Răzvan Azamfirei, absolvent al Universității de Medicină Johns Hopkins din SUA

Școala de Medicină a Universității Johns Hopkins din Statele Unite ale Americii se clasează în mod constant printre cele mai bune din lume în domeniul educației. Răzvan Azamfirei se poate mândri și cu premiul Samuel Novey Writing.

Vă redam mai jos un interviu acordat de Răzvan Azamfirei pentru Punctul.ro în anul 2019.

Lui Răzvan Azamfirei îi este pe cât de ușor pe atât de greu. Privind superficial spre el ai putea spune că e băiatul lui tata, și tata e rectorul UMFST. Nu e chiar așa.

Răzvan Azamfirei a reușit acolo unde tatăl său nu l-ar fi putut ajuta nici dacă ar fi vrut. Dacă e să mă întrebați pe mine aș spune că Răzvan așa și-a plănuit viața de la bun început: să reușească acolo unde nu stă în umbra părintelui. 

Vă invit la un interviu cu unul dintre cei mai capabili tineri pe care i-am întâlnit …

Rep.: Încep cu o întrebare grea având în vedere că știu câte ceva din parcursul tău în viață: Cum definești succesul în general?

Răzvan Azamfirei: Nu cred că putem vorbi de o definiție universală a succesului și nici de un drum clasic spre succes. Cert e că trebuie să treci prin insucces sau eșec, poate de mai multe ori, ca să ajungi la succes.

Și eu îmi pun această întrebare de câțiva ani fără a avea un răspuns concret. Momentan văd succesul prin perspectiva de a face ceva ce te împlinește pe tine, a face ceea ce îți place și a face performanță în ceea ce îți place. Am observat în comportamentul multor oameni de succes faptul că deși societatea consideră că au succes, ei înșiși nu vor considera niciodată că sunt oameni de succes sau împliniți, deoarece tot timpul vor avea ceva de schimbat sau își vor dori ceva ce nu au.

Rep: Tu ai succes? Te-ai întâlnit cu el?

R. A.: Personal nu pot să spun că sunt extraordinar de mulțumit de stadiul în care mă aflu. Într-adevăr am avut niște realizări dar acestea au mai mult o valoare extrinsecă pe care societatea o atribuie.

Rep: Aș vrea să aflu cine au fost mentorii tăi? Sunt convins că din educația de acasă pornește totul, dar sunt sigur că au fost și alte ”scântei” care te-au ghidat pe un drum de succes …

R.A.: Aceasta este o întrebare relativ dificilă pentru că nu sunt o persoană care încearcă în mod activ să emuleze lucrurile sau traiectoriile altor persoane. Încerc să mă feresc de diverse persoane care încearcă să vândă sau să își prezinte rețetele lor de succes ca fiind sine qua non pentru a îl atinge. Parcursul fiecăruia în viață este mult mai complicat decât îl prezintă unii. Din această cauză mă feresc să identific modele care merită clonate. Cu toate acestea, impactul celor din jurul meu a fost foarte semnificativ, chiar dacă nu folosesc sintagme artificiale pentru a îi descrie. Personal, am încercat să învăț cât mai mult de la cei din jurul meu, fie că ei sunt profesori, colegi sau studenți cărora le-am predat. Fiecare persoană cu care am interacționat în ultimii ani mi-a oferit lecții de viață fără de care nu aș fi ajuns în locul în care sunt acum.

Îmi este puțin greu să răspund la a doua parte a întrebării. Poți citi 1000 de cărți, dar dacă nu ai disponibilitatea de a admite când ideile pe care le ai sunt greșite, totul este degeaba. Lectura, dincolo de faza copilăriei, trebuie să fie un mod prin care să ne informăm, dar și să testăm validitatea și corectitudinea concepțiilor pe care le avem. Cu toate acestea spuse, una din cărțile mele preferate este Dune de Frank Herbert. Pe filiera non-ficțiune, aș recomanda  ”The Undoing Project” de Michael Lewis și ”Homeward” de Bruce Western.

