din

Stirile Punctul

Firmele mici scapă de TVA în toată Uniunea Europeană din această toamnă

  • Un proiect de ordonanță a Ministerului Finanțelor va permite firmelor mici din România să beneficieze de regimul de scutire de TVA nu doar pe plan local, ci și în alte state membre UE, dacă nu depășesc plafonul unional de 100.000 euro și cel aplicabil în țara respectivă.
  • Intrarea în vigoare este prevăzută pentru 1 septembrie 2025, iar în termen de 30 de zile ANAF trebuie să emită ordinele necesare pentru aplicarea procedurilor.

Ministerul Finanțelor propune o ordonanță prin care firmele cu cifră de afaceri redusă vor putea aplica regimul special de scutire de TVA și în alte state ale Uniunii Europene, nu doar în România.

Măsura transpune directivele europene și este valabilă pentru companiile care nu depășesc plafonul unional de 100.000 euro.

Practic, o firmă românească va putea activa în mai multe țări din UE păstrând statutul de neplătitoare de TVA, ceea ce înseamnă costuri mai mici și mai puțină birocrație.

Plafonul din UE este de 100.000 de euro pentru firmele neplătitoare de TVA

Una dintre cele mai importante modificări propuse de Ministerul Finanțelor privește armonizarea regimului special pentru întreprinderile mici la nivel european. Până acum, micile companii puteau aplica scutirea de TVA doar în țara în care erau înregistrate. Directiva (UE) 2020/285 schimbă acest principiu, permițând aplicarea scutirii și în alte state membre, dacă sunt respectate anumite condiții.

Astfel, o firmă românească ce nu depășește plafonul anual de 100.000 de euro la nivelul Uniunii va putea solicita aplicarea regimului special și în alte state membre, atâta timp cât nu depășește plafonul local din țara respectivă. În oglindă, firmele mici din alte state vor putea beneficia de scutire și în România. Pentru acestea, ANAF va atribui un cod individual de identificare cu sufixul „EX”, care le confirmă dreptul de a opera sub regimul special.

Directiva (UE) 2022/542 aduce alte schimbări relevante. Ea clarifică modul de taxare pentru servicii culturale, educaționale, sportive sau de divertisment prestate online sau cu participare virtuală. De acum, TVA se va aplica în statul de consum – acolo unde clientul este stabilit sau își are reședința. Practic, se evită situațiile în care o firmă facturează servicii virtuale la cote diferite doar pentru că este stabilită într-un alt stat membru.

Regimul tranzitoriu

Un alt punct important privește regimul tranzitoriu. Companiile care, până la 1 septembrie 2025, depășesc plafonul vechi de 300.000 lei, dar nu și pe cel nou, de 395.000 lei, nu vor fi obligate să se înregistreze imediat în scopuri de TVA. Acestea vor putea solicita scoaterea din evidență și revenirea la regimul de scutire, dacă respectă condițiile privind cifra de afaceri din 2024 și 2025.

Beneficiile pentru mediul de afaceri sunt semnificative: reducerea birocrației, simplificarea conformării și eliminarea barierelor pentru firmele mici care își desfășoară activitatea peste granițe.

Conform Ministerului de Finanțe, această schimbare va încuraja comerțul transfrontalier și va oferi o mai mare flexibilitate întreprinderilor mici. În același timp, proiectul introduce mecanisme de raportare și control electronic, pentru a limita riscurile de fraudă și evaziune.

În esență, prin acest proiect de ordonanță, România își aliniază Codul Fiscal la standardele europene, aducând firmele mici mai aproape de piața unică digitală și fiscală a Uniunii Europene.

Principalele modificări din ordonanță

Proiectul de ordonanță propune modificarea mai multor articole din Codul Fiscal (Legea 227/2015), cu efecte directe pentru contribuabili:

  • Definiția întreprinderii mici este clarificată: o persoană impozabilă ce aplică regimul special de scutire prevăzut de art. 310 sau 310^2. Pragul pentru firmele stabilite în România rămâne de 395.000 lei cifră de afaceri anuală.
  • Reguli de înregistrare: firmele care depășesc plafonul trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA imediat. În caz de întârziere, ANAF va face înregistrarea din oficiu, stabilind obligațiile de plată retroactive.
  • Introducerea articolelor 310^1 și 310^2: acestea reglementează modul în care firmele românești pot aplica scutirea în alte state membre și, respectiv, firmele străine pot aplica scutirea în România. Ambele articole stabilesc criterii clare privind plafonul unional de 100.000 euro și obligația notificării autorităților fiscale.
  • Noi reguli pentru servicii virtuale: TVA-ul se aplică în statul unde se află consumatorul, nu unde este stabilit furnizorul. Astfel, târgurile, expozițiile sau cursurile online vor fi impozitate la locul clientului.
  • Regularizarea TVA: companiile care trec de la regimul special la cel normal vor fi obligate să ajusteze facturile și avansurile emise anterior. Beneficiarii vor putea deduce TVA-ul doar după emiterea facturilor de corecție.
  • Simplificarea pentru întreprinderile mici din alte state UE: acestea nu vor fi obligate să se înregistreze în România, dacă aplică regimul special. Nu vor avea drept de deducere a TVA, dar nici obligația depunerii de deconturi lunare.
  • Perioada tranzitorie 2025–2026: firmele care au depășit plafonul de 300.000 lei înainte de septembrie 2025, dar nu și pe cel de 395.000 lei, pot reveni la regimul de scutire prin cerere depusă la ANAF.

Ordonanța prevede și obligații clare de raportare: firmele românești care aplică scutirea în alte state UE vor depune trimestrial la ANAF situații centralizate cu toate operațiunile efectuate. Totodată, ANAF va administra electronic aceste notificări și va comunica codurile individuale de identificare în termen de 35 de zile lucrătoare.

Intrarea în vigoare este prevăzută pentru 1 septembrie 2025, iar în termen de 30 de zile ANAF trebuie să emită ordinele necesare pentru aplicarea procedurilor.

 

Sursa: Termene.ro

Stirile Punctul

Guvernul a aprobat legea de plată a pensiilor private. Românii vor putea retrage inițial 30% din sumă, iar restul va fi eșalonat pe 8 ani

Guvernul a aprobat joi legea de plată a pensiilor private, așteptată de 17 ani. Varianta adoptată prevede că românii vor putea retrage inițial 30% din suma acumulată, iar restul va fi eșalonat pe 8 ani, conform informațiilor Economedia. Prima variantă prevedea o retragere inițială de 25% și o eșalonare…
Citește articolul complet

Stirile Punctul

Proiectele sunt blocate la aeroportul din Cluj și depind de devierea Someșului

Aeroportul din Cluj și-a asumat o strategie prin care vrea ca în anul 2045 să se ajungă la 10 milioane de pasageri. Președintele Consiliului Județean Alin Tișe a anunțat că unul dintre proiectele prioritare pentru a atinge respectiva cifră include  prelungirea pistei la 3400 de metri, proiect care depinde de devierea Someșului, în prezent blocat la Ministerul Mediului care nu a alocat niciun leu în 2025, transmite Actualdecluj.ro. 

