcătură culturală bogată…
EXPOZIȚIE DE PICTURĂ – SALONUL DE PRIMĂVARĂ
În perioada 6-14 aprile 2019, la Sala Sander, poate fi vizitată expoziţia “Salonul de primăvară”, organizată de Asociaţia Artiştilor Plastici Alma Mater Castrum Sex, în parteneriat cu Municipiul Sighişoara. Expun artiștii plastici: Agoston Zsolt, Petre Purcariu, Dan Romeo Todea, Sorina Parchirie, Olimpia Leah, Vasile Mureșan, Emilia Ardelean, Mariana Cociș, Dorian Feier, Alina Vodă, Ivan Condurache Laurențiu,…
Clădirea CEC Bank din centrul Sighisoarei a fost vândută
Dată fiind starea de degradare în care se afla clădirea situată în Sighișoara, str. Octavian Goga, nr. 14, aflată în proprietatea CEC Bank, în ultimii ani, Municipiul Sighisoara a solicitat, în repetate rânduri, proprietarilor imobilului să ia măsuri, primarul municipiului, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean transmițând invitația de dialog conducerii CEC Bank pentru găsirea unor soluții. Totodată, acestora le-a fost transmis…
ANUNȚ
Municipiul Sighișoara informează cetățenii că, având în vedere modificările legislative aduse prin O.U.G. nr. 74/2018, la Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată, operatorul de salubritate S.C. Schuster Ecosal S.R.L. va amplasa la punctele de precolectare containere pentru colectarea selectivă a deșeurilor, astfel : container de 1,1 mc. GALBEN – pentru plastic și metal ;…
3 Aprilie – Zi festivă la Jandarmeria Mureșeană
Cu ocazia sărbătoririi a 169 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, miercuri, 3 aprilie a.c., jandarmii mureșeni au sărbătorit Ziua Jandarmeriei Române. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Colonel Sabin Motora” Mureş şi Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureş, au organizat o serie de activități. La ceas aniversar, ne înclinăm cu admiraţie şi respect…
Începe a 11-a ediţie a festivalului internaţional de jazz pentru studenţi
Casa de Cultură a Studenţilor Târgu Mureş, împreună cu Asociaţia culturală ”PARTITURA” organizează, între 10 – 13 aprilie, a 11-a ediţie a festivalului internaţional de jazz pentru studenţi: International Youth Jazz Competition and Festival, care se va desfesfăşura în incinta clubului Jazz&Blues Club din Tg. Mureş (str. Sinaia nr.3). Festivalul este special și unic în spațiul autohton, fiind un…
ANIMACT, campanie de adopţie şi susţinere a animalelor abandonate
Pe tot parcursul desfășurării campaniei, voluntarii ANIMACT au organizat o serie de evenimente dedicate susținerii activității adăposturilor Life4Cats Rescue, respectiv Last Chance Rescue Romania. De asemenea, cu sprijinul Teatrului pentru Copii și Tineret „Ariel” au organizat o colectă de hrană și bani pentru susținerea pentru animalele aflate în grija celor două adăposturi. În urma desfășurării…
Au fost premiaţi susţinătorii reînfiinţării Liceului Teologic Romano-Catolic
Mai multe persoane care s-au remarcat în eforturile reînfiinţării Liceului Teologic Romano-Catolic au premiate joi în cadrul unei festivități ale liceului. “Reînființarea Liceului Teologic Romano-Catolic „II. Rákóczi Ferenc” a fost o cauză care ne-a unit, un scop pe care l-am atins prin efortul comun al reprezentanților bisericii, a politicienilor, a profesorilor, părinților, elevilor, și cu…
Incendiu la o casă din Vătava
Pompierii de la punctul de lucru Deda au intervenit cu o autospecială cu apă și spumă, detașamentul de la Reghin deasemenea cu o autospecială cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din Vătava. În scurt timp ”incendiul a fost localizat, acum se lucrează pentru stingere. A ars acoperișul casei…
Președintele PNL și Rareș Bogdan au prezentat temele referendumului din 26 mai
Hotel Privo a fost gazda unei conferințe de presă susținută azi, cu începere de la ora 14, de președintele Partidului Național Liberal (PNL) Ludovic Orban, președintele PNL Mureș Cristian Chirteș și candidatul Rareș Bogdan, numărul unu pe listele PNL la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. Președintele PNL Mureș i-a urat bun venit candidatului PNL…
