Proiect româno-ungar pentru îmbunătăţirea siguranţei locuitorilor din zona de frontieră
Conform comunicatului, proiectul are o durată de 30 de luni, până în toamna anului 2027, obiectivul său fiind consolidarea siguranţei şi protecţiei populaţiei din zona frontierei dintre Ungaria şi România.
Cele trei organizaţii participante la proiect – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” din judeţul Arad şi Asociaţia Pompierilor Voluntari din Oraşul Mórahalom – vor elabora în strânsă colaborare un program de formare cuprinzător, care va sta la baza manifestărilor educaţionale organizate în diferite locaţii şi a exerciţiilor comune transfrontaliere, prin care se va îmbunătăţi pregătirea teoretică şi practică a personalului participant.
În cadrul proiectului vor fi achiziţionate echipamente profesionale şi echipamente de protecţie utilizabile în diverse situaţii, ceea ce va spori eficienţa şi capacitatea organizaţiilor implicate în acordarea asistenţei de urgenţă.
Autorităţile române de protecţie civilă vor achiziţiona, printre altele, containere care pot fi utilizate în cadrul diferitelor cursuri de formare, un camion cu remorcă pentru transportul acestora către locurile de desfăşurare a exerciţiilor practice din România şi Ungaria, precum şi un vehicul de intervenţie care poate fi utilizat în locuri greu accesibile şi un generator mobil.
Bugetul total al proiectului este de 1,131 milioane de euro, din care 904 de mii de euro sunt acoperite de un sprijin din partea Uniunii Europene – se arată în comunicat.
Sursa: MTI