Potrivit declarațiilor făcute de Alin Tișe, Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj va fi reorganizat și transformat din regie în societate pe acțiuni, în luna septembrie, măsura fiind absolut necesară pentru atingerea unui număr de 10 milioane de pasageri în 2045.
Citește articolul complet

PontmarosStirile Punctul

Sindicatele din Mureș protestează împotriva politicilor economice și sociale ale Guvernului

Câteva zeci de sindicaliști de la cele mai importante confederații sindicale din țară au protestat astăzi în fața Prefecturii împotriva politicilor sociale și economice promovate de actualul Guvern al României.

Manifestația a avut ca scop principal apărarea drepturilor lucrătorilor activi și ale pensionarilor, sindicalele cerând respect și demnitate pentru cei care contribuie sau au contribuit o viață întreagă la dezvoltarea economică a țării. „Ne-am manifestat azi PENTRU demnitate și respect față de cei ce muncesc și față de cei ce au muncit o viață”, au declarat reprezentanții CNSLR-Frăția Mureș.

Sindicalele au avertizat că nu vor înceta acțiunile de protest dacă coaliția de guvernare nu va iniția un dialog real și eficient cu organizațiile sindicale. Mesajul principal al manifestanților a fost clar: „Tăiați din privilegii nu din salarii și pensii!”

Reprezentanții sindicali au anunțat că vor continua mobilizarea dacă nu vor primi răspunsuri concrete din partea autorităților guvernamentale privind preocupările exprimate.

Stirile Punctul

70.000 de târgumureșeni, peste jumătate din populația orașului, trăiesc cu zgomot peste limitele admise

Un studiu recent comandat de Primăria Târgu Mureș relevă o situație alarmantă privind poluarea fonică în oraș.

Analiza actualizată a hărții strategice de zgomot din municipiul Târgu Mureș, realizată în ianuarie 2025 arată că un număr impresionant de locuitori sunt expuși zilnic la niveluri de zgomot care depășesc limitele admisibile stabilite prin lege.

Mai exact studiul arată că 70.949 de persoane sunt expuse la un nivel de zgomot peste limita admisibilă de 56 dB(A) în timpul zilei, în timp ce 61.689 de locuitori suferă din cauza zgomotului peste 50 dB(A) în timpul nopții.

Situația devine și mai gravă când analizăm valorile de prag: 3.742 de persoane sunt expuse la niveluri de zgomot de peste 70 dB(A) în timpul zilei, iar 5.770 de târgumureșeni suportă zgomot de peste 60 dB(A) noaptea – niveluri considerate extrem de dăunătoare pentru sănătate.

Principala sursă de poluare fonică în Târgu Mureș este traficul rutier, în special pe arterele principale de circulație. Drumurile naționale DN13 și DN15, care traversează orașul, contribuie semnificativ la această problemă.

Vestea bună: școlile și spitalele sunt protejate

Un aspect pozitiv al studiului este că nu există școli sau spitale expuse la niveluri de zgomot peste valorile de prag, ceea ce sugerează că instituțiile publice importante au fost amplasate în zone mai puțin afectate de poluarea fonică.

De asemenea, zgomotul industrial nu pare să fie o problemă majoră în prezent. Studiul nu a identificat persoane expuse la niveluri periculoase de zgomot din această sursă.

Cercetarea a fost realizat în conformitate cu Legea nr. 121/2019 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiant și cu Directiva Europeană pentru realizarea hărților de zgomot. Documentul servește ca bază pentru elaborarea unui plan de acțiune pentru reducerea poluării fonice în oraș.

PontmarosStirile Punctul

Topul celor mai mari salarii din România

Angajații din IT nu mai sunt cei care încasează cele mai mari salarii medii nete din România, aceștia fiind înlocuiți de cei care acivează în industria de fabricare a petrolului (12.656 de lei). Pe locul al treilea, conform informațiilor de la INS, se situează angajații angrenați în activități de editare, care încasează un salariu mediu lunar de 11.542 de lei. Iată cum arată cele mai mari salarii din România.

Nr. crt.Domeniu de activitateSalariu mediu net
(RON)
1.Fabricarea produselor de cocserie și rafinare a țițeiului12.656
2.Servicii în tehnologia informației11.957
3.Activități de editare11.542
4.Informaţii şi comunicaţii10.884
5.Transporturi aeriene10.420
6.Extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale10.420
7.Intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii9.861
8.Intermedieri financiare şi asigurări9.507
9.Activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale)9.349
10.Fabricarea produselor din tutun8.861

Topul celor mai mici salarii din România. Oamenii care ne servesc mâncarea la restaurant, cei mai prost plătiți

Cele mai mici salarii din România rămân în continuare cele obținute de angajații din industria opsitalității, din hoteluri și restaurante. Salariul mediu net în acest sector nu a depășit 3.367 de lei, în luna iunie, potrivit INS. Și angajații care lucreză în industria textilă încasează, în medie, nu mai puțin de 3.442 de lei lunar. Iată care sunt domeniile care se află la coada clasamentului.

Nr. crt.Domeniu de activitateSalariu mediu net
(RON)
1.Hoteluri și restaurante3.367
2.Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte3.442
3.Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite3.772
4.Fabricarea de mobilă3.796
5.Tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor3.937
6.Activităţi de poştă şi de curier3.964
7.Fabricarea produselor textile3.995
8.Alte activităţi de servicii4.057
9.Industria alimentară4.126
10.Alte activităţi industriale n.c.a.4.287

Sursa: INS

PontmarosStirile Punctul

Președintele României participă la 2 reuniuni internaționale de la baza militară din Târgu Mureș

Președintele României, Nicușor Dan, s-a aflat marți la Târgu Mureș, unde a vizitat Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale (CFOS), una dintre cele mai importante unități militare de elită din țara noastră. De la sediul acestei structuri militare specializate, șeful statului a participat la două videoconferințe extrem de importante în contextul internațional.

În cursul după-amiezii, la ora 13:00, președintele a luat parte, în format videoconferință, la reuniunea „Coaliției de Voință” (Coalition of the Willing), urmată la ora 14:00 de videoconferința membrilor Consiliului European, convocată de președintele António Costa.

