succes

O absolventă de Matematică, devenită de-a lungul anilor coordonator al departamentului IT într-o importantă multinaţională din România, Irina Lazăr, a decis brusc să-şi abandoneze cariera de o viaţă în lumea cifrelor şi să se dedice unei pasiuni profund înrădăcinate în sufletul ei: gastronomia.

Momentul de cotitură din viaţa Irinei l-a reprezentat pandemia de COVID-19, atunci când, pe fondul lockdown-ului şi al muncii de la domiciliu, pasiunea ei pentru gătit s-a manifestat în întreaga ei splendoare, preparând şi reinventând reţete tradiţionale, alături de cei patru copii ai săi.

Acela a fost momentul în care Irina a decis să abandoneze viaţa de corporatist în favoarea bucătăriei, să se autoperfecţioneze, să studieze, să urmeze cursuri pentru a deveni chef şi chiar să deschidă un restaurant la Târgu Mureş.

Mai mult decât atât, toate reţetele experimentate în perioada pandemiei, începând cu pâinea de casă, fasolea bătută, ciorba de lobodă şi terminând cu coliva, au fost cuprinse într-o inedită „Carte de Iubire în Bucate”, în spatele fiecărei reţete fiind expusă câte o poveste de natură personală.

„Pasiunea mea pentru gătit s-a născut dintr-o nevoie disperată de evadare, un strigăt lăuntric mut, o dorinţă de spargere a tuturor limitelor în care m-am încorsetat atâta vreme muncind în lumea cifrelor, a deadline-urilor, a şabloanelor, a şirurilor booleene, a meeting-urilor cu limbaj de lemn rigid şi depersonalizant, a ‘kind reminder’-urilor. O lume pe care o iubeam în sine, dar care nu îmi oferea cadrul de a mă exprima la modul artistic cum aş fi simţit eu. La început am crezut că este o nebunie care a venit odată cu primul lockdown şi care, gândeam eu, este reacţia corpului/ sufletului/ minţii mele la ideea de a sta închis în casă, arestat la domiciliu. Apoi am crezut că este o obsesie pentru că mă culcam în gând cu o idee, cu imaginea unei farfurii, alteori cu nişte culori sau cu combinaţii de texturi, visam toată noaptea cum aş putea să transform eu toate astea în ceva nemaipomenit. Mă trezeam în zori (cu mult înainte să îmi încep programul corporate) şi dădeam viaţă în farfurie visului care mă chinuise toată noaptea… Apoi o luam de la capăt. Îmi terminam ziua cu gândul pătimaş la creaţia mea de a doua zi şi tot aşa”, a arătat Irina Lazăr, în prefaţa scrisă la „Cartea de Iubire în Bucate”.

Fosta IT-istă devenită chef ne-a spus că multe dintre reţetele cuprinse în carte sunt de factură sentimentală şi că, iniţial, şi-a propus ca aceste gânduri din spatele reţetelor să le păstreze doar pentru copiii ei.

„Tot ce e scris aici era scris într-o manieră personală şi mă gândeam să o păstrez pentru copii, pentru amintirea reţetelor pe care le-am conceput împreună. Pe parcursul unui an am gătit împreună cu copiii, am povestit reţetele şi am văzut istoriile din spatele acestor reţete, pentru că multe dintre ele sunt de factură sentimentală, sunt legate de tradiţii, de originile mele – eu fiind din partea de sud a ţării. Văzând ce material vast s-a adunat, inclusiv fotografiate, la sugestia unei prietene, am decis să le valorificăm. Aici am cuprins peste 100 de reţete, erau mult mai multe, dar a trebuit să fac un triaj pentru că tot ce conţine cartea, plus ce am dat la o parte, înseamnă munca mea de vreo doi ani. Cei doi ani de pandemie în care a trebuit să-mi desfăşor activitatea de IT-ist de acasă au însemnat practic şi doi ani în care eu am evadat din lumea cifrelor, lucrând de acasă, în această zonă de gastronomie”, a declarat, pentru AGERPRES, Irina Lazăr.

Irina are 42 de ani şi este mama a patru copii (gemeni, o fată şi un băiat de 14 ani, şi doi băieţi, de 12 şi 10 ani), a absolvit Matematica la Universitatea din Bucureşti, fiind specializată în Informatică, fapt ce a îndrumat-o spre o carieră în zona de programare, de implementare sisteme integrate.

„Imediat după terminarea facultăţii mi-am continuat cariera în zona de programator IT. Am fost consultant şi, ulterior, am ajuns să conduc, pe parcursul a 16 ani, diverse echipe IT. Am lucrat cu companii mari Gaz de France, E.ON Gaz, unde am şi ajuns până la urmă să lucrez. A fost aşa, când, de pe o zi pe alta, dintr-un job care mă antrena şi mă solicita inclusiv în permanente delegaţii în străinătate, peste tot în toată lumea asta, umblând cu proiecte, în secunda următoare toate s-au închis şi a trebuit să rămân acasă. Şi nu am rămas oricum acasă, ci cu cei patru copii. Eu, lucrând online, ei desfăşurându-şi orele tot online. A fost un şoc, pentru că, brusc, treci dintr-o lume a agitaţiei într-o lume în care trebuie să-ţi desfăşori toată activitatea între patru pereţi. Şi nu oricum, ci cu tot ce a însemnat pandemia, cu stres, cu emoţii. Eu oricum găteam copiilor, dar pomenindu-mă în această situaţie, am zis că vreau să fac ceva mai mult”, ne-a povestit Irina.