Rep: Explică puțin situația ta actuală: ce înseamnă să fii student la Yale și reușita de a fi admis în cea mai prestigioasă școală de medicină, o recunoaștere a muncii pe care ai depus-o până acum. Un nou început de drum …

R.A.: Am absolvit Yale University cu o licență și un masterat în biologie moleculară și celulară. Fiecare pas până în acest moment a fost destul de dificil, cu multe obstacole pe care, cu ajutorul celor din jurul meu, le-am depășit. În anul în care am fost admis, au aplicat aprox. 30.000 de studenți, în jur de 150 de studenți străini din 60 de țări fiind admiși. Cu susținerea părinților, a profesorilor (Sorin Mărgăraș, Silvia Imre dar și profesorii de la Liceul Teoretic Omega) am reușit să fiu printre cei 150 de studenți. Am decis să aleg departamentul de biologie moleculară și celulară, unde 2 ani mai târziu am fost admis într-un program combinat de licență și master care condensează cei 4 ani de licență și 2 ani de master în doar 4 ani. În penultimul an, am susținut examenul de admitere la programul de medicină (MCAT) unde am obținut unul dintre cele mai mari scoruri din SUA. Competiția pentru admitere la școala medicală este mult mai acerbă, fiind foarte puține locuri disponibile, si mult mai grea pentru cei care nu au cetățenie americană. Din fericire am fost acceptat la multiple facultăți de medicină: Johns Hopkins, Columbia, Vanderbilt, Case Western, Northwestern și University of Connecticut, la multe dintre ele cu burse care acoperă complet taxele de școlarizare.  Am ales John Hopkins si am fost ales de JH, probabil cea mai bună facultate de Medicina din SUA, datorită performanței atât în zona clinică cât și în zona de cercetare.

De altfel, sistemul de finanțare a unor universități din USA permite studenților care fac performanță să își acopere taxele de școlarizare prin o serie de formule de suport de care si eu am beneficiat astfel încât, ar fi fost mai costistitor pentru mine să fac facultatea în Europa decât în SUA.

Rep.:  În viață ai luat parte la un moment interesant când în spațiul a câteva minute ai decis care dintre victimele unui accident soldat cu victime multiple, are șansele cele mai mari de supraviețuire, ai acționat și ai salvat/o. Îți lipsește această parte de ”practică”, de muncă practică?

R.A: Da, într-o oarecare măsură îmi lipsește partea practică, pentru că atunci când faci un efort pur intelectual este destul de complicat să știi de ce faci acel efort. În medicină, în timpul facultății, ca toți studenții trebuie să stai și să înveți, iar una dintre modalitățile prin care reușești să te motivezi să continui să înveți este gândul că ulterior vei pune toate aceste lucruri în aplicare.

            Partea practică este plină de adrenalină deoarece știi că ceea ce faci are un impact, partea teoretică este puțin ”ezoterică” impactul lucrurilor se crează doar în imaginație. Voluntariatul la SMURD, personal mi-a fost foarte util în ceea ce privește partea practică. În cadrul Facultății de medicină, unii studenți merg la medicină pentru că acesta este drumul ales personal sau parinții lor fiind doctori i-au îndrumat pe acest drum. Medicina nu este un domeniu în care reusești doar pentru că ți-a fost indicat din exterior să alegi acest drum, din perspectiva mea accentul trebuie pus mult mai mult pe motivația studenților înainte de a intra la facultatea de medicină, pentru a nu exista acele persoane care după 6 ani de facultate ajung la concluzia ca nu acest lucru vor să îl facă, fiind nefericiți pe tot parcursul vieții.

            Văd voluntariatul și expunerea la ceea ce se întâmplă în sistemul medical ca fiind de mare ajutor pentru a concluziona dacă asta este ceea ce vrei să faci.

