Sânpaul – 1 milion de euro fonduri europene pentru digitalizare și o școală eficientă energetic
Comuna Sânpaul din județul Mureș a contractat două proiecte finanțate prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, în valoare totală de aproape 5,9 milioane de lei, dintre care peste 4,8 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă europeană. Ambele proiecte vor fi finalizate până în aprilie 2028.


Primul proiect vizează digitalizarea serviciilor publice ale primăriei și are o valoare totală de 2.509.149 de lei, din care 2.438.436 de lei sunt fonduri nerambursabile. Prin acesta va fi dezvoltată o platformă integrată de e-guvernare cu nouă componente interconectate: un portal de servicii digitale pentru cetățeni și mediul de afaceri, un ghișeu digital unic pentru eficiență energetică, un chatbot interactiv bazat pe inteligență artificială, un asistent personal pentru servicii digitale, un asistent digital pentru funcționarii publici, o platformă de date deschise, o soluție de tip Business Intelligence pentru analiza performanței serviciilor publice, o platformă e-Learning pentru formarea continuă a funcționarilor și un modul de securitate cibernetică. Toate soluțiile vor fi interoperabile cu sistemele informatice existente ale primăriei și vor asigura protecția datelor personale ale cetățenilor.
Al doilea proiect privește renovarea aprofundată a clădirii C2 a Școlii Gimnaziale „Dósa Dániel” din Valea Izvoarelor și are o valoare totală de 3.356.116 de lei, din care 2.388.866 de lei sunt fonduri europene nerambursabile. Lucrările prevăzute includ reabilitarea termică a anvelopei clădirii, instalarea unei pompe de căldură aer-apă, montarea de panouri fotovoltaice pe acoperiș, introducerea iluminatului LED cu senzori de mișcare, sisteme inteligente de contorizare și management energetic integrat, încălzire în pardoseală și radiatoare în grupurile sanitare. Clădirea va fi extinsă cu un corp parter care va include un hol central, o centrală termică și grupuri sanitare noi, iar la finalizare vor fi create și facilități pentru persoanele cu dizabilități.
