Stirile Punctul

Poliţişti de frontieră corupţi, care activau în zona graniţei româno-ungare, condamnaţi de Tribunalul din Szeged

Consiliul Militar al Tribunalului din Szeged a condamnat în primă instanţă la pedepse cuprinse între trei ani şi jumătate şi şapte ani şi jumătate de închisoare mai mulţi foşti agenţi de patrulare de la Poliţia ungară de frontieră, precum şi pe superiorul acestora, care au solicitat bani de la şoferi străini, în timpul controalelor rutiere – se arată într-un comunicat al purtătoarei de cuvânt a instanţei, Imola Horváth-Tóth, remis, joi, agenţiei ungare de presă MTI.

Potrivit documentului, instanţa i-a găsit vinovaţi pe inculpaţi de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă calificată, respectiv de dare de mită în exerciţiul funcţiunii. Pe lângă pedepsele privative de libertate, tribunalul a impus şi amenzi în valoare de câteva sute de mii de forinţi (1 euro = 403,44 forinţi) pentru fiecare dintre inculpaţi.

Conform sentinţei, doi dintre inculpaţi activau ca patrule la graniţa statului ungar, efectuând controale rutiere. Nu permiteau şoferilor străini să-şi continue drumul până când aceştia nu plăteau sume de bani. În schimb, nu aplicau sancţiuni pentru neregulile constatate pentru şoferii care plăteau şi, în aceste cazuri, omiteau verificarea în bazele centrale de date.

Activitatea patrulelor a fost coordonată şi sprijinită de inculpatul principal, care era şef de subunitate, prin organizarea programului de serviciu. În schimb, ceilalţi inculpaţi îi ofereau o parte din banii obţinuţi ilegal. Ofiţerul, încălcându-şi obligaţiile, nu doar că nu a împiedicat comiterea faptelor, dar nici nu le-a denunţat. Un al patrulea inculpat, de asemenea agent de control în profunzime, a acceptat mită de la şoferii străini.

Procurorul a solicitat un termen de trei zile pentru a decide asupra unui posibil apel. Inculpaţii şi avocaţii acestora au declarat apel, cerând fie achitarea, fie reducerea pedepselor. Instanţa a dispus măsura arestării faţă de inculpatul de rangul întâi şi cel de rangul al doilea. Procesul va continua în faţa Consiliului Militar al Curţii de Apel din Budapesta – se arată în comunicatul instanţei.

Investigaţia a fost declanşată de Serviciul Naţional de Protecţie (NVSZ) împotriva a opt poliţişti de frontieră din zona punctului de trecere Nădlac. Potrivit rechizitoriului, aceştia ascundeau banii obţinuţi din mită în locuri speciale – în uniformă sau în tocul ochelarilor de soare. Într-un singur schimb, fiecare reuşea să colecteze în medie între 140 – 260 de euro, sumă care era împărţită între ei la finalul zilei.

Inculpaţii au fost reţinuţi în data de 24 iunie 2022, într-o acţiune comună desfăşurată de NVSZ, Centrul de Combatere a Terorismului şi Poliţia de Intervenţie Rapidă, la care au participat peste 130 de persoane. În timpul intervenţiei, s-au confiscat sume semnificative de bani lichizi, echivalentul a peste două milioane de forinţi la cursul actual.

Pe parcursul anchetei, toţi inculpaţii şi-au recunoscut faptele. În timpul procedurii, relaţiile lor de muncă în cadrul poliţiei au fost desfiinţate; doi dintre ei au fost în arest preventiv aproape jumătate de an.

În cadrul unei audieri preliminare, patru agenţi de poliţie şi un şofer de camion de cetăţenie română – surprins în flagrant – au făcut declaraţii de recunoaştere şi au renunţat la dreptul la proces, fiind condamnaţi definitiv, în majoritatea cazurilor, la pedepse cu executare.

Sursa: MTI