Stirile Punctul

Peste 81.000 de români s-au înscris la Ziua de Curățenie Națională. Mureșul implicat în acțiune 

Pe 19 septembrie, România se alătură din nou celor 190 de țări care organizează Ziua de Curățenie Națională, ediția cu numărul 13 a acțiunii coordonate de Asociația Let’s Do It, Romania!. Până acum, la nivel național s-au înscris deja peste 81.000 de voluntari, iar organizatorii speră ca numărul lor să crească până în ziua evenimentului. Înscrierile se fac prin aplicația app.letsdoitromania.ro.

Evenimentul, ajuns la a treisprezecea ediție, aduce an de an împreună elevi, studenți, familii, companii, autorități locale, artiști și organizații civice, care aleg să petreacă o zi curățând natura de deșeurile abandonate. Ziua de Curățenie Națională este recunoscută oficial prin Legea nr. 266/2024, iar tema din acest an este „Tu ce lași în urma ta?”, un îndemn la reflecție asupra impactului pe care fiecare dintre noi îl are asupra mediului.

Ce se întâmplă în Mureș

Județul Mureș participă la acțiune, prin implicarea Direcției Județene de Mediu Mureș, care se ocupă de distribuirea sacilor și a mănușilor necesare voluntarilor. Instituția a trimis invitații de participare către toate unitățile administrativ-teritoriale din județ, iar autoritățile locale și școlile care s-au înscris sunt așteptate să ridice materialele de la sediul DJM Mureș.

Deșeurile adunate de voluntari vor fi preluate de ADI Ecolect Mureș, care se va ocupa de transportul lor către infrastructura autorizată de tratare și eliminare, astfel încât efortul voluntarilor să se finalizeze printr-un circuit corect de gestionare a deșeurilor.

La nivel național, coordonatorii mișcării mulțumesc deja celor peste 2.000 de voluntari înscriși până acum și anunță că 23 de unități administrativ-teritoriale și-au confirmat participarea ca parteneri instituționali ai evenimentului, listă care rămâne deschisă până pe 19 septembrie. Organizarea acțiunii și echiparea voluntarilor sunt susținute de companiile Gedeon Richter, Kastamonu Romania, Process Engineering – Klarwin și Armos.

Anul trecut în Mureș

Interesul mureșenilor pentru acest tip de acțiuni nu este nou: în 2025, aproximativ 5.700 de voluntari din întregul județ au participat la Ziua de Curățenie Națională și au reușit să strângă peste 5.000 de saci de deșeuri din natură.

Cei care vor să participe anul acesta, pe 19 septembrie 2026, se pot înscrie pe app.letsdoitromania.ro, unde pot vedea și în ce localități din județ este deja organizată acțiunea.

Let’s Do It, Romania!

Let’s Do It, Romania! este cea mai mare mișcare socială din țară dedicată protecției mediului și implicării civice și face parte din rețeaua internațională Let’s Do It World. De la înființare, în 2010, organizația a mobilizat peste 2,9 milioane de voluntari în acțiuni de ecologizare, educație de mediu, digitalizare și proiecte comunitare. Pe lângă Ziua de Curățenie Națională, organizația derulează și alte programe, printre care Doers School, precum și o aplicație prin care cetățenii pot raporta deșeuri abandonate sau prezența ambroziei și pot urmări în timp real stadiul sesizărilor lor.