Spitalul Clinic Județean Mureș a primit un nou aparat pentru radiologie intraoperatorie
Spitalul Clinic Județean Mureș a anunțat achiziția unui aparat de radiologie intraoperatorie Trident HD Specimen Radiography System, echipament destinat creșterii preciziei în timpul intervențiilor chirurgicale și îmbunătățirii actului medical.
Potrivit unității medicale, sistemul permite evaluări rapide și precise în timpul operațiilor, prin tehnologii avansate de vizualizare care ajută la identificarea structurilor anatomice importante și la susținerea deciziilor medicale în timp real.
Investiția face parte din proiectul „Dotarea Spitalului Clinic Județean Mureș cu echipamente medicale care diagnostichează și tratează cancer”, cod SMIS 328782. Prin acest proiect, spitalul își modernizează infrastructura destinată diagnosticării și tratamentului oncologic, prin dotarea unor secții și servicii cu echipamente medicale specializate.
Conform informațiilor transmise de spital, proiectul vizează Secția Clinică de Oncologie Medicală, Secția Clinică de Chirurgie Generală, Laboratorul de Radioterapie și Farmacia. Obiectivul general este creșterea accesului populației la servicii publice de sănătate și îmbunătățirea calității serviciilor oferite pacienților.
Reprezentanții unității medicale arată că modernizarea aparaturii ar trebui să contribuie la diagnosticarea mai rapidă și mai precisă a pacienților cu suspiciune de cancer, precum și la monitorizarea și tratamentul celor deja diagnosticați, cu impact asupra șanselor de vindecare și asupra reducerii mortalității.
