Stirile Punctul

Semafor la intersecția străzilor Papiu, Cornești și Bradului – pe agenda Comisie de Circulație

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Târgu Mureș se reunește marți, 19 mai 2026, pentru a analiza mai multe proiecte, între care cel mai important pare să fie proiectul de semaforizare a uneia dintre intersecțiile cu trafic intens din oraș. Mai exact se va discuta despre instalarea unui sistem de semafor la intersecția străzii Alexandru Papiu Ilarian cu strada Cornești și strada Bradului.

Intersecția vizată este una extrem de aglomerată la orele de vârf, se află într-o zonă rezidențială și de tranzit a orașului, dar și într-o amplasare problematică, pe coama dealului. Ca lucrurile să fie și mai complicate, străzile intersectate au doar câte o bandă pe sens, sunt blocate zilnic la orele de vârf, iar str. Papiu Ilarian e adesea folosită și de ambulanțe.

Comisia de circulație a Primăriei Târgu Mureș este structura tehnică de specialitate care analizează și avizează propunerile privind modificările de infrastructură rutieră, semnalistică și organizare a traficului la nivelul municipiului. Decizia care va rezulta din ședința de marți va stabili dacă proiectul de semaforizare primește aviz favorabil și poate avansa spre etapele următoare de implementare.