Primarul și viceprimarul din Cristești, prinși cu salarii umflate ilegal
Un audit de conformitate realizat de Curtea de Conturi la Cristești, vizând cheltuielile de personal din perioada 2023–2025 a scos la iveală un prejudiciu la bugetul local pentru care auditorii au cerut recuperarea banilor. Misiunea de audit, demarată în luna ianuarie 2026, a urmărit regularitatea și corectitudinea modului în care comuna a gestionat plățile aferente salariilor. În cei trei ani analizați, cheltuielile de personal ale primăriei au crescut constant: de la 2,52 milioane de lei în 2023, la 3,46 milioane lei în 2024 și până la 5,15 milioane lei în 2025.
Principala problemă identificată de auditori privește însă chiar veniturile conducerii. În perioada august–noiembrie 2025, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, mai exact primărița Kovács Edit și viceprimarul, au beneficiat de o majorare salarială de 50% acordată pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile. Problema este că legea permitea (a se înțelege și că permitea, nu presupune obligație, mai ales pe fond de reduceri de cheltuieli bugetare), în acel interval, o majorare de cel mult 40%.
Diferența de 10 puncte procentuale peste plafonul legal a fost catalogată de Curtea de Conturi drept plată nelegală din bugetul local, generând un prejudiciu în sumă totală de 8.892 de lei. Auditorii au pus abaterea pe seama „exercitării necorespunzătoare a formelor de control intern”.
Ca urmare a acestei constatări, raportul „cu rezerve” cuprinde o recomandare fermă: conducerea primăriei trebuie să stabilească întinderea exactă a prejudiciului și să îl recupereze în condițiile legii, inclusiv prin calcularea și regularizarea cu bugetele publice a contribuțiilor aferente sumelor acordate necuvenit. Termenul de implementare stabilit este 30 iunie 2026.
Spre deosebire de alte tipuri de abateri, în cazul unui prejudiciu legislația prevede obligații suplimentare pentru administrația locală. Conducerea entității auditate are obligația de a stabili întinderea prejudiciului și de a dispune măsuri pentru recuperarea acestuia, iar nerecuperarea banilor, ca urmare a nedispunerii sau neurmăririi măsurilor transmise de Curtea de Conturi, intră sub incidența Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.
Reprezentanții comunei nu au exprimat puncte de vedere divergente față de constatările auditului. Primăria are obligația de a comunica Curții de Conturi măsurile luate și rezultatele obținute în termen de 30 de zile calendaristice de la expirarea termenului stabilit pentru implementarea recomandărilor.




