Reportaj. De la Praid la Stone City, cu Szász Lenke

 

Taxiul mă ducea strecurându-se cu dibăcie în traficul aglomerat al serii. Eram invitată la o lansare de carte cu subiect istoric, un bestseller, despre care organizatorul nu mi-a divulgat mai mult decât că „traducătoarea romanului e o femeie modestă de la Praid”.

Stone City de Anna Löwenstein

Nu mi-a fost greu s-o dibuiesc, deşi nu o mai văzusem înainte. Stătea singură într-un colţ al sălii, dincolo de masa „prezidenţială”. Privea calmă spre sala care se umplea încet de curioşi. M-am folosit de ocazia de a o găsi în aşteptarea evenimentului şi am rugat-o să-mi răspundă la câteva întrebări. A acceptat cu amabilitate vorbind cursiv într-o română corectă, fără accentul ce ar fi trădat-o pe secuianca născută într-un sat din judeţul Covasna. Nu mai auzisem de  Szász Lenke, dar m-am pregătit „arând netul” după traducătoarea romanului „Oraşul de piatră” (Stone City), al scriitoarei britanice Anna Löwenstein.

Oxford 2005

Dacă v-aţi fi aşteptat ca romanul pe care l-a tradus Szász Lenke să fi fost scris în engleză, aflaţi că v-aţi înşelat. „Eu nu ştiu limba engleză. Anna Löwenstein autoarea romanului de mare succes „The Stone City” a fost scris de ea în engleză şi imediat tradus în esperanto. Ea şi soţul ei sunt membrii Academiei de Esperanto, sunt vorbitori de esperanto în familie. Când am fost la Oxford, în 2005, la prietena mea am citit cartea şi tare mi-a plăcut”, mi-a explicat traducătoarea, cum i-a venit ideea să-l traducă în maghiară.

Curriculum vitae

De o modestie rară, autodeclarată introvertită, traducătoarea se lasă totuşi descusută. Astfel, aflu că s-a născut în 7 ianuarie 1947 în satul Boroşneu Mare, din judeţul Covasna. După terminarea clasei a V-a şi-a continuat studiile la un liceu din Sf. Gheorghe, după Bacalaureat a obţinut o diplomă de profesoară de maghiară-română la Institutul Pedagogic de 3 ani (actuala Universitate „Petru Maior”) din Tîrgu Mureş. Repartizată la Ocna de Sus, când s-a pus problema că se închide şcoala de acolo, s-a mutat la Praid, unde a predat la secţia română. După 36 de ani de activitate la catedră, profesoara pensionară scrie poezii, chiar şi haiku, proză scurtă în esperanto, traduce din şi în esperanto,  participă la concursuri în care uneori câştigă euro, alteori doar apar – drept premiu –  scrierile sau traducerile sale în diferite publicaţii. „Pentru mine e o mare bucurie dacă mai primesc şi câte un exemplar, să văd că asta e realizată de mine”, continuă Szász Lenke.

Muntele cu trei cocoaşe

Îmi arată o biblie, vechiul testament tradus în esperanto şi încă o carte, dovadă că limba asta, considerată una artificială, este o limbă în care se pot exprima sentimente, idei, ca în orice altă limbă. Îmi vorbeşte cu entuziasm despre limba esperanto de care s-a îndrăgostit pur şi simplu încă din copilărie. „Îmi plăcea foarte mult să citesc. Pe vremea aceea nu prea găseai de citit, ziarele erau despre tovarăşul, aşa că abia aşteptam să vină revista Pionierul, venea săptămânal. Acolo am citit un fragment dintr-o carte pentru tineret. Pe atunci încă locuiam la ţară, unde nu era nici lumină, nici apă, nimic;  când mama mea când se ducea la oraş, la SF. Gheorghe unde era librărie, mă tot rugam de ea să-mi cumpere cartea „Muntele cu trei cocoaşe”, de Szemlér Ferenc.

Şi de-ţi place, nu-i treabă uşoară

Făcând un salt în timp, trecând peste episoadele în care a învăţat de una singură esperanto, Lenke a exersat traducând doar ce îi plăcea. E foarte mult de lucru cu traducerea. Trebuie să cauţi prin dicţionare, să te consulţi cu alţii mai buni, să găseşti exact cuvântul care redă cu cât mai multă fidelitate semnificaţia cuvântului, nu e uşor. „Dacă m-ar ruga cineva să traduc ceva ce nu-mi place, nu aş traduce nici dacă m-ar plăti”, vrea să fie convingătoare încercând să dea de înţeles, în acelaşi timp, că un text pe care l-a tradus şi pentru care a primit şi „euro”, ca anul acesta la un concurs de Artă în Esperanto, e cu totul şi cu totul altceva.

