Se lucrează la noua reformă fiscală
Se lucrează la noua reformă fiscală

Se lucrează la noua reformă fiscală

Ministerul Finanțelor lucrează la diferite scenarii ale reformei fiscale cerute de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar adoptarea ei ar trebui să aibă loc cel târziu în 2025, a declarat secretarul de stat Alin Marius Andrieș, la o conferință organizată de PwC România. 2024 va fi un „an de pace”, fără modificări semnificative, promite Guvernul.

  • În primul rând, Ministerul Finanțelor are în lucru o analiză privind introducerea unui impozit progresiv. „Va fi o decizie pur politică. Noi vom oferi fundamentarea tehnică, conform atribuțiilor și planului de  guvernare”, a explicat Andrieș; 
  • Modificări ar putea fi implementate de anul acesta în ce privește impozitul pe bănci și cel energetic, potrivit Georgetei Toma, șef serviciu al Direcției de legislație fiscală din Ministerul Finanțelor.
  • Totodată, „reducerea plafonului la microîntreprinderi trebuie să continue”;
  • Finalul primului trimestru din 2024 va fi un moment important, fiindcă atunci se va vedea care sunt efectele măsurilor fiscale.