În ciuda faptului că încă are o industrie specifică destul de bine reprezentată, România nu produce în acest moment niciun medicament inovativ, adică acel tip de molecule puse în premieră pe piață, rezumându-se la medicamentele generice. Mai grav, spune Dan Zaharescu, președintele Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), peste 3.000 de produse au fost retrase din farmacii în ultimii cinci ani.
Românii au fot privați de accesul la peste 20% din medicamentele inovative prezente pe piață, în ultimii cinci ani, adică circa 500 de produse, unele esențiale, susține Dan Zaharescu, președintele ARPIM, la evenimentul ” Concurența în domeniul farmaceutic”, organizat de Consiliul Concurenței. În total, peste 3.000 de medicamente, inovative și mai ales generice, au dispărut din farmaciile din România în perioada amintită. Principalul motiv pentru care s-a întâmplat acest lucru, susțin reprezentanții industriei farma, îl constituie cadrul de reglementare pe care industria îl consideră ostil.
Mai precis, susțin sursele citate, este vorba despre prețul reglementat la cel mai mic nivel din Uniunea Europeană și de așa numita taxă clawback, care presupune plata a 25% din totalul vânzărilor producătorilor pentru medicamente inovative și 15% pentru genericele produse la noi în țară. Conform lui Zaharescu, dacă condițiile se mențin în continuare de așa natură încât industria să facă pierderi nu este exclusă retragerea altor produse. Sursele citate au mai arătat că în industria farma s-au investit doar 250 de milioane de euro în două decenii, din cauza fiscalității ostile.