Județul Mureș cu 31% importă mai mult decât exportă
Institutul Național de Statistică a publicat recent o serie nouă de date cu informații despre totalul exporturilor și importurilor pe fiecare județ din țară pe primele 11 luni din 2018. Total importuri (primele 11 luni din 2018): 76.545.475.000 euro. Județul Mureș nu se află în topul județelor cu balanță pozitivă în ceea ce privește valoarea exporturilor și…
8 Aprilie, Ziua Internațională a Romilor
În cadrul proiectului ”O șansă pentru fiecare în Sângeorgiu de Mureș”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Primăria Sângeorgiu de Mureș în parteneriat cu Asociația Divers, Asociația ”Caritas Asistență Socială” Filiala Organizației Caritas Alba Iulia și Școala Gimnazială ”Sfântu Gheorghe” organizează un șir de evenimente dedicate Zilei Internaționale a…
Percheziții domiciliare în județul Mureș pentru suspiciune de contrabandă
Poliţiştii mureşeni specializaţi în combaterea investigării criminalităţii economice au desfăşurat, ieri, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, şase percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Mureş, la locuinţa unei persoane şi la alte cinci locaţii de interes operativ. Din cercetări, a reieşit că în perioada 2018- martie 2019, un bărbat, de 55 de ani,…
Grupul de lucru pentru gestionarea situațiilor de urgență, convocat azi
Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Mureș, a convocat pentru astăzi ședința Grupului de lucru pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de prezența animalelor sălbatice în zone locuite pe raza județului Mureș. Din acest grup fac parte Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, Inspectoratul de Jandarmi…
Idei pentru Mureş: Alee de promenadă suspendată lângă Criș la Oradea
Proiectul de reamenajare a malului Crișului, începând de sub geamurile Primăriei și până la Podul Centenarului a primit ordinul de începere a lucrărilor și este în faza organizării de șantier. „Se va începe dinspre Podul Centenarului, cu asfaltarea promenadei în consolă. Totodată, se va lucra și la înălțarea ultimei trepte din zona unde promenada întâlnește…
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A ROMILOR la Sângeorgiu de Mureș
Primăria Sângeorgiu de Mureș în parteneriat cu Asociația Divers, Asociația ”Caritas Asistență Socială” Filiala Organizației Caritas Alba Iulia și Școala Gimnazială ”Sfântu Gheorghe” vă invită luni, 8 aprilie 2019 la șirul de evenimente organizate cu ocazia ZILEI INTERNAȚIONALE A ROMILOR în Sângeorgiu de Mureș, cât și în satul Cotuș care se vor desfășura conform programului…
Avansări la Jandarmi
Sala Mare a Palatului Administrativ a găzduit, cu începere de la ora 11, un eveniment festiv dedicat Zilei Jandarmeriei Române, organizat de Inspectoratul de Jandarmi Județean ”Col. Sabin Motora” Mureș și Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Regele Ferdinand I” Târgu Mureș, ocazie cu care au fost înaintați în grad militarii merituoși și au fost premiați cei…
Rodica Biro (CAS Mureş): Termenul de valabilitate al cardurilor naţionale de sănătate a fost prelungit de la 5 ani la 7 ani
Preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Mureş, Rodica Biro, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că termenul de valabilitate al cardurilor naţionale de sănătate a fost prelungit de la 5 ani la 7 ani şi că acele carduri care au inscripţionată data de 31.03.2019 vor expira la sfârşitul lunii martie 2021. “Reamintesc atât unităţilor medicale,…
O companie de recrutare din Belgia a preluat 20% din acţiunile firmei mureşene care a dezvoltat robotul de recrutare Dora
House of HR, un grup de companii cu activităţi în domeniul serviciilor de resurse umane din Belgia cu afaceri de 1,8 miliarde de euro, a preluat 20% din acţiunile companiei româneşti Happy Recruiter. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică. Călin Ştefănescu, Happy Recruiter: În următorii cinci ani vrem să devenim cel mai important robot…