Stirile Punctul

O autostradă neîntreruptă va lega Budapesta de Marea Adriatică, din septembrie

După aproape două decenii de construcție, Croația a finalizat ultimul tronson al autostrăzii sale către Marea Adriatică, marcând o etapă importantă în realizarea mult așteptatei autostrăzi care leagă Budapesta de coastă prin Sarajevo, relatează Hungary Today.

Tronsonul până la granița cu Ungaria este acum finalizat, astfel că segmentul croat rutier se poate deschide oficial în această toamnă. Cu toate acestea, părți din secțiunea bosniacă sunt încă în curs de dezvoltare și nu respectă încă standardele de autostrăzi expres.

Ultima secțiune dintre autostrada M6 din Ungaria și autostrada croată A5 a fost finalizată. Această extindere va deschide posibilitatea de a călători de la Budapesta prin Beli Manastir (Pélmonostor) și Osijek (Eszék) pe partea croată până la Marea Adriatică, doar pe autostradă. Timpul de călătorie între Osijek și Budapesta va fi astfel redus la două ore.

Mai multe pe Hotnews.ro

Stirile Punctul

Întâlnirile romantice nu ocupă un loc principal pentru multe persoane din Generația Z

Persoanele din generația Z nu mai pun în prim-plan întâlnirile romantice, din cauză că se confruntă cu un cost ridicat al vieții, datorii tot mai mari la împrumuturile pentru studenți și instabilitate pe piața muncii. Astfel, acestea încep să fie o povară financiară, potrivit Market Watch. 

Datele privind obiceiurile de cheltuieli oferă o imagine asupra modului în care mentalitatea tinerilor cu privire la întâlniri s-a schimbat. Aproximativ 53% dintre bărbați și 54% dintre femei cu vârste între 18 și 28 de ani nu cheltuiesc niciun dolar pe lună pentru întâlniri, conform unui raport recent al Bank of America privind sănătatea financiară a adulților din Generația Z.

Acest lucru este cauzat, probabil, de faptul că Generația Z are o abordare diferită față de întâlniri, comparativ cu generațiile anterioare atunci când membrii lor se aflau în intervalul de vârstă în care se află acum Gen Z, spun experții. Odată cu schimbările generate de pandemie în modul în care oamenii socializează, alături de presiunile economice care au alimentat o reducere a cheltuielilor tinerilor, întâlnirile au trecut pe un plan secund pentru o parte semnificativă din Generația Z. În schimb, mulți prioritizează siguranța economică înainte de a se grăbi să își găsească un partener, să se căsătorească, să aibă copii și să cumpere o locuință, comparativ cu generațiile trecute, care atingeau, de obicei, aceste repere mai devreme în viață.

Scena întâlnirilor pentru Gen Z a fost modelată de aplicațiile de dating, rețelele sociale și inteligența artificială generativă într-un mod pe care generațiile anterioare nu l-au experimentat, în timp ce o perioadă de izolare forțată în timpul pandemiei de coronavirus a accentuat dependența tinerilor de conexiunile online, ceea ce, la rândul său, a modificat modul în care se conectează. Un raport Hinge din 2024 a constatat că Gen Z are cu 50% mai multe șanse decât milenialii să întârzie să răspundă la un mesaj de la un potențial partener pentru a evita să pară prea dornici, și mai mult de jumătate dintre cei chestionați au spus că teama de respingere i-a împiedicat să urmărească o posibilă relație.

Pe lângă presiunile financiare, pandemia de COVID-19 a accelerat tendința tinerilor de a se îndrepta către spațiile online pentru conexiuni. Deși acest lucru a însemnat uneori activități solitare, cum ar fi vizionarea compulsivă de seriale, a condus, de asemenea, la o mai mare dependență de comunitățile online pentru a menține legăturile sociale în timpul carantinei. Un studiu al Pew Research Center a constatat, de exemplu, că adulții sub 30 de ani aveau cele mai mari șanse să spună că rețelele sociale i-au ajutat să rămână conectați cu prietenii și familia în timpul pandemiei.


Citește articolul complet

Aquaserv

Se sistează apa în mai multe localități din județul Mureș

Compania AQUASERV S.A. anunţă consumatorii că, pentru executarea unor lucrări de mentenanță a sistemului de distribuţie, furnizarea apei va fi cu presiune scăzută și debit redus, posibil lipsă apă, în data de 20.08.2025, între orele 08:00-15:00 (estimare), în următoarele zone:•

Pârâul Crucii, Pogăceaua, Văleni, Fânațe, Tușinu, Sângeorgiu de Câmpie, Sânpetru de Câmpie, Vișinelu, Balda, Larga, Moruț, Sărmașu, Sărmășel, Sărmășel Gară.

Atragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca, pentru scurt timp, la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte. Recomandăm să se folosească apa doar în scopuri menajere până la limpezirea ei. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat.

Vă mulţumim pentru înţelegere.Compania AQUASERV S.A.Târgu Mureş

PontmarosStirile Punctul

De la caniculă, la colinde. O agenție din capitală promovează Târgu Mureș ca destinație de Crăciun 

Deși abia am ieșit din perioada de caniculă și mureșenii încă se răcoresc prin parcuri sau la terase, o agenție de turism din București a lansat deja prima ofertă pentru sărbătorile de iarnă, incluzând Târgu Mureșul ca destinație principală pentru Crăciun.

Auhero Travel a anunțat pe rețelele sociale un pachet turistic de 2 zile care include vizitarea Târgului de Crăciun din Târgu Mureș și cel din Brașov, programat pentru weekendul 6-7 decembrie 2025. Oferta, lansată cu aproape 4 luni înainte de perioada sărbătorilor, costă 645 de lei per persoană și necesită un grup minim de 30 de persoane.

„Târgu Mureș și Brașovul sunt gata pentru a primi colindători de Crăciun. Orașele au fost îmbrăcate feeric și arată superb”, se menționează în anunțul agenției, făcut în plină lună august. Pachetul include o noapte de cazare mic dejun, cină, transport cu autocarul sau microbuzul și ghid de turism. 

Inițiativa ne arată totuși încrederea operatorilor de turism în potențialul Târgu Mureșului ca destinație de sărbători, orașul fiind inclus în circuitele turistice naționale alături de Brașov și Sighișoara.

