Aproape 5.000 de medieşeni sunt aşteptaţi marţi, de la ora 16.00, în faţa Primăriei din municipiu, la mitingul de protest împotriva ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, care a anunţat vineri, că mută la Bucureşti, conducerile ROMGAZ şi TRANSGAZ, decizie care-i nemulţumeşte pe sindicaliştii din cele două societăţi de stat, a declarat luni, pentru AGERPRES, Ioan Stoicovici, liderul Sindicatului Liber ROMGAZ.
‘Ministrul a zis că mută conducerea ROMGAZ, ceea ce face rău Mediaşului, Sibiului, Ardealului. Noi aşteptăm răspuns de la domnul prim-ministru. Noi, mâine nu oprim lucrul. De la ora 16.00 facem mitingul, la care eu zic că vin 5.000 de oameni’, a precizat Stoicovici, liderul sindical din ROMGAZ.
Acesta a menţionat că, împreună cu preşedintele sindicatului din TRANGAZ, vor coordona acţiunea de protest de marţi, din Mediaş şi nu vor merge la discuţii cu ministrul Niţă, pe care-l acuză că a dorit ‘să facă o diversiune, invitându-i tocmai marţi, la ora 12.30, la minister’.
‘Eu nu merg la Bucureşti, eu o să fiu la Mediaş. La fel ca şi preşedintele sindicatului din TRANGAZ. Domnul ministru Niţă a dorit să facă o diversiune. Marţi, de la ora 12.30, la discuţiile cu domnul ministru Niţă, vor merge prim-vicepreşedintele sindicatului din ROMGAZ şi prim-vicepreşedintele sindicatului din TRANGAZ’, a mai spus Stoicovici.
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, i-a invitat, marţi, pe sindicaliştii de la ROMGAZ la discuţii privind nemulţumirile acestora în legătură cu mutarea sediului central al companiei la Bucureşti, precizând că nu este o decizie care afectează angajaţii societăţii, drepturile lor salariale sau cota de venit la bugetul local.
‘Conducerile celor două companii (Transgaz şi Romgaz n.r.) trebuie să îşi desfăşoare activitatea în Bucureşti deoarece societăţile vor fi internaţionalizate, vor derula proiecte importante, de anvergură şi este normal să existe un sediu secundar în Capitală. Măsura vizează top managementul, nu salariaţii. Angajaţii nu sunt informaţi corect. Probabil sunt puşi să protesteze de directori. Nu înţeleg înverşunarea salariaţilor din moment ce această măsură nu îi vizează, nu este o discuţie despre drepturile lor salariale, nu se modifică nicio cotă de venit către autorităţile locale. Invit sindicatele, marţi, la minister, să îşi exprime nemulţumirile şi să discutăm despre această situaţie’, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.
Sindicaliştii din ROMGAZ şi TRANSGAZ şi primarul municipiului Mediaş, Teodor Neamţu, dar şi o serie de politicieni locali, printre care Klaus Iohannis, nu sunt de acord cu decizia ministrului Niţă.
‘Noi am autorizat mitingul la care aşteptăm să vină cel puţin 3.000 de oameni. Nu suntem de acord cu ce doreşte să facă domnul ministru Niţă. ROMGAZ-ul şi TRANSGAZ-ul trebuie să rămână la Mediaş’, a precizat luni, pentru AGERPRES, primarul Mediaşului, Teodor Neamţu.
Potrivit acestuia, 25% din bugetul neconsolidat al Mediaşului, se bazează pe cele două societăţi de gaz, ROMGAZ şi TRANSGAZ.
Deja, joi, 380 de sindicalişti de la Romgaz au protestat, joi, printr-o grevă japoneză, împotriva deciziei ministrului Niţă. Cei 6.500 de angajaţi ai ROMGAZ au anunţat, prin liderul sindical, că vor continua să iasă în stradă, până când premierul Victor Ponta va interveni şi-l va împiedica pe ministrul Niţă să mute conducerea centrală la Bucureşti.
Miza mutării centralei ROMGAZ şi TRANSGAZ pare a fi regionalizarea. Ministrul Niţă, preşedintele organizaţiei braşovene a PSD, este acuzat de politicienii sibieni că doreşte să avantajeze prin aceste măsuri Braşovul, în competiţia cu Sibiul, în vederea stabilirii viitoarei capitale regionale.
‘Noi trebuie să luptăm împotriva acestor manipulări ale domnului Niţă, de a muta centrala Romgaz-ului şi Transgaz-ului la Bucureşti şi a da o lovitură mare, sub centură Sibiului şi judeţului Sibiu. Indiferent ce ar face domnul Niţă, capitala regiunii va fi la Sibiu, chiar dacă dânsul o face prin mijloace neortodoxe’, a declarat vineri, pentru AGERPRES, co-preşedintele USL Sibiu, liderul judeţean al PNL, deputatul Mircea Cazan.
AGERPRES