În încercarea ei de a evada, a decis să gătească familiei în fiecare zi, dar într-o manieră din ce în ce mai profesionistă.

„Am început să studiez foarte mult, deşi timpul era destul de scurt, adică făceam jobul de acasă, aveam grijă de temele copiilor şi trebuia să fac şi partea asta. Dar a fost pasiunea care m-a ajutat să supravieţuiesc în perioada asta şi am început să studiez la modul profesionist tot ce înseamnă tehnici de gătire, texturi, culori, absolut tot tabloul acesta care înseamnă gastronomie. Mi-am reanimat o grămadă de amintiri din copilărie cu preparatele tradiţionale pe care le găteau mama, bunica, străbunica şi atunci mi-a fost mai uşor. Fiecare zi a fost planificată, a fost ca un proiect pentru mine, am susţinut zi de zi o anumită tematică, am început să fac pâine de casă şi a fost startul care ne-a bucurat pe toţi. În acel moment am avut pâine proaspătă zi de zi şi apoi am derulat fel de fel de reţete, ele sunt cuprinse în carte, le-am şi structurat în aşa fel încât să se vadă cum am trecut de la chestiile mai fancy, la cele tradiţionale, inclusiv la cele religioase. Pentru că eu am adus din sud cu mine tot ce înseamnă mâncăruri, cum e coliva, spre exemplu, care se face la noi cu ocazia celebrării morţilor, sau mucenicii. Toate acestea am dorit să le introduc în memoria gastronomică a copiilor”, a afirmat ea.

Irina şi-a dezvoltat pasiunea şi a dorit să o facă la modul profesionist, aşa că s-a ambiţionat şi a urmat cursuri de bucătar.

„Acela a fost momentul în care am contrabalansat destul de puternic spre pasiunea mea pentru bucătărie. Atunci a fost momentul în care mi-am dat seama că nu pot continua la acelaşi nivel profesionist cu amândouă carierele. Soţul meu a simţit, la fel ca şi mine, că într-adevăr aceasta este mai mult decât o pasiune pentru mine. A fost momentul în care am decis să spun stop carierei de IT-ist şi să mă concentrez pe partea gastronomică. Având suportul soţului meu, am deschis un restaurant. A fost momentul în care am zis că vreau să fac totul la modul foarte profesionist şi am urmat cursurile de bucătar, mi-am luat o certificare în sensul acesta. Pentru mine a fost o încununare a tuturor lucrurilor pe care le-am studiat, autodidact, dar am dorit să am şi certificatul ca să pot să fiu îndreptăţită să mă numesc chef. Acum am propriul restaurant la Târgu Mureş şi o carte de bucate personală, cu reţete care au în spate câte o poveste”, ne-a relatat Irina Lazăr.

Cât despre „Cartea de Iubire în Bucate”, Irina Lazăr ne dezvăluie că nu e o simplă carte de bucate în care spune doar ingredientele, cantităţile şi modul de preparare, ci fiecare reţetă prezintă o poveste.

„Eu n-am făcut cartea s-o vând, pur şi simplu e o carte care mă expune pe mine foarte mult. Adică este destul de emoţionantă. Am devenit chiar vulnerabilă expunând în ea o grămadă de idei şi de sentimente prin ceea ce am scris aici. O poveste care mă emoţionează, inclusiv acum, este cea din spatele reţetei de colivă. Eu de mică a trebuit să fac colivă. La noi, în sud, se face pentru pomenirea morţilor an de an şi nu numai an de an, ci de mai multe ori pe parcursul unui an. Venind aici, în Ardeal, prin căsătorie, am fost surprinsă să nu găsesc acest obicei, chiar dacă el este legat de partea religioasă. Nu există acest obicei de a face colivă la pomenirea morţilor. Am refuzat să mă dezrădăcinez din sud şi de tradiţiile moştenite în care am trăit atâţia ani şi atunci am zis că mă încăpăţânez şi voi face în fiecare an, cu ocazia acestei celebrări, coliva. Am făcut-o şi le-am explicat copiilor, care sunt pe jumătate sudişti, ce semnificaţie are coliva. Am vrut să le transmit şi prin reţeta în sine, dar şi prin menţinerea acestei tradiţii, faptul că moartea, de care toată lumea se teme, este o parte din viaţă. Până la urmă este o trecere într-o altă dimensiune, dar nu-ţi întrerupe sub nicio formă esenţa spiritului”, crede Irina.

Ea afirmă că cei patru copii nu şi-au cunoscut bunica din partea mamei şi atunci s-a folosit de acest prilej pentru a le arăta cum se face coliva, iar astfel toţi să îşi amintească de ea.