PontmarosStirile Punctul

Peste 1 milion de lei pagube, fondurile de vânătoare au recoltat sub jumătate din cota de urşi

Conducerea Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate – Direcţia Judeţeană de Mediu Mureş a anunţat, luni, că de la începutul anului au fost înregistrate 265 de dosare de despăgubire pentru pagubele produse de animale sălbatice, în special urşi, valoarea pagubelor ridicându-se la peste un milion de lei, în timp ce fondurile de vânătoare au recoltat mai puţin de jumătate din cota alocată.”Judeţului Mureş, pe Legea 242, i-au fost alocate, pe cele 37 de fonduri de vânătoare, un număr de 43 de exemplare de urs pentru recoltare pe nivel de prevenţie. Din păcate, până în prezent au fost recoltate doar 20 de exemplare, deşi toate autorizaţiile au fost emise în primele luni ale anului. Deci, totuşi, ţinând cont de numărul mare de pagube, de valoarea pagubelor, numărul de exemplare încă este foarte puţin recoltat, doar 20 de exemplare. Mi se pare chiar foarte puţin. Gestionarii fondurilor de vânătoare ar trebui să răspundă la această întrebare. Când avem probleme pe anumite UAT-uri, acel urs trebuie împuşcat. Nu trebuie să ne intereseze absolut nimic altceva. Am ajuns la 265 de dosare, situaţia la zi, iar valoarea pagubelor depăşeşte 1.000.000 lei (…). Anul acesta au fost raportate la Autoritatea de Mediu şapte capturi accidentale, şi anume un exemplar de urs ucis pe autostradă, două exemplare la Aluniş, un exemplar la Periş, un exemplar la Răstoliţa, un exemplar la Sovata şi un alt exemplar la Târnăveni. Capturi accidentale, deci urşi ucişi în urma accidentelor de tren, de maşină”, a declarat presei, luni, şefa Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate – Direcţia Judeţeană de Mediu Mureş, Cristina Pui.Referitor la informaţiile vehiculate în ultimele zile, cu privire la trei urşi descoperiţi morţi în acest an pe fondul Cinegetic 50 Crişeni din judeţul Mureş, după ce ar fi ingerat substanţe interzise la nivelul UE, şefa Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate – Direcţia Judeţeană de Mediu Mureş a precizat că instituţia nu a primit nicio informare în acest sens.”Ce vă pot spune că în baza legii 242 din 2024 a fost recoltat un exemplar, atât anul trecut, cât şi anul acesta pe acest fond de vânătoare (fondul Cinegetic 50 Crişeni din judeţul Mureş, n.r.), pe nivel de prevenţie (…). Nu deţinem date şi informaţii cu privire la evenimentul petrecut la începutul acestui an pe fondul cinegetic 50 Crişeni”, a precizat Cristina Pui.Ultimul urs descoperit mort a fost săptămâna trecută, pe malul pârâului Fiţcău, în zona Aluniş, şi a fost şi preluat de o unitate specializată pentru pentru eliminare.”Nu cunoaştem datele în urma căruia survenit decesul. În mod normal, gestionarul fondului de vânătoare te notifică, mergi, faci verificarea, întocmeşti declaraţia, exact ca la o captură accidentală, după care cadavrul se preia de unitatea specializată pentru eliminare”, a mai spus şefa Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate – Direcţia Judeţeană de Mediu Mureş.Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a precizat, luni, pentru Agerpres, că există în lucru un dosar penal referitor la cei trei urşi găsiţi morţi pe fondul cinegetic 50 Crişeni, încă din luna ianuarie.”La data de 9 ianuarie 2025, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au fost sesizaţi, de către reprezentanţii unei asociaţii de vânătoare, despre faptul că, pe fondul cinegetic nr.50 Crişeni, au identificat cadavrele a trei urşi, precum şi a unei bovine. La faţa locului, s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Biroului pentru Protecţia Animalelor, Serviciului Criminalistic, precum şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Judeţean Mureş şi Direcţia Sanitar-Veterinară Mureş. Au fost identificate cadavrele animalelor în cauză, nefiind descoperite indicii ca acestea să fi fost împuşcate”, a precizat Biroul de Presă al IPJ Mureş.Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj, pentru stabilirea circumstanţelor care au condus la decesul urşilor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara. AGERPRES

Stirile Punctul

Amenzi uriașe pentru construcțiile din curte

Amenzi uriașe, de până la 100.000 lei pentru românii care construiesc garaje, șoproane, grajuri sau depozite fără autorizație de la primărie. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege privind reforma administrației publice locale, proiect aflată în dezbatere publică.
Dacă până acum construirea de garaje, garduri, anexe ori grajduri era considerată de legea autorităților locale o abatere minoră, iar sancțiunile erau mai mult de formă, acum Guvernul are în dezbatere publică, odată cu reforma primăriilor, și acest gen de abatere, arată Digi 24.

Pentru situațiile în care autorizația de construire există, dar nu este respectată, cuantumul amenzilor este cuprins între 5.000 și 20.000 lei, iar pentru refuzul de a lăsa organele de control pe proprietate al amenda fixă propusă este de 10.000 de lei

Citește articolul complet

PontmarosStirile Punctul

Măsuri ample față de firme: acționarii nu mai pot lua dividende dacă activul net e sub jumătate din capitalul social subscris

Ministerul Finanțelor a publicat joi seară proiectul privind doilea pachet de măsuri fiscale, iar acesta include schimbări ample față de firmele decapitalizate.

Sancțiuni dacă nu sunt regularizate împrumuturile acordate acționarilor cu dividendele de încasat

Se propune reducerea fenomenului de decapitalizare a societăților din România, prin amendarea legii societăților, cu prevederi care vizează următoarele aspecte:
– interdicția pentru societățile care distribuie trimestrial dividende, de a acorda acționarilor/asociaților/altor persoane afiliate definite de Codul fiscal, avansuri sau împrumuturi, până la regularizarea diferențelor rezultate din distribuirea dividendelor în cursul anului;
– introducerea răspunderii solidare a administratorului și a acționarului/asociatului care a beneficiat de plata de dividende interimare, dar nu le-a regularizat, în cazul societăților care au distribuit trimestrial dividende și au acordat avansuri sau împrumuturi acționarilor/asociaților/altor persoane afiliate definite de Codul fiscal, fără să le regularizeze;
– introducerea de contravenții pentru societățile care au distribuit trimestrial dividende și au acordat avansuri sau împrumuturi acționarilor/asociaților/altor persoane afiliate definite de Codul fiscal, fără să le regularizeze.

Sancțiunea, constând în amendă în cuantum de cel puțin 5.000 lei, urmează să fie aplicată de MF și ANAF.

De asemenea, se propune ca distribuirea de dividende din profitul exercițiului financiar curent pentru societățile care, pe baza situațiilor financiare anuale, aprobate potrivit legii, au o valoare a activului net sub jumătate din valoarea capitalului social subscris, să poată fi efectuată numai după reîntregirea activului net la valoarea minimă prevăzută de lege.

