Peste 41 de milioane de euro, disponibile prin PTJ pentru dezvoltarea surselor de energie regenerabilă în judeţ
Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru a anunţat, joi, la Târgu Mureş, lansarea a două noi apeluri de proiecte în cadrul Programului Tranziţie Justă (PTJ) 2021 – 2027, bugetul total alocat judeţului Mureş fiind de peste 41 de milioane de euro pentru energie regenerabilă şi renovarea energetică a clădirilor rezidenţiale multifamiliale.
„Astăzi, la Târgu Mureş, am prezentat detaliile acestor apeluri în cadrul unei sesiuni de informare, alături de Simion Creţu, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, şi Doru Bădilă, director de departament (…). Bugetul total alocat judeţului Mureş prin cele două noi apeluri depăşeşte 41 de milioane de euro. Finanţările vizează dezvoltarea surselor de energie regenerabilă în cadrul comunităţilor de energie, precum şi renovarea energetică, în diferite grade, a clădirilor rezidenţiale multifamiliale. Oportunităţile de finanţare se adresează în principal unităţilor administrativ-teritoriale şi comunităţilor de energie din surse regenerabile”, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, pe pagina sa de Facebook.
În opinia şefului administraţiei judeţene, aceste investiţii strategice vin într-un moment de oportunitate pentru comunităţile locale.
„În contextul actual, în care ne confruntăm tot mai des cu efectele crizei energetice, investiţiile care încurajează utilizarea energiei regenerabile au devenit deosebit de importante. Îi încurajez pe locuitorii şi reprezentanţii administraţiilor locale din judeţul Mureş să profite de aceste oportunităţi. Am încredere că vor fi depuse cât mai multe cereri de finanţare în cadrul celor două noi apeluri”, a arătat Péter Ferenc. AGERPRES