„Le povestesc cum era mama, cum era bunica lor. Râdem, glumim, încerc să le insuflu că este dureros să pierzi pe cineva drag, dar ai mai multe elemente prin a-i menţine vie memoria. E o lecţie pe care am dorit să le-o dau într-o manieră elegantă, să privească moartea ca pe o chestie naturală, nu ca pe o tragedie. Eu am avut o copilărie extrem de fericită, cu părinţi care se îngrijeau – aşa cum ne străduim şi noi să ne îngrijim de copiii noştri – să nu ne lipsească absolut nimic. Am aici câteva exemple şi un articol destul de amuzant în care fac o paralelă între felul în care se sărbătoreau zilele de naştere pe vremea noastră, când nu aveam nici party-zone, nici catering, şi cum se desfăşoară acum zilele de naştere. Îmi aduc aminte şi am şi scris aici felul în care mămicile noastre, neavând foarte multe posibilităţi, vorbim de anii comunismului şi puţin după anii ’90, când trebuiau să încropească o zi de naştere acasă, din puţinul pe care îl aveau. Şi au fost nişte zile excepţionale! Acolo nu era vorba despre chestii super fancy, erau preparate făcute din suflet şi am continuat în maniera aceasta. Le organizez copiilor noştri în aceeaşi manieră zilele de naştere”, a precizat mămica-bucătar.

În cartea ei, Irina oferă exemple detaliate despre cum pot părinţii să le organizeze copiilor ziua de naştere acasă şi cum poţi să „îmbraci” legumele într-un mod atractiv şi apetisant.

„O zi de naştere cu un tort făcut de noi, cu fel de fel de aperitive elegante, foarte uşor de făcut, pe care chiar le poţi face împreună cu copiii tăi. Şi garantat asta rămâne în memoria copilului. Noi avem obiceiul să le facem ziua de naştere copiilor acasă, asta însemnând că beneficiez de toată aparatura şi tot ce mi-am luat de-a lungul timpului, fiind pasionată de mulţi ani de gastronomie. Invitaţii copiilor sunt obişnuiţi ca atunci când merg la ziua de naştere a unui Lăzărel, fiindcă aşa ne alintăm noi, să fie ceva special. Toate mâncărurile pe care le gândesc le fac în acord cu sezonul, la fel şi organizarea acestor zile de naştere. Încerc să mă mapez pe chestii sezoniere, preparate sănătoase pe care le poţi da copiilor. Le îmbraci într-o manieră elegantă, fără să-şi dea seama că le dai legume – ştiţi foarte bine cât de mulţi refuză legumele sau supele. De exemplu, facem mini-burgeri, toate le facem singuri, împreună cu copiii. Ne gătim pentru zilele de naştere nişte aperitive foarte drăguţe din mini-bruschete cu pâine de casă, pastă de măsline, pastă de ou. Eu reinterpretez multe reţete pe care le am din copilărie şi le readuc sub o manieră mai elegantă”, mărturiseşte Irina Lazăr.

Pasiunea pentru gătit a mamei lor este împărtăşită în special de doi dintre băieţi, iar unul îşi asumă de cele mai multe ori prepararea cinei până la sosirea Irinei de la restaurant.

„De când petrec mai mult timp în restaurant, mai mult decât petreceam la serviciu, unul dintre ei chiar a preluat partea asta de gătit, mă ajută foarte mult cu cinele şi le face foarte bine. Suntem la nivelul în care ne consultăm, în care împrumut reţete de la el, pentru că el are mai mult timp decât mine să studieze. Şi lucrează în bucătărie toţi patru -, dar se vede clar că doi conduc tratativele acolo detaşat. Acest restaurant pe care l-am deschis a fost mai mult decât am visat şi se datorează în totalitate soţului meu. Faptul că el a văzut cât suflet pun în partea asta şi ce înseamnă pentru mine actul de creaţie gastronomică, fiindcă este o creaţie, mi-a înţeles această pasiune şi m-a susţinut. Şi, mai mult decât atât, a făcut totul ca acest restaurant să se deschidă într-un timp relativ scurt. M-am bucurat enorm că e un vis devenit realitate şi în restaurant merg foarte mult pe ceea ce am în cartea de bucate, pe respectarea tehnicilor de gătire, ingredientele, de a găti cât se poate de natural, în acord cu sezonul, de a fi într-o comuniune permanentă cu tot ce-ţi oferă natura ca ingredient de bază”, a mai arătat Irina.

Reţetele gândite de ea şi de copiii ei, cuprinse în „Cartea de Iubire în Bucate”, au fost translatate şi în partea de restaurant, ca o recunoaştere a faptului că acestea sunt nişte valori de la care s-a pornit pe acest drum.

„Insistăm pe mâncarea simplă, sănătoasă, bună, care este prezentată într-o manieră elegantă, având la bază nişte principii foarte bine stabilite: nu gătim cu aditivi, nu gătim cu chestii care poate îţi uşurează munca, dar îţi dăunează pe partea de sănătate”, a conchis Irina Lazăr. AGERPRES

Foto: Facebook