Stirile Punctul

Panouri solare gratuite pentru familii vulnerabile din Ungheni, care vrea să devină „comunitate de energie”

Consiliul Local Ungheni a aprobat, într-o ședință extraordinară la finalul lunii octombrie, un proiect de peste 15,4 milioane de lei pentru montarea de panouri fotovoltaice și baterii pe patru clădiri publice și pe casele a 117 familii vulnerabile din oraș. Orașul vrea să obțină banii prin Programul Tranziție Justă 2021–2027, iar contribuția bugetului local ar fi de doar circa 496.000 de lei.

Potrivit studiului de fezabilitate aprobat de consilieri, proiectul prevede aproximativ 1.562 de panouri fotovoltaice, cu o putere totală de circa 828 kWp, și baterii cu o capacitate totală de 830 kWh. Sistemele ar trebui să producă în primul an aproximativ 972 MWh de energie electrică.

Panourile vor fi montate pe Școala Generală Ungheni (256 de panouri și o baterie de 135 kWh), Baza Sportivă Ungheni (76 de panouri și o baterie de 40 kWh), Căminul Cultural din Vidrăsău (38 de panouri și o baterie de 20 kWh), Școala din Vidrăsău (22 de panouri și o baterie de 15 kWh) și pe casele a 117 familii vulnerabile. La acestea din urmă va fi montat câte un sistem de 5,3 kWp, cu baterie de 5,3 kWh, pentru fiecare gospodărie (1.170 de panouri în total).

Energia va fi folosită exclusiv pentru consumul propriu al clădirilor și al gospodăriilor. Proiectul ar trebui să fie primul pas spre înființarea unei comunități de energie regenerabilă, adică un grup de consumatori care produc, stochează și folosesc împreună energie verde.

Cele 117 gospodării au fost selectate de primărie printr-o procedură proprie, dintre persoanele vulnerabile din oraș și din satele componente care și-au dat acordul să intre în proiect. Proprietarii trebuie să facă dovada că dețin casa și locuiesc acolo. Mai există o listă de rezervă cu trei gospodării, care pot înlocui familiile care se retrag sau nu mai îndeplinesc condițiile. Energia produsă trebuie folosită doar pentru consumul casei: în clădirile și locuințele incluse în proiect nu au voie să se desfășoare activități economice.