Politicianul a subliniat că, astfel, copiii îşi păstrează identitatea, pe care guvernul maghiar o poate consolida prin intermediul acestor şcoli. Conducerea ţării va oferi tot ajutorul pe care îl are la dispoziţie, fie că este vorba de sprijin profesional sau de fonduri în bani pentru proiecte înscrise în concursuri, a adăugat Potápi.
Secretarul de stat a remarcat, de asemenea, că adesea, aceste contribuţii reprezintă nişte sume mici, dar „înseamnă supravieţuire” pentru câte o asociaţie sau o şcoală de weekend. În unele locuri, şcoala maghiară de weekend este frecventată de numai cinci-zece copii, însă la altele este vorba de până la trei sute; de exemplu, în reţeaua din Bavaria studiază cinci sute de elevi maghiari, a mai spus Árpád János Potápi.
Oficialul maghiar a subliniat că Guvernul Ungariei se aşteaptă la cât mai mulţi viitori studenţi maghiari din diaspora, prin urmare, elevii care locuiesc mai aproape de Ungaria – în Austria, Germania – sunt ajutaţi inclusiv în a susţine bacalaureatul maghiar.
Secretarul de stat a explicat că au sosit cereri de finanţare în valoare de aproape 1 miliard de forinţi pentru apelul de proiecte cu resurse băneşti în cuantum de 500 de milioane de forinţi care este destinat organizării de evenimente în cadrul şcolilor de weekend. Guvernul încearcă să ajute toate şcolile, asociaţiile şi comunităţile, a adăugat politicianul.
În plus faţă de resurse băneşti, Ungaria oferă şi asistenţă profesională, de exemplu, ajută şi la organizarea de întâlniri profesionale în câte o regiune, inclusiv în locuri precum Canada, Statele Unite ale Americii sau Anglia, a spus Potápi.
Secretarul de stat a menţionat şi programul „Kőrösi Csoma Sándor”, în cadrul căruia, începând cu 2013, bursieri maghiari ajută timp de nouă luni la activitatea şcolilor de weekend, iar în curând vor începe şi taberele şi universităţile de vară cu participare gratuită. Acestea nu reprezintă doar oportunităţi de divertisment, ci şi o şansă pentru ca tinerii să întâlnească personalităţi publice şi politicieni, şi să participe la prezentări profesionale, a spus politicianul.
Sursa: MTI