România pierde o investiție Wizz Air. Noul centru de instruire a piloților va fi construit în Polonia
Wizz Air a ales Polonia pentru amplasarea unui nou centru de instruire a piloților, deși România s-a aflat printre țările analizate pentru această investiție. Noul centru va fi al treilea de acest tip al companiei, după facilitățile existente la Budapesta și Roma.
Compania nu a făcut publice criteriile care au stat la baza alegerii Poloniei și nici valoarea viitoarei investiții. Wizz Air a confirmat însă că România s-a aflat în analiza pentru amplasarea centrului. La sfârșitul anului trecut, CEO-ul Wizz Air, József Váradi, declara că România reprezenta unul dintre candidații pentru viitoarele facilități de pregătire ale companiei.
Decizia este cu atât mai importantă în contextul în care România reprezintă una dintre piețele-cheie ale operatorului. În vara acestui an, Wizz Air anunța că operează de pe 14 aeroporturi din țară, are nouă baze locale și peste 235 de rute către 83 de destinații. Compania avea peste 1.900 de angajați în România.
Târgu Mureș, un loc important în istoria Wizz Air
Wizz Air are o legătură specială cu județul Mureș. Primul zbor al companiei din România a decolat în iulie 2006 de la Târgu Mureș către Budapesta. În 2026, operatorul a ales tot Târgu Mureș pentru a marca 20 de ani de activitate pe piața românească.
În ultimul an, compania și-a redeschis baza de la Aeroportul Internațional „Transilvania” Târgu Mureș, alături de cele de la București Băneasa și Suceava.
Decizia privind centrul de pregătire vine însă într-o perioadă în care Wizz Air își reevaluează o parte dintre operațiunile din România. Potrivit informațiilor publicate de Profit.ro, compania analizează inclusiv reducerea cu patru aeronave a flotei alocate unor baze din țară, iar până la 172 de posturi ar putea fi afectate. Reducerea flotei este prezentată în acest moment drept un scenariu analizat, nu o decizie definitivă.
Totodată, sunt anunțate modificări și în rețeaua de la Târgu Mureș, inclusiv renunțarea la unele conexiuni, în timp ce compania a anunțat și introducerea unor rute noi.