Rep: Aș vrea să-ți aflu părerea despre trei subiecte pe care le-ai observat personal:

a) corupția România versus corupția SUA

R.A.: Corupția există peste tot. Aș vrea să fac o distincție între mica corupție, șpaga de zi cu zi, evaziunea fiscală făcută de magazinul de la colțul blocului, și corupția pe o scară mult mai largă în achiziții publice, proiecte de infrastructură. Ultimele se regăsesc peste tot, dar corupția de zi cu zi este una dintre problemele care afectează România într-o măsură mult mai perfidă pentru că a intrat într-un fel, în ADN-ul nostru, face parte din cotidian. Mica corupție, evaziunea fiscală, un ”hai lasă boss că se poate și așa”, distrug complet mediul de afaceri. De ce aș veni eu să investesc bani, să muncesc când unu la mână, statul va folosi taxele și impozitele plătite de mine să-și finanțeze măsurile populiste și pomenile electorale, doi la mână întreaga societate este atât de obișnuită cu corupția și cu șpaga, încât corectitudinea te pune într-un continuu dezavantaj. Corupția există și în SUA, dar ea (de obicei) este taxată foarte repede atât din punct de vedere legal, dar și la cabina de vot. SUA nu ii considera pe cei care s-au învârtit, care au fost șmecheri, ca fiind oameni de succes sau modele, iar sistemul judiciar este deasupra oricui.

Rep: b) cercetarea în România versus cercetarea în SUA

R.A.: Cercetarea nu poate exista fără finanțare. În România, finanțarea este la un nivel foarte redus comparativ cu SUA, iar asta duce la lipsa performanței. Nu poți aștepta performanță de top de la universități, când finanțarea acestora este infinit mai mică decât a celor din țările dezvoltate. Cu toate acestea, ceea ce reușesc unii cercetători din România să realizeze este extraordinar. Resursa umană există și așteptă ce? Așteaptă finanțare, și așteaptă respect de la autorități. Sunt în schimb foarte optimist în legătură cu viitorul cercetării în România. Știu de existența unor planuri de revitalizare a cercetării în România, de implicare majoră a studenților în aceste programe și sunt sigur că dacă vor avea susținere instituțională și guvernamentală, producția științifică în Tîrgu Mureș și România va crește semnificativ.

Sigur, aici vorbesc de cercetarea făcută în mod etic și respectând standardele internaționale de cercetare, unde din nefericire România nu are cea mai bună reputație. Pentru a reconstrui imaginea cercetării din România pe plan internațional, trebuie creată o cultură a eticii în cercetare care să fie transmisă generațiilor actuale, care sa aibă mecanisme de reglare și de control și care să sancționeze drastic abaterile.

Rep: c) sistemul de învățământ superior medical România versus cel din SUA

R.A.: Ciclul Krebs, schema de tratament pentru hipertensiunea arterială este predată în esență la fel și în România și în SUA. Două diferențe între cele două sisteme: maturitatea studenților și o continuă îmbunătățire a metodelor de predare.

Vârsta medie a studenților de anul 1 în școala medicală este de 24 de ani în SUA, în România undeva la 19-20 de ani. Nivelul de maturitate este mult diferit iar obstacolele și cerințele impuse de sistem duc la eliminarea unui număr larg de studenți care sunt atrași de medicină dar nu au motivația sau pregătirea corectă. Mi se pare absurd să te aștepți de la un proaspăt absolvent de liceu să fie sigur la vârsta de 19 ani că vrea să trateze pacienți, în condițiile în care majoritatea nu au avut nici un contact serios cu sistemul medical. Mai mult de atât sistemul prin care sunt admiși studenții la facultățile de medicină, consider că nu este axat pe lucrurile necesare. Fără a intra în prea multe detalii, în SUA performanța de la examenul de admitere nu a fost corelată în mod semnificativ cu succesul profesional. Un student care ia nota 8 la examenul de admitere nu este mai puțin capabil decât un student cu nota 9.50. Un medic bun nu este obligatoriu un savant, un erudit; calitățile lui personale, modul în care interacționează cu pacienții și cu colegii sunt cel puțin la fel de importante ca și cunoștințele academice. Un examen nu trebuie să fie singurul mod prin care studenții sunt admiși; este o modalitate bună prin care te poți asigura că un student are capacitatea intelectuală să absolve în facultate, dar candidații trebuie priviți din perspectiva tuturor calităților personale.

