În intervalul 3 iulie 2025, ora 14:00 – 7 iulie 2025, ora 08:00, oprirea și parcarea autovehiculelor vor fi restricționate pe străzile Plutelor și Bányai din Sângeorgiu de Mureș.
Această măsură a fost instituită de Poliția municipiului Târgu Mureș pentru a asigura fluidizarea traficului și accesul optim al autospecialelor de intervenție – pompieri, SMURD, ambulanță, poliție și jandarmerie – pe durata Festivalului VIBE.
Organizatorii festivalului au anunțat că, în acest an, au amenajat o parcare generoasă în incinta evenimentului. Participanții care doresc să folosească aceste parcări (cu plată) trebuie să se înregistreze la punctele de control de acces.
Pentru informații suplimentare despre program și organizare, vă invităm să consultați site-ul oficial al Festivalului VIBE: www.vibefestival.ro.