Peste 10.000 de ţigări, 900 de litri alcool şi 68.000 de euro, depistate în urma unor percheziţii
Peste 10.000 de ţigări, 900 de litri alcool şi 68.000 de euro, depistate în urma unor percheziţii

Peste 10.000 de ţigări, 900 de litri alcool şi 68.000 de euro, depistate în urma unor percheziţii

Un bărbat a fost reţinut în urma a cinci percheziţii efectuate, joi, de poliţiştii Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, care au depistat peste 10.000 de ţigări, 900 de litri alcool distilat şi 68.000 de euro.

„La data de 30 ianuarie 2025, poliţiştii din cadrul I.P.J. Mureş – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara, au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, pe raza judeţului Mureş, într-un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false. În urma punerii în executare a mandatelor de percheziţie au fost identificate şi indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, 10.060 fire ţigarete, 900 de litri alcool distilat, 2600 de litri materie primă producere alcool, 68.055 euro şi 8.242 de lei”, a informat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.

Faţă de un bărbat în vârstă de 69 de ani a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara.

IPJ Mureş a precizat că acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Serviciului Criminalistic, la aceasta participând şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale. AGERPRES