Stirile Punctul

Peter Magyar vrea din nou un fel de „Imperiu Austro-Ungar” pe hartă

Pentru a avea mai multă influență la Bruxelles, noul prim-ministru al Ungariei dorește să stabilească legături mai strânse cu Austria și alte națiuni din Europa Centrală.
Peter Magyar spune că va întări relațiile cu statele vecine, în special cu Austria, bazându-se pe legături economice puternice și o istorie comună înrădăcinată în Imperiul Austro-Ungar de la sfârșitul secolului al XIX-lea, scrie Politico. „Obișnuiam să împărțim o țară, iar Austria este un partener economic cheie al Ungariei. Aș dori să consolidez relația dintre Ungaria și Austria din motive istorice, dar și culturale și economice”, a spus Magyar după victoria în fața lui Viktor Orban în alegerile maghiare de la începutul acestei luni.

Noul lider maghiar a prezentat deja public cum ar putea să-și realizeze viziunea pentru un bloc central-european. Într-o conferință de presă de la începutul acestei luni, el a propus fuziunea Grupului de la Visegrad – o alianță informală între Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia – cu formatul Slavkov, un cadru de cooperare care implică Austria, Cehia și Slovacia, arată spotmedia.ro. „Cred că acest lucru este în interesul fiecărei țări, inclusiv al Austriei și Ungariei. Așadar, sper că vom putea face progrese aici”, a spus Magyar. Ca un semnal clar al acestei strategii, Magyar a declarat că primele sale vizite în calitate de premier al Ungariei, la începutul lunii mai, vor fi la Varșovia și Viena.

Citește articolul complet