Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, afiliaţi la Sindicatul European al Poliţiştilor – Europol au declanşat, marţi, un protest inedit împotriva inechităţilor salariale din sistem, iniţiind campania de donare de sânge „Donăm o dată şi astfel ajutăm medicii să salveze 3 vieţi”, astfel încât să poată lipsi motivat de la serviciu timp de o zi.
„În contextul în care poliţiştii nu au voie să declanşeze ‘grevă’ conform Legii 367/2022 privind Dialogul social, pentru a atrage atenţia decidenţilor politici asupra inechităţilor salariale din sistem, Europol filiala Mureş organizează o campanie de donare de sânge ‘Donăm o dată şi astfel ajutăm medicii să salveze 3 vieţi’. E o formă de protest pe care am pus-o în aplicare prin implicarea activă a tuturor poliţiştilor din IPJ Mureş, prin sincronizarea poliţiştilor la nivelul fiecărui inspectorat, astfel încât aceştia să lipsească motivat de la serviciu pentru o zi. Conform Legii 282/2005 şi HG 1364/2006, persoanele care donează sânge beneficiază printre altele, de o zi liberă plătită (în ziua donării). Semnalele colegilor din ţară până la acest moment sunt în proporţie de 30% la nivelul fiecărui inspectorat de poliţie sunt de acord să doneze, ceea ce înseamnă între 100 şi 500 de poliţişti la nivelul fiecărei unităţi de poliţie”, a declarat presei Daniel Oltean, liderul Europol Mureş.
Între revendicările poliţiştilor se numără eliminarea inechităţilor salariale din sistemul public, acordarea integrală a diferenţelor salariale restante Legii 153/2017, actualizarea normelor legale de hrană şi echipare; actualizarea cuantumurilor drepturilor plafonate la nivelul anului 2009 pentru chirie, calculul sporurilor la salariul de funcţie în plată şi nu la cel din 2009, indexarea şi actualizarea pensiilor militare şi stoparea modificărilor abuzive ale Legii pensiilor militare.
Daniel Oltean susţine că profesia de poliţist a devenit total neatractivă, iar aceasta se datorează salarizării precare a poliţiştilor şi deficitului de personal care este de aproximativ 26%, dar că în realitate cifra ar fi mult mai mare „deoarece statele de organizare ale unităţilor de poliţie nu mai sunt actualizate de aproximativ 15 ani, schema actuală de personal fiind cu mult depăşită faţă de nevoile existente şi situaţia operativă”.
„În zilele ce urmează, vom anunţa calendarul tuturor acţiunilor de protest din luna iunie, pe care le vom realiza împreună cu colegii sindicalişti Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare. Dezastrul continuă la sesiunea de admitere în şcolile de agenţi de poliţie din MAI. După proba scrisă, procentul de ocupare a locurilor arată astfel: la Şcoala de Agenţi de Poliţie ‘Vasile Lascăr’ Câmpina – 774 locuri ocupate din 1340 – 57,7% grad de ocupare; la Şcoala de Agenţi de Poliţie ‘Septimiu Mureşan’ Cluj – 203 locuri ocupate din 300 – 67,6% grad de ocupare; la Şcoala de Pregătire a Agenţilor de Frontieră ‘Avram Iancu’ Oradea – 110 locuri ocupate din 240 – 45,8% grad de ocupare; Începând de miercuri urmează vizita medicală care va reduce în continuare gradul de ocupare al locurilor. Totodată, lipsa de personal din cadrul instituţiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională, ar trebui să reprezinte o problemă de siguranţă naţională, motiv pentru care ne vom adresa şi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT)”, a afirmat Oltean.
Liderul sindical consideră că locurile din şcolile de poliţie nu vor fi ocupate, pentru că tinerii din România nu mai sunt interesaţi să devină poliţişti plătiţi cu salariul minim pe economie.
Din acest motiv, susţine Daniel Oltean, deficitul de personal este cel mai mare din istoria MAI şi că, întrucât nu au fost identificate soluţii reale, „cineva trebuie să plece acasă”, în sensul că în cadrul protestelor vor fi cerute o serie de demisii, inclusiv a ministrului Lucian Bode.
La nivelul judeţului Mureş, Sindicatul Europol numără peste 850 de membri.
Reprezentanţii Centrului Regional de Transfuzii Sanguine din Târgu Mureş au apreciat gestul poliţiştilor de a dona sânge, indiferent de motivul care a stat în spatele acestei acţiuni.
„Astăzi, un grup numeros de angajaţi ai Ministerului de Interne s-a gândit să salveze şi vieţi. Pe lângă faptul că sunt alături de comunitate în permanenţă, apreciem gestul lor pentru faptul că urmează câteva zile libere în care nu va fi program de recoltare. Dar acest gest ar trebui urmat de foarte multe instituţii sau de orice persoană sănătoasă, care nu se ştie cu probleme de sănătate. Este un exemplu de urmat şi sperăm să nu se rezume doar la această acţiune. De altfel, ei de-a lungul timpului, s-au mai organizat şi cu alte evenimente şi cu alte ocazii şi le mulţumim în numele pacienţilor care vor beneficia de sângele donat astăzi şi cu alte ocazii. Deja s-a anunţat un grup de 40-50 de persoane (…) majoritatea sunt tineri şi vor putea să doneze mulţi ani de aici înainte”, a declarat Reprezentanta Centrului Regional de Transfuzii Sanguine din Târgu Mureş, Marinela Lazăr.
Potrivit Marinelei Lazăr, în ultimele două luni numărul donatorilor a fost în creştere, dar încă nu s-a ajuns la cifrele dinaintea pandemiei.
„Trendul este pozitiv, luna aceasta şi luna trecută am avut cifre peste numărul la care ne-am fi aşteptat noi, pentru că există o dinamică în această activitate de donare. În perioada de vară, în general, numărul donatorilor scade şi operaţiile sunt mai puţine, intervenţiile programate scad, în schimb creşte numărul accidentelor. Deci pe undeva consumul de sânge este constant şi face faţă tuturor cererilor venite de la clinici (…) Nevoia este constantă, recunoştinţa este instantă. Deci, indiferent dacă cunoaştem un pacient sau nu, în permanenţă este cineva care are nevoie de sânge sau componente sanguine. Ar fi de preferat ca nimeni din reţeaua noastră de suport social să nu aibă nevoie de sânge, dar există mulţi care nu au aceste persoane pe care să se bazeze şi atunci nu trebuie să aşteptăm să fim rugaţi să donăm. O putem face şi dezinteresat sau fără să cunoaştem beneficiarul gestului nostru, care este un gest extraordinar, un gest care nu poate fi cântărit în bani sau în altceva. Practic, noi dăm picătură din viaţa noastră, din sănătatea noastră, oferim altcuiva care este la mare nevoie de aşa ceva”, a susţinut reprezentanta Centrului Regional de Transfuzii Sanguine din Târgu Mureş. AGERPRES