Detectiv după dreptul de autor

Nu e de mirare că o carte ce i-a marcat copilăria a fost tradusă printre primele în esperanto. „Tare mi-a plăcut cartea <<Muntele cu trei cocoaşe>>, aşa că am tradus în esperanto un fragment şi l-am trimis la o editură, îl cunosc personal pe editor,  în Croaţia, pentru că o parte din acţiunea cărţii se petrece undeva în acea ţară. Editorului i-a plăcut fragmentul şi mi-a promis publicarea în revista esperanto,  dar trebuia să aflu cum stă treaba cu dreptul de autor”, continuă traducătoarea explicând din fir a păr totul. Cum a aflat că scriitorul avea o fată la Bucureşti, cum a luat legătura cu ea, cum a obţinut nu doar acordul pentru acel fragment, dar chiar şi pentru publicarea întregului roman, fără nicio pretenţie materială. „Eu abia atunci citisem despre dreptul de autor de pe internet şi mă şi vedeam deja dincolo de gratii, pentru fragmentul acela. Dar nu era cazul”, şi-a amintit râzând. Aşa s-a întâmplat că s-a bucurat nespus de mult când a apărut în 2014 „Muntele cu trei cocoaşe” în esperanto, ca rezultat al muncii sale.

Muelilo de Bon Şanco (Moara cu noroc)

Cea mai mare bucurie însă ar însemna altceva. Şi mi-a povestit cum anul acesta când a trimis o poezie la un concurs în Italia a întârziat cu cartea cea mai dragă inimii sale. Aşa că, abia la anul va afla dacă Muelilo de Bon Şanco (nuvela „Moara cu Noroc” de Ioan Slavici) va fi ieşi câştigătoare sau nu. Dacă traducerea ei ar fi considerată câştigătoare, ca premiu ar fi tipărită cartea din care doar un singur exemplar dacă ar primi… „Dacă aş câştiga cu  „Moara cu noroc” aş fi cea mai mândră şi nespus de fericită, iar Ion Slavici mi-ar zâmbi de acolo sus din cer”, a continuat zâmbind.

Cea mai grea traducere

O secuiancă de la Praid aşteaptă cu sufletul la gură verdictul unui juriu din Italia, ca să afle dacă autorul ei preferat, „un om cinstit, care a scris atât de frumos despre părinţii lui, despre lumea în care a trăit, o lume în care mă regăsesc şi eu, tare mult îmi place Slavici, n-a fost şovinist”, scurtează elogiile la adresa scriitorului.

„Această traducere a fost cea mai grea. Am căutat foarte mult prin dicţionare. Nu e totuna să zici că pe malul apei creşte un copac, trebuie să zici exact ce fel de copac. Atât de mult mi-a pus creierul la treabă, că eram mai activată decât de la Ginco Biloba! Pentru şerpar nu găseam nicio expresie, am trimis o poză pe lângă traducere ca să se înţeleagă despre ce fel de curea este vorba. Esperanto ca orice limbă se dezvoltă. Şi cu expresia „cu noroc”, am primit sugestia că „de fortuno” ar fi mai bine, eu totuşi am rămas la alegerea mea: „De şanco”. Mi se pare mai adecvat”.

De la Doktor Esperanto

Şi dacă am ajuns din nou la esperanto, am rugat-o să-mi povestească despre originea limbii. În Polonia, într-o zonă multiculturală, a trăit inventatorul limbii, Doktoro Esperanto, „medicul care speră”, cel care sub acest pseudonim a scos o broşurică în 1887. Ludovic Zamenhof, un oftalmolog evreu- polonez care vorbea limba rusă, şi-a propus să realizeze o limbă lipsită de politică, care depăşeşte graniţele culturii naţionale, care se învaţă uşor şi promovează pacea şi înţelegerea între popoare. Denumirea limbii era la început Limba Internaţională, ca apoi să preia numele autorului. De atunci, multe dintre capodoperele lumii au fost traduse în esperanto, multe opere apar scrise în esperanto. Există radio, televiziune, presă în limba esperanto, pagină de socializare… Se ţin congrese.

Participarea la ele costă, de aceea, mai nou, traducătoarea  se rezumă doar la câte o vacanţă pe malul mării în Grecia. Îi place natura. E un pasionat fotograf. Are prieteni în lumea largă, corespondează cu ei, pe vremuri şi călătorea mult. A fost  de trei ori în Franţa, în Anglia, în Croaţia, în Ungaria…

O limbă ce uneşte popoarele

Şi ce putea fi mai convingător decât s-o auzim pe Szász Lenke vorbind pe skype cu autoarea romanului Stone City în esperanto, Anna Löwenstein s-a bucurat că romanul ei pentru care s-a documentat cu atâta meticulozitate, încât s-a mutat la Roma pentru a putea reda exact ce sentimente puteau s-o încerce pe eroina romanului, o tânără britanică capturată de romani şi dusă ca sclavă la Roma. Ce efect putea avea Colosseumul, Pantheonul asupra ei care nu mai văzuse clădiri aşa de mari!- este tradusă în esperanto. Astfel, cartea ajunge la mai mulţi chiar decât în engleză!

Sala stătea cu ochii pe monitor, în timp ce două femei trecute de prima tinereţe îşi zâmbeau vorbindu-şi într-o limbă ce părea cunoscută deşi nu o înţelegeam. O diplomă şi 200 de euro au fost recompensa pentru traducătoarea cea modestă, oferite de Asociaţia Corbii Albi.

Erika Mărginean