Un sortiment de carne tocată vândut în magazinele Auchan este rechemat de companie întrucât există suspiciuni privind contaminarea cu un corp străin. Clienții sunt sfătuiți să nu consume acest produs și să îl returneze, pentru a primi banii înapoi.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), grupul Auchan a inițiat rechemarea produsului Auchan Carne de vită 500 grame.
Mai exact, sunt vizate produsele cu data de expirare 06.06.2024 și fac parte din lotul 4899.
Motivul retragerii îl reprezintă suspiciunea de contaminare cu corp străin, arată News.ro. Persoanele care au achiziționat acest produs sunt rugate să nu îl consume, să îl returneze la Serviciul Clienți din magazinul Auchan de unde l-au cumpărat și vor primi înapoi contravaloarea acestuia, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Category: Stirile Punctul