Stirile Punctul

Restricții de circulație în Târgu Mureș, pe 27 mai, pentru Parada Studenților

Traficul rutier va fi restricționat miercuri, 27 mai 2026, între orele 19:30 și 20:00, pe segmentul McDonald’s – Catedrala Mare din Târgu Mureș, cu ocazia Paradei Studenților organizate în cadrul „Zilelor și Festivalului Studenților din Târgu Mureș”, ajuns la ediția a XXVII-a.

Potrivit organizatorilor, la eveniment sunt așteptate aproximativ 44 de echipe și circa 1.800 de participanți. Restricțiile de trafic sunt instituite pentru desfășurarea în siguranță a paradei, una dintre manifestările incluse în programul festivalului studențesc.

Traseul anunțat pentru paradă este: Piața Trandafirilor, Piața Petofi Sandor, strada Mihai Viteazu, strada Trebely, strada Argeșului, girația Casei de Cultură „Mihai Eminescu”, strada Nicolae Grigorescu, strada Victor Babeș și Căminul studențesc nr. III.

Șoferii sunt rugați să țină cont de restricțiile temporare și să urmeze indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor, pentru buna desfășurare a evenimentului.

Sursa: Asociația Studenților Maghiari