Conversia creanțelor acționarilor/asociaților în acțiuni/părți sociale, în cazul societăților care au o valoare a activului net sub jumătate din valoarea capitalului social subscris, înregistrează datorii față de acționari/asociați rezultate din împrumuturi sau alte finanțări acordate de aceștia și nu își reconstituie în termenul prevăzut de legea societăților, activul net până la nivelul unei valori cel puțin egale cu jumătate din capitalul social subscris.

Citește articolul complet

PontmarosStirile Punctul

Guvernul majorează impozitele pentru câștigurile din tranzacții bursiere, prin noul pachet de măsuri fiscale

Ministerul Finanțelor a publicat proiectul privind al doilea pachet de măsuri fiscale. Acesta include o prevedere prin care se majorează impozitele pentru tranzacțiile bursiere. Se propune majorarea cotelor de impozit aplicabile veniturilor sub forma câştigurilor din transferul titlurilor de valoare şi din operaţiuni cu instrumente financiare derivate, efectuate prin entităţile prevăzute de lege, astfel:

  • cota de 1% aplicabilă fiecărui câştig din transferul titlurilor de valoare/fiecărui câştig din efectuarea de operaţiuni cu instrumente financiare derivate care au fost dobândite şi înstrăinate într-o perioadă mai mare de 365 de zile, inclusiv, de la data dobândirii se majorează la 2%;
  • cota de 3% aplicabilă fiecărui câştig din transferul titlurilor de valoare/fiecărui câştig din efectuarea de operaţiuni cu instrumente financiare derivate care au fost dobândite şi înstrăinate într-o perioadă mai mică de 365 de zile, de la data dobândirii se majorează la 4%.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Baza anuală de calcul al CASS pentru veniturile din activităţi independente ar putea urca la 90 de salarii minime

Ministerul Finanţelor propune majorarea plafonului maxim al bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cazul persoanelor fizice care obţin venituri din activităţi independente, de la 60 de salarii minime brute pe ţară garantate în plată, la 90 de salarii minime brute pe ţară, pentru veniturile realizate începând cu data de 1 ianuarie 2026, transmite Agerpres.

Propunerea este inclusă în proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicat joi.

La stabilirea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate, în limita plafonului anual de 90 de salarii minime brute pe ţară garantate în plată, se ia în calcul valoarea salariului minim brut pe ţară stabilit prin hotărâre a Guvernului, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului de realizare a venitului, indiferent dacă în cursul aceluiaşi an se utilizează mai multe valori ale salariului minim brut pe ţară, precizează iniţiatorii proiectului de act normativ.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Descoperiți liniștea și frumusețea Mănăstirii Mărcuș din județul Covasna

Vă invităm să descoperiți liniștea și frumusețea Mănăstirii Mărcuș, un loc de rugăciune și suflet curat, aflat în mijlocul naturii din Dobârlău 🌿.

Cu o biserică pictată cu har, un altar de vară și chilii primitoare, mănăstirea este un loc unde vă puteți regăsi pacea interioară 🕊️. Petreceți clipe de reculegere și bucurie duhovnicească în acest colț de rai 🙏💛.

ℹ️ Mai multe informații 👉https://visitcovasna.com/ro/places/manastirea-marcus

PontmarosStirile Punctul

România și Ungaria, cele mai slabe creșteri economice din regiune

Creșterea economică anuală a României din trimestrul al doilea a fost la jumătate față de așteptările analiștilor și cea mai redusă din regiune, alături de cea a Ungariei.

A surprins însă creșterea secvențială, ajustată de Statistică, evoluție care însă nu poate fi explicată de economiști până la publicare datelor detaliate.

Erste a redus estimarea de creștere economică pentru 2026 și vede riscuri și pentru prognoza pe actualul an. Dinamica anuală a produsului intern brut a fost de 0,3% în trimestrul al doilea, sub consensul analiștilor chestionați de Bloomberg, care plasa dinamica la 0,6% pe an.

În regiune, economia Poloniei a crescut cel mai rapid, cu 3,4% anual. Date bune de creștere au înregistrat și Croația (2,9%), Cehia (2,4%) și Serbia (3,4%), în timp ce Ungaria (0,1%), România, Slovacia (0,4%) și Slovenia (0,7%) au fost codașe.

Datele semnal publicate azi de Statistică nu includ detalii privind sursele creșterii, astfel că nu lasă loc de multe interpretări analiștilor.

„Creșterea de 0,3% în termeni anuali a fost în conformitate cu așteptările noastre, având în vedere dificultățile deja evidențiate de indicatorii de înaltă frecvență”, arată Ștefan Posea, economist la ING Bank România.

Dinamica

În ultimele luni, dinamica vânzărilor cu amănuntul a încetinit, pe fondul scăderii dinamicii salariale și a pesimismului tot mai acut al consumatorilor, sectorul serviciilor a avut evoluții mixte, în timp ce industria a înregistrat o ușoară îmbunătățire în termeni trimestriali, notează economistul ING. ING păstrează prognoza de creștere economică de 0,3% pentru acest an, „cu riscuri negative provenite dintr-o încredere mai scăzută a consumatorilor în viitor, echilibrată parțial de termenele stricte pentru investițiile publice și de creșterea treptată a productivității datorită modernizării continue a infrastructurii”.

Mai multe amănunte în articolul publicat de Profit.ro.

Sursa: Termene.ro

PontmarosStirile Punctul

Wizz Air lansează 15 rute din România

Wizz Air anunță cea mai importantă extindere a rețelei sale din țară de până acum pentru sezonul de iarnă din 2025.

