LudusStirile Punctul

Primăria Luduș pregătește consultări privind reglementarea jocurilor de noroc

Primăria Luduș anunță că va demara în perioada următoare o serie de consultări și discuții în contextul apariției Ordonanței de Urgență nr. 7/2026, act normativ care oferă autorităților locale posibilitatea de a reglementa activitățile din domeniul jocurilor de noroc la nivel local.

Potrivit administrației locale, primii pași vor consta în discuții cu societățile economice afectate de prevederile ordonanței, pentru a înțelege impactul pe care eventualele reglementări l-ar putea avea asupra mediului de afaceri din oraș.

În paralel, Primăria Luduș intenționează să consulte și opinia comunității, urmând să lanseze un sondaj online prin care cetățenii își vor putea exprima punctul de vedere cu privire la modul în care ar trebui reglementate aceste activități.

Reprezentanții administrației locale spun că deciziile vor fi luate doar după analizarea tuturor perspectivelor, atât din partea comunității, cât și a mediului economic.

„Considerăm important să cunoaștem opinia comunității și impactul asupra mediului economic înainte de a demara eventualele demersuri legale la nivelul administrației locale”, au transmis reprezentanții Primăriei Luduș.

Autoritățile locale au precizat că vor reveni în curând cu detalii privind organizarea sondajului online și modalitatea prin care cetățenii vor putea participa.

Noua ordonanță deschide posibilitatea ca primăriile să stabilească reguli mai stricte sau mai permisive pentru activitățile din domeniul jocurilor de noroc, în funcție de specificul și nevoile fiecărei comunități.