Președintele CJ Harghita: ”este practic imposibil să scoatem 7 milioane de mc de apă ultra sărată din Salina Praid”

În sfârșit un politician recunoaște inevitabilul!

Biro Barna Botond este președintele Consiliului Județean Harghita și a recunoscut în cadrul unui interviu acordat în cursul zilei de ieri unei televiziuni de știri din Ungaria ATV: ”este practic imposibil să scoatem întreaga cantitate de apă, aproximativ 7 milioane de metri cubi, din Salina Praid”. Acesta a mai adăugat că deocamdată situația este stabilă la suprafață și cel mai probabil pericolul iminent de a se scufunda întreg planșeul deodată (situație care ar fi avut potențial distrugător uriaș prin crearea unui fel de tsunami – n. red.) a trecut.

Referitor la cele 7 milioane de metri cubi de apă din interiorul salinei acesta a completat că ”probabil din punctul de vedere al siguranței în mină, respectiv al stabilității zonei nici nu este recomandată scoaterea întregii cantități de apă din subteran. Mai ales în contextul în care pârâul Corund vara aproape seacă, are debite extrem de mici, deci nu va fi un impediment în următoarele câteva luni.”