Stirile Punctul

Sinagoga, o bijuterie arhitecturală de 125 de ani a Târgu Mureșului, intră în restaurare

Primăria Târgu Mureș a emis autorizația de construire pentru restaurarea Sinagogii Mari din oraș, cunoscută și sub denumirea de Templul Mare. Clădirea este clasată ca monument de categoria B de importanță, încadrat în clasa II de importanță.

Edificiul care urmează să intre în restaurare este una dintre cele mai valoroase și spectaculoase clădiri religioase din România. Sinagoga a fost construită între anii 1899 și 1900 din inițiativa comunității evreiești „Status Quo” din Târgu Mureș, după proiectul arhitectului vienez Gartner Jacob, lucrările fiind coordonate la fața locului de meșterul constructor Sóos Pál.

Pe frontonul fațadei, o inscripție în ebraică citează din Isaia: „Casa mea va fi o casă de rugăciune pentru toate popoarele”. Interiorul impresionează cu bolta centrală, pictată în formă stelară în culori vii, decorată cu motive în formă de scoică și cu steaua lui David. Capacitatea templului este de 314 locuri la parter, rezervate bărbaților, și 238 de locuri la balcon, rezervate femeilor. În centrul navei principale se află bima, spațiul destinat citirii din Tora, iar în capătul navei se găsește chivotul, locul unde sunt păstrate sulurile Torei.

Clădirea poartă și o încărcătură istorică dureroasă. Alipită balustradei chivotului se află placa memorială dedicată celor 5.943 de evrei din Târgu Mureș deportați și uciși la Auschwitz în anul 1944, pe când orașul se afla în componența statului maghiar. Inscripția în ebraică de pe placă spune: „Numărul martirilor din orașul nostru este de 5943. Și piatra din zid strigă de durere.”

Ultimele lucrări de amploare la sinagogă datează din anul 2000, când au fost executate consolidări ale zidurilor și refaceri ale decorațiunilor interioare. Noua autorizație de restaurare emisă de Primăria Târgu Mureș deschide calea unor lucrări care să readucă la strălucire unul dintre cele mai prețioase monumente ale orașului.

Sursa foto – Visitmures.com