Stirile Punctul

Știința, cercetarea și patrimoniul se întâlnesc din nou la Târgu Mureș

În perioada 9–11 septembrie 2026, Muzeul Județean Mureș – Secția de Științele Naturii găzduiește cea de-a XX-a ediție a Conferinței de comunicări științifice cu participare internațională „Preocupări recente în cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural”.

Ajunsă la o ediție aniversară, conferința aduce la Târgu Mureș specialiști din universități, instituții de cercetare și muzee,, pentru trei zile dedicate dialogului și schimbului de experiență.

🌿 De la geologie și biologie, la conservarea patrimoniului și pedagogie muzeală, programul reunește teme și perspective diferite, legate prin aceeași preocupare: cercetarea, înțelegerea și valorificarea patrimoniului.

📚 În cadrul conferinței va fi prezentat și volumul MARISIA. NATURAL SCIENCES V, iar comunicările științifice se vor desfășura pe secțiuni: Științele naturii și Pedagogie muzeală.