Rute noi din România

RUTĂFRECVENȚĂDE LAÎNCEPÂND CU
București Otopeni – Berlinmarți, miercuri, joi, sâmbătă, duminică159 RON26 octombrie 2025
București Otopeni – Pragaluni, miercuri, vineri, duminică159 RON26 octombrie 2025
București Otopeni – Bordeauxmiercuri, duminică159 RON26 octombrie 2025
București Otopeni – Turkuluni, vineri99 RON27 octombrie 2025
București Otopeni – Faromarți, sâmbătă259 RON31 martie 2026
Cluj-Napoca – Marrakeshjoi, duminică259 RON26 octombrie 2025
Cluj-Napoca – Stockholm SkavstaIarnă: luni, vineriVară: joi, duminică99 RON27 octombrie 2025
Cluj-Napoca – Oslo Sandefjord TorpIarnă: marți, sâmbătăVară: luni, vineri99 RON28 octombrie 2025
Cluj-Napoca – Milano Malpensaluni, miercuri, vineri, duminică99 RON29 martie 2026
Iași – CopenhagaIarnă: luni, vineriVară: marți, sâmbătă159 RON27 octombrie 2025
Iași – Pragamarți, sâmbătă99 RON28 octombrie 2025
Iași – Valenciamarți, sâmbătă159 RON28 octombrie 2025
Iași – Pescaramarți, sâmbătă99 RON9 decembrie 2025
Milan Malpensa – Brașovmarți, joi, sâmbătă99 RON28 octombrie 2025
Roma Fiumicino – Brașovmarți, joi, sâmbătă129 RON27 ianuarie 2026

 

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Reacţia localnicilor din Praid, întorşi acasă după 3 luni de la evacuare

Localnicii evacuaţi din apropierea salinei Praid în urmă cu trei luni s-au întors la casele lor. Însă nu în orice condiții. Autorităţile au luat măsuri de siguranţă, în cazul unor pericole iminente. Starea de alertă a fost şi ea prelungită cu 30 de zile, iar întreaga zonă este în continuare supusă unor expertize.

Starea de alertă este, în continuare, în vigoare, iar autorităţile continuă să monitorizeze zona surpărilor. Sunt, însă, optimişti şi spun că situaţia este, momentan, sub control.

Şi pe şantier se lucrează încontinuu. Muncitorii au reuşit să devieze pârâului Corund printr-un sistem special de ţevi. Urmează și alte lucrări care să țină zona în siguranță. Deocamdată, se fac expertize pentru a putea continua proiectarea și apoi șantierul efectiv.

Vezi video pe Observator.TV

PontmarosStirile Punctul

Guvernul introduce o nouă taxă fixă de 25 de lei pe coletele sub 150 de euro din fluxurile extracomunitare, vizând livrările din platforme precum Shein, Temu și Aliexpress

Măsura, luată pentru a limita influxul de mărfuri din afara UE și a sprijinii comercianții locali

Guvernul introduce o nouă taxă fixă de 25 de lei pe fluxurile extracomunitare de colete în valoare de sub 150 de euro, vizând comenzi de pe platforme precum Shein, Temu și Aliexpress. 
Citește articolul complet

Stirile Punctul

Portretul financiar al tinerilor în 2025. Sebastian, 18 ani, din Târgu Mureș cheltuie 3.100 lei pe lună

Un studiu realizat de wall-street.ro în parteneriat cu ZBOR HUB Cluj relevă cum își gestionează banii tinerii din Transilvania. Între exemplele date este și cel al lui Sebastian, de 18 ani, din Târgu-Mureș, care are cheltuieli lunare de peste 3.000 lei.

Conform studiului publicat pe wall-street.ro, Sebastian din Târgu Mureș are un buget lunar impresionant pentru vârsta de 18 ani. Ca social media manager, câștigă între 2.500 și 3.250 lei lunar, cheltuind întreaga sumă pe diverse categorii: 1.250 lei pe vicii (ieșiri în oraș, băuturi, cluburi), 600 lei pe mâncare, 500 lei pe distracție (concerte, cinema etc.) și 250 lei pe haine și servicii de înfrumusețare.

Comparația cu centrele universitare din Transilvania

Studiul evidențiază diferențele semnificative între tinerii din diverse orașe din regiune. În Cluj-Napoca, la doar 100 km de Târgu Mureș, Mihai (21 ani) și Ioana (22 ani) au cheltuieli lunare de 2.750 lei, respectiv 1.900 lei.

Mihai, student la Științe Economice și analist financiar, reușește să economisească lunar, însă dintr-un venit total de 4.000 lei (salariu, plus bursă de merit). Ioana, studentă la sociologie în Cluj, are o abordare mai prudentă, având în vedere și veniturile mai reduse.

Impactul social media asupra independenței financiare

Cazul Sebastian ilustrează o tendință interesantă printre tineri, monetizarea activității pe rețelele sociale. „Schimbarea a venit odată cu faptul că am început să câștig bani din social media”, declară tânărul mureșean. Această nouă sursă de venit oferă flexibilitate și independență financiară timpurie, permițând tinerilor să își mențină un stil de viață confortabil fără să depindă atât de mult de părinți. 

Studiul wall-street.ro arată că tinerii cheltuiesc banii în principal pe mâncare, distracție și experiențe, iar economiile lipsesc aproape complet, reflectând o prioritizare mare a prezentului și o lipsă aproape totală de planificare.

PontmarosStirile Punctul

Chinezii din provincia Shanxi au aflat despre inițiative mureșene din domeniul energiei verzi și a turismului

Județul Mureș și provincia chineză Shanxi întrețin de 25 de ani o relație de parteneriat . Cu oczia vizitei unei delegații oficiale din provincia Shanxi, reprezentanții Consiliului Județean au reafirmat dorința de a continua colaborarea prin consolidarea relațiilor economice și culturale.

Delegația a fost condusă de domnul Zhang Chunlin, Președintele Comitetului Provincial Shanxi al Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez, căruia i-au fost prezentate proiectele importante ale Consiliului Județean Mureș din ultimii ani.

În cadrul întâlnirii au fost abordate mai multe subiecte, oaspeților le-au fost prezentate inițiative locale din domeniul energiei verzi și a turismului – două sectoare ce pot reprezenta baza dezvoltării colaborării dintre cele două regiuni.

PontmarosStirile Punctul

Târgu Mureș – în top 5 cele mai apreciate atracții pentru copii din România– analiză

 Unde se distrează cel mai bine copiii din România? 

Vacanța de vară încă nu s-a încheiat, iar părinții care nu au reușit încă să plece cu cei mici au în față o oportunitate ideală: minivacanța de Sf. Maria. Pentru a le ușura alegerea, ClubulCopiilor.ro a analizat mii de recenzii din Google Maps și a realizat topul celor mai apreciate atracții pentru copii din întreaga țară.

Clasamentul este împărțit în două categorii: locații-vedetă, consacrate, cu peste 5.000 de recenzii, și destinații în plină ascensiune, cu mai puțin de 5.000 de recenzii – o selecție care îmbină siguranța unor locuri deja consacrate cu farmecul unor experiențe mai noi, descoperite de tot mai mulți vizitatori.

În top au intrat doar atracțiile care propun activități dedicate copiilor – de la parcuri de aventură și experiențe în natură, la distracții acvatice și interacțiuni cu animale – și care au obținut cele mai mari evaluări pe Google Maps. În caz de egalitate la rating, prioritatea a fost acordată locațiilor cu cel mai mare număr de recenzii, un criteriu care indică atât popularitatea, cât și calitatea constantă a serviciilor.

