Palatul Prefecturii se pregătește de restaurarea ornamentelor originale
Consiliul Județean Mureș licitează lucrările de restaurare și reconstituire a ornamentelor clădirii Palatului Administrativ, sediul instituției din Piața Victoriei nr. 1, Târgu Mureș pe care-l împarte și cu Instituția Prefectului.
Contractul vizează refacerea și remontarea, la locul lor inițial, a elementelor decorative și a componentelor învelitorii clădirii, degradate sau modificate necorespunzător de-a lungul timpului, cu scopul păstrării aspectului original și a valorii arhitecturale a Palatului Administrativ. Toate acestea în condițiile în care clădirea se încadrează în categoria de importanță A a monumentelor istorice.
Lucrările principale includ prepararea, trasarea și debitarea elementelor metalice, operațiuni de găurire, asamblare și sudură realizate de personal autorizat, aplicarea protecției anticorozive, premontajul uzinal și montajul propriu-zis al ornamentelor metalice. Sunt prevăzute, de asemenea, lucrări de cositorire pentru elementele din tablă zincată, precum și șlefuirea, pregătirea și vopsirea ornamentelor și a celorlalte elemente metalice, conform documentației tehnice.
Valoarea totală estimată a contractului este de 2,36 milioane lei, iar lucrările sunt prevăzute să dureze 2 ani.