În privința stilului de predare, în SUA se pune foarte mult accent pe modalități de învățare active. Numeroase studii au demonstrat că metodele de învățare active (case-based learning, problem-based learning, team-based learning) duc la o înțelegere mult mai profundă și de lungă durată decât un stil de predare clasic. Unele universități din România au introdus aceste strategii în curiculă dar implementarea lor este dificilă, din cauza refuzului profesorilor de a-și schimba modalitatea de predare, refuz care vine fie din suficiență, din comoditate sau chiar din incapacitate. Învățatul pe de rost, întrebările care necesită doar redarea unor noțiuni nu reprezintă cu adevărat învățare. În medicină, de exemplu, pacientul nu te va pune să reciți Clasificarea Killip a infarctului miocardic acut, dar ca și medic trebuie să înțelegi că este o modalitate de stratificare a riscului ducând la schimbarea management-ului bolii. Medicina este într-o schimbare continuă, iar cei care refuză să evolueze cu sistemul vor fi lăsați în urmă.

Rep.: Să rămânem puțin în zona cercetării. Care este părerea ta privind spre modalitățile alternative de tratament și prevenție, mai puțin răspândite în România dar utilizate din ce în ce mai mult în Europa. De exemplu, cancerul. Azi în medicină vorbim de minim 2 aspecte: moștenirea genetică și mai ales cum îți ”hrănești” mintea și corpul cu emoții, gânduri, alimentație sănătoasă și în proporții sănătoase etc. Anterior, în urmă cu câțiva ani, se accentua doar partea genetică, în prezent au apărut factori noi. Ce părere ai?

R.A.: În ultimii zece ani s-a schimbat puțin paradigma, foarte multe boli inclusiv cancerul, sunt privite din perspectiva componentei genetice și a factorilor din mediul înconjurător. Componenta genetică nu poate fi controlată, putem doar să ne informăm cu privire la existența riscurilor aferente factorilor genetici, de exemplu în cancerul de sân sunt mutațiile BRCA și știind de existența acestei mutații statistic vorbind șansele de a face cancer sunt mult mai mari indiferent de atenția acordată unui stil de viață sănătos.

            În corpul nostru apar diferite feluri de mutații foarte des, aceste mutații pot fi corectate rapid de sistemul celular, dar dacă mutația apare în anumite zone se poate declanșa cancerul. Aceste mutații, fiind probabilistice, apar mult mai des în situațiile expunerii la factorii mutageni ca de exemplu: radiații, substanțe cancerogene, stres etc.

            Ideea din spatele unui stil de viață sănătos este de a reduce expunerea și a scădea probilitatea de a face cancer.

            În sfera medicinei sunt foarte multe informații eronate, terapiile alternative fiind de multe ori utile, nu consider că un stil de viață sănătos reprezintă o terapie alternativă ci mai mult o recomandare pe care orice medic ar trebui să o indice pacienților. Discutând de noua medicină germanică sau alte ideologii puțin imaginate, nu consider că ar trebui să intre în discuție când dezbatem tratamentul cancerului. La momentul actual pe glob avem parte de un nivel ridicat de neîncredere în sistemul medical, rezultând o înlocuire a terapiilor convenționale cu cele alternative. Terapia convențională nu poate fi înlocuită de terapiile alternative deoarece orice tratament care se aplică pacientului, în mod normal și etic, trebuie să se bazeze pe o serie de studii, după regula: tratamentul X se aplică pentru boala Y pentru a obține rezultatul Z. Această regulă de multe ori nu apare pe partea terapiilor alternative, sau dacă apare, conține informații interpretate greșit.

            Tratamentele alternative care prezintă un grad ridicat de eficiență de obicei sunt incluse în medicina tradițională și sunt acceptate ca și tratamente convenționale. În medicina chinezească sunt studii științifice care conferă o oarecare eficacicate tratamentelor respective. De multe ori tratamentele alternative sunt acceptate nu pentru că ar face bine, ci pentru că nu dăunează și de multe ori confortul psihic al pacientului este un factor foarte important.

