Stația de epurare din Stânceni, nefuncțională, va fi retehnologizată
Primăria Stânceni a lansat licitația pentru retehnologizarea stației de epurare a apelor uzate menajere din localitate. Stația se află în prezent în stare de nefuncționare, iar lucrările urmăresc repunerea ei în funcțiune, cu toate treptele tehnologice prevăzute în proiect.
Contractul presupune executarea completă a lucrărilor, astfel încât stația să fie predată în stare de funcționare. Lucrările încep cu oprirea controlată a stației, cu menținerea evacuării apelor uzate prin by-pass, apoi cu golirea, curățarea și dezinfectarea bazinelor. Urmează furnizarea, montajul și racordarea echipamentelor tehnologice: echipamente de pompare, un filtru rotativ pentru sitare și deznisipare, turbosuflante, sisteme de aerare și echipamente de agitare. Sunt prevăzute, de asemenea, un tablou electric cu automat programabil (PLC), circuitele de forță și comandă și un sistem SCADA de măsură, monitorizare și comandă la distanță.
După montaj, firma câștigătoare va efectua probele individuale, probele cu apă curată, punerea în funcțiune biologică și probele tehnologice, cu analize realizate de un laborator acreditat. Contractul include și instruirea personalului de operare și predarea documentației necesare pentru Cartea tehnică a construcției.
Valoarea estimată a contractului este de 1,37 milioane lei și este finanțată integral din bugetul local al comunei Stânceni. Lucrările trebuie finalizate în cel mult 150 de zile calendaristice de la data din ordinul de începere.