Parcul Mini Transilvania din Băile Szejke, lângă Odorheiu Secuiesc, ocupă primul loc în topul celor mai bine cotate destinații pentru copii din România, fiind singurul parc tematic multicultural care reunește machete ale unor clădiri și monumente istorice din Transilvania.

În top 5 cele mai bine cotate atracții pentru copii din România, Grădina Zoologică Târgu Mureș impresionează cu un rating de 4,6 din peste 12.000 de recenzii pe Google Maps, vizitatorii lăudând spațiul generos, varietatea speciilor și atmosfera relaxantă, perfectă pentru o zi petrecută în familie.

Topul destinațiilor în ascensiune îi aduce în prim-plan pe favoriții publicului din ultima perioadă: Muzeul Trenulețelor Valentin Banciu din Hunedoara, Cyberjump Lujerului din București și Berryland din Țara Hațegului, trei locuri care au câștigat rapid inimile familiilor prin experiențe de calitate și activități pentru toate vârstele.

Rezultatele complete ale analizei noastre le puteți vedea accesând linkul de mai jos: https://www.clubulcopiilor.ro/cele-mai-bine-cotate-atractii-pentru-copii-din-romania/

PontmarosStirile Punctul

Delegație oficială din provincia chineză Shanxi în vizita la Târgu Mureș

La Târgu Mureș a sosit o delegație oficială din provincia chineză Shanxi.
Oaspeții noștri au fost impresionați de frumusețea aparte a Palatului Culturii și s-au bucurat de o surpriză specială la expoziția temporară a Muzeului Județean Mureș – Soldații de teracotă. Această descoperire arheologică de renume mondială – armata de teracotă a primului împărat chinez – face parte din patrimoniul istoric al provinciei Shanxi.

Suntem convinși că descoperirea reciprocă a culturilor și derularea proiectelor culturale comune contribuie la consolidarea relațiilor dintre națiuni și țări. Întâlnirea de ieri a întărit angajamentul nostru de a dezvolta, prin programe de schimb cultural, cooperarea dintre județul Mureș și provincia chineză parteneră Shanxi. a declarat președintele Consiliului Județean Mureș Peter Ferenc.

Stirile Punctul

CJSU a aprobat revenirea acasă a populației evacuate din zona Salinei Praid

Populația evacuată din zona Salinei Praid poate reveni acasă începând cu data de 13 august, a decis Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Harghita.

Potrivit unui comunicat transmis de Instituția Prefectului, CJSU Harghita a dezbătut și a aprobat, în ședința extraordinară de marți, ‘Procedura completă de monitorizare, alarmare și evacuare pentru revenirea în siguranță a populației în zona Salina Praid’, în elaborarea căreia s-au avut în vedere ‘recomandările experților internaționali în mecanica rocilor, existența sistemelor de monitorizare și propunerile specialiștilor din domeniile apelor, mineritului și situațiilor de urgență’.

Conform sursei citate, documentul stabilește mai mulți parametri pentru monitorizarea situației, respectiv ‘debitul pârâului Corund, salinitatea apei din mină, concentrația gazului metan din mină, cantitatea precipitațiilor, deplasările detectate de sistemul ATS, magnitudinea fenomenelor detectate de sistemul microseismic, mișcările vizibile ale terenului din zona pârâului Corund, formarea și propagarea de fisuri vizibile pe străzi, clădiri și elementele de infrastructură’.

Totodată, au fost stabilite pragurile de alarmare precum și cinci coduri de alertă locală (verde, galben, portocaliu, roșu, ‘gas’), în funcție de care activitatea economico-socială pe teritoriul comunei Praid se desfășoară în mod normal, populația este avertizată prin mijloace specifice, se fac pregătiri pentru evacuarea populației, iar ca măsură extremă se transmite prin intermediul aplicației RO-Alert mesajul de evacuare imediată, se mai arată în comunicatul Prefecturii.

Procedura aprobată stabilește instituțiile responsabile de aplicarea ei, fluxul informațional dintre acestea și populație, precum și modul de desfășurare a operațiunilor aferente fiecărui cod.

De asemenea, s-a mai aprobat ca posturile fixe de jandarmi care asigurau paza perimetrului să fie înlocuite de echipaje de patrulare.

‘Menționăm faptul că înainte de adoptarea procedurii, s-a realizat testarea cu succes a modului de acțiune a instituțiilor responsabile de aplicarea acesteia. Odată cu adoptarea procedurii s-a decis revenirea în siguranță a populației evacuate din zona Salinei Praid, începând cu data de 13 august 2025, ora 16, prevederile Hotărârii nr. 6/2025 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Harghita pentru evacuarea persoanelor din zona preconizată a fi afectată de surpări din zona Salinei Vechi fiind suspendate pe durata stării de alertă’, se mai arată în comunicatul citat. AGERPRES

Stirile Punctul

Sub 40% din cetăţenii români plătesc amenzile. În UE, rata este de 90%

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a explicat luni seară, în direct la Antena 3 CNN, de ce şoferii care nu îşi plătesc amenzile de circulaţie vor rămâne fără permis. „Sub 40% dintre cetăţeni îşi plătesc amenzile de circulaţie, în timp ce în UE proporţia plătirii amenzilor este de 90%”, a spus el.

„Proporţia de conformare la plata amenzilor de circulaţie în statele Uniunii Europene este de peste 90%. În România, acest procent este sub 40%. Este de peste 90%. În România, acest procent este sub 40%. Este o diferenţă enormă (…) Nu vor fi sancţionaţi cei care respectă astăzi legea. Nu vor suferi nici măcar cei care astăzi respectă legea, dar au încălcat o regulă de circulaţie. Nimeni nu este perfect, dar îşi plătesc amenda. Nu despre ei este vorba. E vorba despre cea mai mare a parte a cetăţenilor care astăzi nu-şi plătesc aceste amenzi de circulaţie. Trebuie să ai o măsură de constrângere”, a precizat ministrul Cseke Attila, potrivit Antena 3.

El a explicat că amenzile de circulaţie apar ca venit la primăria de domiciliu a cetăţeanului amendat, iar sumele restante sunt considerate ca debit. El a adăugat că permisul va fi reţinut dacă amenda nu va fi plătită în 90 de zile.

Citește articolul complet

Pontmaros

ONG din Iași, scrisoare deschisă pentru continuarea finanțării lucrărilor la autostrada A8 Târgu-Mureș-Iași-Ungheni

O organizație neguvernamentală din Iași, #HaiCăSePoate, a remis în această seară un document mai multor ministere (al Transporturilor, respectiv al Investițiilor și Proiectelor Europene), dar și unor instituții de stat cu responsabilități în domeniul infrastructurii rutiere (CNAIR și CNIR), prin care cere continuarea finanțării lucrărilor de construcție ale autostrăzii Unirii A8 (Târgu-Mureș-Iași-Ungheni), respectiv autostrada Moldovei A7.

