Asociaţia Tăşuleasa Social continuă, pentru al treilea an consecutiv, proiectul de educaţie montană Şcoala de Mers pe Munte. 200 de persoane vor avea ocazia să participe în perioada 2 august – 20 august 2017 la ateliere teoretice sau practice şi la drumeţii în Munţii Călimani, totul cu scopul de a ȋnvăţa să meargă pe munte într-un mod etic şi responsabil. În orașul Târgu Mureș organizatorii vor prezenta proiectul persoanelor interesate joi 8 iunie, de la ora 19.00, la J’ai Bistrot (Piața Mărășești nr. 16).
În cadrul primelor două ediţii ale Şcolii de Mers pe Munte, organizate în 2015 şi 2016, 600 de persoane dornice să înveţe lecţia muntelui au participat la acţiunile programului. Şcoala de Mers pe Munte este un proiect de educaţie montană, destinat persoanelor cu vârste peste 18 ani din România şi Republica Moldova, în cadrul căruia li se prezintă cunoştinţe teoretice şi practice, în mod structurat. Proiectul contribuie, în acest fel, la valorificarea potenţialului turistic al zonei: Munţii Călimani îi întâmpinã pe turişti cu locuri şi peisaje spectaculoase, cu un parc naţional, o amplă reţea de trasee turistice şi localnici primitori.
Şcolii de Mers pe Munte este susţinut financiar de o companie din România şi dezvoltat de Asociaţia Tăşuleasa Social și se adresează persoanelor dornice să îşi însuşească un stil de viaţă activ prin acumularea de cunoştinţe necesare mersului pe munte şi prin punerea acestora în practică. În urmă unui proces de selecţie, 200 de cursanţi vor participa la cursuri teoretice organizate pe parcursul a 2 zile în campusul Tăşuleasa Social, cursuri urmate de 2 zile de drumeţii, inclusiv campare în natură. Drumeţiile se vor desfăşura sub supravegherea unor instructori atestaţi, care au o vastă experienţă.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.