Medalia ediției a 11-a a Transilvania Bike Trails, inspirată din simbolurile vecinătăților din Saschiz
Medalia ediției a 11-a a Transilvania Bike Trails Race 2025, un concurs MTB cu startul și finișul la Saschiz, al cărui scop este promovarea satelor săsești și a rețelei de trasee de bicicletă care leagă satele săsești din zona Târnava Mare cu Sighișoara, este inspirată din simbolurile vecinătăților săsești consacrate în această localitate.
Evenimentul Transilvania Bike Trails Race este organizat de Fundația ADEPT Transilvania și NoMad Merida Multisport, în perioada 13-17 august, va cuprinde tururi culturale în localitățile Viscri, Mesendorf, Bunești, Criț, Coașterf și Sachiz, concursul de Mountain Bike, fiind programat în data de 16 august.
‘La începuturi am avut niște potcovioare care erau făurite de meșterii locali. În ultimii ani ne-am orientat spre simbolurile locale din Saschiz, inclusiv semnele de vecinătate. Semnul de vecinătate era plăcuța pe care o duceau sașii cu mesajele în vecinătăți. Adică președintele vecinătății transmitea un mesaj, iar cel care ducea mesajul trebuia să prezinte acest semn. Atunci când mesajul era transmis tuturor membrilor vecinătății, mesagerul se întorcea cu semnul sau plăcuța, semn că se încheia bucla comunicării. Acesta era semnalul că toată lumea e informată. De ce ne-am gândit la aceste medalii? Pentru că și întrecerea noastră este o buclă, iar cel ce primește această medalie înseamnă că a terminat circuitul. Pe acest semn de vecinătate în formă de inimă este înscris un mesaj din Biblie: ‘Dumnezeu este cu noi!’. Racing Day, deci cursa propriu-zisă, este în data de 16 august, în 17 este cursa pentru copii, iar restul sunt tot felul de de activități culturale. În fiecare ediție am avut câte un model de medalie, singurul an în care nu am putut organiza a fost în 2020, în pandemie’, a declarat, luni, pentru AGERPRES, reprezentantul Fundației ADEPT Transilvania, Ben Mehedin.

Într-o postare pe pagina de Facebook a Transilvania Bike Trails Race se arată că încă o medalie-bijuterie se adaugă la colecția de cinci, inspirate din istoria semnelor de vecinătate din satele săsești, cea mai veche mențiune fiind din anul 1498.
‘De data aceasta, sursa inspirației este un însemn vechi, de lemn ornamentat, care a circulat câteva sute de ani, până în perioada comunistă. Prin aceste însemne, pe care le-am reinterpretat în forma unor medalii, se transmiteau veștile către ceilalți frați de vecinătate din satele săsești, astfel încât aceștia să se poată ajuta reciproc. Această formă democratică de organizare și sprijin comunitar a dispărut în perioada comunistă, din cauza colectivizării forțate, a trimiterii în lagărele rusești a tinerilor sași și, ulterior, a vinderii sașilor de către regimul comunist român către statul german’, se arată în postare.

Culorile medaliei sunt inspirate, de asemenea, din patrimoniul săsesc, ‘reflectând albastrul caselor și galbenul câmpurilor’.
Pe spatele medaliei este înscris: ‘Concurs de Mountain Bike în inima Transilvaniei printre sate și fortificații medievale, coline, păduri și pajiști de mare importanță naturală’. De asemenea, panglica va reflecta și ea biodiversitatea variată a locului, fiind colorată cu fluturii, păsările și florile zonei.
‘Biodiversitate renumită cuprinsă și în Transylvanian Florilegium, cadoul oferit de Regele Charles al III-lea României cu ocazia celor 100 de ani de la crearea Statului Român modern, carte pe care o puteți regăsi la caza muzeu, din Viscri, a Regelui Charles. Cartea cu coperți aurite care costă aproape 15 mii de euro’, se arată în postarea de pe Transilvania Bike Trails Race.

Întrucât simbolul săsesc după care sunt confecționate medaliile este în formă de inimă, organizatorii Transilvania Bike Trails Race au decis să provoace participanții și la un concurs de fotografii cu inimile descoperite pe clădiri, porți, porturi, picturi, sculpturi etc. din localitățile traversate de TBT Race.
‘La fiecare pas, prin satele săsești de la TBT Race, găsești inimioare încrustate în cele mai neașteptate locuri. Unele făcute acum câteva sute bune de ani. La tururile culturale (și mai puțin în timpul concursului) nu uitați să vă uitați chiar și pe pereți după aceste indicii ale lucrurilor făcute bine, în trecut, din inimă, chiar în inima Transilvaniei cu aceeași pasiune cu care facem noi concursul pentru voi. Poate le fotografiați și ni le trimiteți. Sigur o să avem concurs pe tema inimioarelor mai mult sau mai puțin ascunse’, au menționat organizatorii pe Facebook. AGERPRES/