ONG-ul menționat e condus de Irinel Bucur și-l are între membrii fondatori pe Cătălin Urtoi, un cunoscut activist civic pro-infrastructură, care de aproximativ patru ani lucrează la Compania Națională de Investiții Rutiere, unde a deținut chiar funcția de președinte al Consiliului de Administrație. Deocamdată, dl Urtoi e membru al CA în această instituție, responsabilă de derularea contractelor la autostrada Unirii A8. Și un militant fervent pentru conectarea Moldovei, prin autostrăzi, de Transilvania și de Muntenia.

”Astăzi am înmânat acest document, personal, Ministrului Transporturilor, Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Directorului General CNAIR și Directorului General CNIR.  Mâine voi continua la Ministerul Apărării, Ministerul de Finanțe, Ministerul Mediului, Senat, Camera Deputaților, Premier și Președinție…

A bloca cele două proiecte după 35 de ani de speranță și după ani buni în care s-a finalizat Studiul de Fezabilitate cu Acordul de Mediu, înseamnă o desconsiderare a celor care trăiesc și muncesc în regiunea Moldovei, dar și în județele Mureș și Harghita. Am învățat în acești patru ani de când sunt la București, că perseverența, munca de teren și informarea susținută de un discurs rezonabil și argumentat, pot da rezultate pozitive.

De aceea merg înainte, alături de colegii de la asociația #HaiCaSePoate, având convingerea că aceste două proiecte, A7 și A8 vor fi realizate într-o perioadă rezonabilă de timp…

Termenul rezonabil este 2030-2032 pentru ambele proiecte, dar pentru asta nu trebuie ca în acest moment Guvernul României să blocheze cele două proiecte!

Sunt soluții financiare rezonabile de a finanța cele două proiecte și de a continua aceste două investiții, fără a le bloca și fără a afecta bugetul național cu sute de milioane de euro, în această perioadă!

Aceste proiecte trebuie să meargă înainte cu etapa licitațiilor (vezi Moțca-Leţcani-Ungheni și Suceava-Siret), a exproprierilor (vezi Miercurea Nirajului – Leghin), a proiectării (vezi Miercurea Nirajului-Leghin și Pașcani-Suceava) și a execuției (vezi Miercurea Nirajului-Tg. Mures și Leghin-Moţca)

Viitorul nu se așteaptă, viitorul se construiește!”, a transmis asociația #HaiCăSePoate”.

De 8 ani mă lupt pentru A7 și A8

”Am 61 de ani și de opt ani de zile mă lupt pentru aceste două autostrăzi”, a declarat, pentru Punctul, Cătălin Urtoi.

”În acest moment toate licitațiile pe A7 și A8 sunt în desfășurare pe „clauza suspensivă”, procedură care NU garantează că după finalizarea licitațiilor, aceste contracte de proiectare și execuție vor putea fi semnate.

Este adevărat că prin această procedură s-au depășit niște blocaje, dar este foarte important ca aceste proiecte să fie incluse/prinse în programe europene gen:

1. Programul Transport 2021-2027

2. Noul Program Transport 2028-2034 (dacă va fi acceptat de către Comisia Europeană)

3. Programul RE-Arm – Mobilitate Militară, dacă aceste proiecte vor fi acceptate de către UE. Aici ține și de negocierile pe care România le va avea inclusiv cu NATO, nu doar cu cei de la Comisia Europeană!”

Nu prea ne trebuie bani europeni

Întrebat ce șanse sunt ca A7 și A8 să fie finalizate în termen rezonabil, Cătălin Urtoi a spus că ”mereu am fost un optimist”.

De menționat că, din cauza tărăgănării la nesfârșit a licitațiilor și a procedurilor birocratice, aproape toate secțiunile autostrăzii Târgu-Mureș-Iași au pierdut finanțarea prin PNRR. Termenul limită dat de organismele europene, august 2026, nu mai poate fi respectat.

Au mai rămas în discuție doar loturile din capetele autostrăzii Unirii, adică Târgu-Mureș-Miercurea Nirajului și Leghin-Moțca (Târgu-Neamț). Însă și aici ritmul lent de lucru al constructorilor face puțin probabilă încadrarea în termenele PNRR, fapt despre care Punctul a mai scris, recent. Așa că alți bani europeni sunt ca și duși pe apa Sâmbetei. Sau a Mureșului, ori a Nirajului, cum doriți.

 Sorin Simion

Stirile Punctul

Şase şcoli şi o grădiniţă din Mureș, integrate în alte unităţi de învăţământ în urma comasării

Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Mureş a comunicat, marţi, decizia comasării a şase şcoli şi a unei grădiniţe prin integrarea acestora în alte unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, dintre care trei în Sighişoara, două în Târgu Mureş şi câte una în municipiile Târnăveni şi Reghin.

Potrivit Hotărârii nr. 20 din 11 august 2025 a Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean postată, marţi, pe site-ul IŞJ Mureş, în municipiul Târgu Mureş, Liceul Tehnologic „Avram Iancu” va rămâne unitate de învăţământ cu personalitate juridică, iar Liceul Tehnologic „Traian Vuia” va deveni structură a acestui liceu. De asemenea, Şcoala Gimnazială nr. 7 va integra în structura sa Grădiniţa cu Program Prelungit „Manpel”.

La Sighişoara, Şcoala Gimnazială „Miron Neagu” devine structură a Liceului Tehnologic nr. 1, Şcoala Gimnazială „Radu Popa” devine structură la Liceului Teoretic „Joseph Haltrich”, iar Şcoala Gimnazială „Zaharia Boiu” devine structură la Colegiului Naţional „Mircea Eliade”.

La Reghin, Şcoala Gimnazială „Nicolae Gheorghe” devine structură a Şcolii Gimnaziale „Florea Bogdan”, în timp ce în Târnăveni, Liceul Tehnologic rămâne unitate de învăţământ cu personalitate juridică, iar Şcoala Gimnazială nr. 3 devine structură a acestuia.

Potrivit documentului postat pe site-ul IŞJ Mureş, unităţile de învăţământ preuniversitar de stat reorganizate nu se mai încadrează în prevederile articolului 16 coroborate cu prevederile articolului 23, alineatul 1-3, litera a, din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin aceeaşi hotărâre, Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş a aprobat constituirea Comisiei judeţene pentru verificarea funcţionării formaţiunilor de studiu de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar. AGERPRES