Rep: Mai am un set de 3 întrebări rapide: a) Ce vrei să faci peste 5 ani? Unde?

R.A.: Aș dori probabil să fac un rezidențiat în anestezie, de preferat tot la Johns Hopkins, dar preferințele și traiectoriile se pot schimba oricând. Nu anticipez că voi reveni în România să practic în viitorul apropiat, dar voi vedea cum evoluează lucrurile.

Rep: b) În ce postură profesională te vezi la 45 de ani?

R.A.: Aș prefera ori să activez într-o zonă de politici publice în domeniul sănătății, ori să rămân în zona academică și să mă concentrez pe cercetare și activități clinice. 

Rep: c) Te interesează politica ca opțiune de viitor?

R.A.: Nu exclud politica din viitorul meu, dar sunt mult mai pasionat de partea politicilor publice decât de jocurile politice. Din nefericire, chiar și această zonă este mult prea dependentă de un suport politic, aproape incompatibilă cu tehnocrația. Nu văd intrarea mea în politică în viitorul apropiat, dar reveniți cu întrebarea în 15-20 de ani.

Rep.: Ești fericit la momentul actual? Ce te ghidează spre fericire?

R.A.: Având în vedere că sunt o persoană puțin pesimistă, da, sunt fecirit în măsura în care o astfel de persoană este fericită. Pe plan personal sunt fericit dar pe plan profesional nu pot să îmi imaginez o situație în care aș fi fericit. Frica de eșec este un factor motivant foarte mare care te ajută să ai succes în modul în care îl privești, dacă poți utiliza productiv frica de eșec ar rezulta efecte pe termen scurt spre mediu. Pe plan personal mă fac fericit lucrurile de bază, un acoperiș deasupra capului și o familie care mă susține și iubește.

Rep: Spune-mi câteva puncte în care greșește omenirea și tot atâtea în care omenirea îți dă încredere în viitor.

R.A.: Grija pentru mediul înconjurător mi se pare la momentul actual una dintre cele mai presante probleme pe care trebuie să le rezolvăm. Cu riscul de a suna prea mult ca Remus Cernea, încălzirea globală este un pericol existențial al omenirii, gravitatea căruia este mult subestimată. Totuși, această problemă în majoritatea țărilor este abordată într-un mod greșit. În țările cu o cultură a reciclării mai bine dezvoltată, se pune un mare accent pe responsabilitatea individuală; fiecare individ trebuie să încerce să își minimizeze impactul ecologic. Este o idee bună, dar care rezolvă incomplet cauza reală a problemei. De la începutul erei industriale și până în prezent, două treimi din gazele de seră au fost emise de 90 de companii. Adevărata amenințare asupra mediului vine în principal din industrie și nu de la consumatori. Programele de tipul ”reduce, reuse, recycle” nu vor avea un impact semnificativ atât timp cât societatea va permite  unui număr mic de companii să distrugă mediul înconjurător. Cu toate acestea, atât companiile cât și indivizii trebuie să își dea seama de impactul pe care îl avem și să lucrăm împreună pentru a reduce impactul oamenilor asupra naturii.

Pe de altă parte am mari speranțe în generația actuală. Văd mulți tineri cu planuri mari, oameni care au o viziune asupra lumii și încearcă să ajungă la acea viziune. Dincolo de idealism, inovația este acum în floare și sunt foarte curios de lucrurile noi ce vor apărea în viitorul apropiat.

Rep: Poți descrie Târgu Mureș într-un singur cuvânt? Dar Yale University?

R.A.: În general, nu cred că poți reduce niște comunități atât de complexe și dinamice într-un singur cuvânt; totuși, probabil aș descrie Târgu Mureș ca ”acasă”, iar Yale ca un ”capitol” din viața mea.

A consemnat Cristian Teodorescu – punctul.ro Interviu publicat in 3 iulie 2019