Prezentarea Secției de Etnografie din cadrul evenimentului Vacanță la Muzeu
Evenimentul Vacanță la Muzeu, organizat de Muzeul Județean Mureș se desfășoară anul acesta între 23 iunie și 31 iulie, având patru locații de desfășurare: secția de Istorie și Arheologie, secția de Artă, secția de Științele Naturii și cea de Etnografie și Artă Populară. Timp de o lună și o săptămână copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani au ocazia să participe la activități organizate special pentru dezvoltarea cunoștințelor într-un mod cât mai creativ și inovativ.
Secția de Etnografie și Artă Populară își desfășoară atelierele în Palatul Toldalagi în fiecare zi de joi începând cu ora 10. Atelierele durează între 2 și 3 ore și sunt alcătuite din două părți, teoretică și practică. În prima parte a întâlnirii copiii au oportunitatea de a vizita expoziția Busuioc în cornul mesii, un moment care încearcă să redea atmosfera unei nunți, oferind o imagine asupra portului popular specific, descoperă expoziția Lumea în miniatură. Povești cu păpuși. Colecția Jancso Melinda în care se regăsesc păpuși diverse care arată transformarea acestui tip de reprezentare de-a lungul timpului, iar prin expoziția La Bâlci. Târgurile Mureșene și Lumea Ruralăintră înatmosfera spațiilor în care se desfășurau în trecut schimburile comerciale din zona județului Mureș. De asemenea, în cadrul atelierului Turist în orașul meu. Secretele din spatele clădirilor din 23 iulie copiii se vor plimba prin centrul istoric al orașului Târgu Mureșunde vor avea ocazia să învețe detalii noi despre locul în care trăiesc. Această plimbare necesită completarea unui acord parental sau prezența unui părinte.
Ceea ce este special în cadrul acestei secții este faptul că atelierul De-a țesutul: ne jucăm cu firele colorate la război din 30 iulie este susținut de meșterii populari Kulcsár Mária și Sorina Moica, veniți să îi învețe pe copiii meșteșugurile vechi românești. Copiii au ocazia să învețe cum se lucrează la războiul de țesut în miniatură. Această întâlnire între generații este cu atât mai importantă cu cât asigură continuarea tradițiilor și dezvoltă o mai bună înțelegere a importanței patrimoniului cultural.
Atelierele sunt susținute atât în limba română cât și în limba maghiară, iar pentru participare se percepe o taxă de 10 lei care include și materialele folosite în cadrul părții practice.
Secția de Istorie și Arheologie
Din cadrul evenimentului „Vacanță la Muzeu” face parte și Secția de Istorie și Arheologie, care, la rândul său, a organizat o serie de programe dedicate copiilor. Ultima activitate din această lună va avea loc în 28 iulie, în cadrul atelierului „Meșteșuguri la granița Imperiului”. Cu această ocazie, copiii vor putea descoperi tehnici și meșteșuguri din lumea antică și vor realiza mozaicuri de pardoseală inspirate din modele de la Pompeii. De asemenea, participanții vor avea posibilitatea de a confecționa o curea sau un semn de carte, folosind o tehnică veche. Activitatea se va desfășura în Cetatea Medievală, între orele 10:00 și 12:00.




